Nu aveam cuvinte,Damian era foarte disperat,plângea! Credeam că orice aș spune nu ar fii avut vreun afect,era oricum prea panicat ca să-mi vină o replică inteligentă în minte.După câteva minute de liniște spusem :
-Nu o pute lăsa pe Nicoleea,vom întocmi un plan!
-Vrei să-i păcălim,nu-i așa? spuse Laria.
-Da,Damian,tu vei merge acolo,când vor veni sataniștii ăia nesuferiți îi vom ataca,vom lua un ostatic și îl vom da în schimbul Nicoleei!
-Nu crezi că se așteaptă la asta?
-E foarte probabil,dar nu am altă idee,și până îmi vine una,asta e singura soluție.
-Merită încercat.
După jumătate de oră ajunsesem în locul stabilit,o biserică aproape dărâmată,situată la baza unui deal.În interior era întuneric,abia dacă mai intra lumină prin câteva crăpături.Damian intrase de unul singur,noi așteptam afară,suspansul era foarte greu de suportat.Plănuiam să așteptăm în spatele biserici și să intrăm atunci când nu se așteptau,provocând,opțional,prăbușirea bisericii peste ei.,,Un plan ordinar,dar destul de bun!” îmi spuneam.După foarte puțin timp auzisem sunete ciudate în interior,atunci sparsem zidul cu securea și intrasem.Imaginea era terifiantă,vreo 20 de tipi îmbrăcați în negru îl atacau pe Luciferus.Cu toții aveau căști în urechi,prin care comunicau în șoaptă,așa plănuiau atacurile cu o precizie uimitoare.După ce au și Laria începusem să luptăm lucrurile se mai calmase,atunci un tip cu părul roșu intră în cameră.
-Măi,măi,măi,uite cine e aici!
-Dracul în persoană,Zesias! țipase Damian.
-Mă simt onorat că încă-mi folosești porecla atribuită chiar de tine,Luciferus! zâmbise.
-Ți-am dat-o în momentul în care v-am abandonat!
-Corect,ne-ai abandonat ca un câine!
-Voi nu aveți pic de respect și cultură,sunteți niște anomalii nenorocite!Vă voi ucide pe toți! zbierase.
-În sfârșit te comporți ca acum câțiva ani,plin de ură,Numai că noi avem un atu.Atunci o aduse pe Nicoleea,cum era de așteptat,legată la gură.În momentul în care o văzuse așa,Luciferus înebunise pur și simplu,nu-l mai văzusem așa furios,zbiera ca un demon,era o priveliște înfiorătoare!
-Demon,vreți demon,vreți să fiu ca acum câțiva ani? spuse cu o voce răgușită.
Îi distruse la propriu pe toți ,,sataniștii” care-l înconjurau,lovindu-i cu atâta forță încât îi arunca la câțiva metri depărtare,părea posedat,la propriu.
Toți fugeau cât mai departe de el,Nicoleea încerca să-i spună ceva,dar nu putea.În acel moment luasem un ostatic și am spus:
-Vi-l dau înapoi doar dac-o eliberați pe Nicoleea!
-Poți să faci ce vrei cu tipul ăla,nu-mi pasă! spuse dispărând.Cum a plecat? O mașină intră în zid iar el intrase în ea.,,Cine îi finanțează pe ăștia,corporații multi-miliardare?!”.
Ne întoarsem acasă,cu coada între picioare,nimeni nu îndrăznea să rostească ceva.În acea noapte nu dormisem,petrecusem noaptea pe acoperiș împreună cu Laria.Ce urât arătau stelele!(cred că mi se păreau așa datorită stării mele de spirit).
-Sunt un idiot,nu știu ce să fac,nu am nicio idee,capul mi-e gol.....
-Suntem în aceiași situație,nu e nicio diferență.
Privisem releul aflat în depărtare,îmi depănam amintirile pe care le aveam cu el.
-Oare semnanul câtor telefoane mobile am bruiat când am stat pe releu?
-Foarte multe,cred că nimeni nu a mai putut vorbii la telefon atunci....
Ideea mă lovise ca un fulger ,,Nimeni nu a mai avut semnal dacă releul e bruiat,nici ei n-ar mai putea comunica prin căști dacă semnalul le-ar fii bruiat”.O sărutasem cât de tare putusem.
-Asta pentru ce-a fost?
-Ești super-genială!
Luciferus stătea jos,la o masă,tăcea.Îi explicasem planul,îl ascultă stând întins în continuare cu capul pe masă,era așa de inexpresiv! Când terminasem de pronunțat el mai așteptă două minute și apoi se ridică,tresări,era foarte vesel.
-Genial plan!
-Ai auzit cumva cuvintele cu încetinitorul?! Ți l-am spus acum două minute!
-Discutăm despre asta mai târziu,acum suntem presați de timp.
Fugisem până la releu.
-Din câte am observat vârful releului este făcut dintr-un material nu foarte dur,dar plastic,ne trebuie o sursă de căldură pentru a-l topi.Eu voi lua securea,tu o vei încălzi cu lampa de sudură,și o vom arunca spre releu.
-Crezi că poți s-o arunci așa de sus?
-Dacă mă apropii de el pentru a-l distruge atunci bucățile care vor cădea mă vor lovi.
Luasem o mănușă rezistentă la căldură(Laria o avea în buzunar) și încălzisem securea,lumina cu un galben intens.
-Acum ori niciodată! spusei aruncând securea.Aceasta se îndreptă spre releu ca un meteorit, și întocmai ca un meteorit se lovi de el,provocând o explozie.În oraș se auzeau țipete,lumea era panicată.
-Acum nu vor mai putea comunica! spusei.
-Trebuie să ne mișcăm rapid,vino!
Fugisem repede spre locul de întâlnire stabilit : curtea liceului,acolo urma să aflăm de la Damian unde se află cei care încearcă să ne ucidă.
vineri, 11 octombrie 2013
marți, 8 octombrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 11
Cum a fost aseară? spuesi așezându-mă pe masă și arătându-i privirea mea vicleană Nicoleei.
-Ah! suspină fermecată.
-Wow,Damian chiar te-a vrăjit,mă tem să nu fii folosit magia neagră.
-Ochii lui sunt cea mai frumoasă magie a acestei lumi! rostise visând cu ochii deschiși.
-Atunci cred că a știut să-i folosească. chicotisem.
-Ce păr mătăsos are,rebel și negru.....
-Încerci să mă faci pe mine să mă îndrăgostesc de el,sau ce?
-Ah,scuze,vorbeam cu voce tare? spuse acoperindu-și gura și rușinându-se.
-Nu-i nimic.Cum a decurs întâlnire?
-De unde să încep.
-De la cap la coadă .glumisem.
-Ok,păi.....
-Începe cu începutul.
-Așa să fie! luase un suc și se așeză pe un fotoliu,lumina dimineții mă deranja mai tare decât tipul care era cât pe ce să mă lovească ieri cu bicicleta..Am mers în centrul orașului,eram înconjurată de copiii de la carnaval,eu eram cel mai negru element de pe-acolo.După 15 minute ajunse și el,nu știam la ce să mă aștept:
-Aștepți de mult?
-Nu.
-Îmi pare rău dacă da.
-Nu face nimic.
-Bine atunci! zâmbise.
Fui șocată când mă duse într-un cimitir!Ne așezasem la o măsuță aflată acolo,îmi turnase niște vin roșu,nu știam la ce să mă aștept! Dintr-o dată spuse :
-Nicoleea,mai ți minte ziua în care ne-am cunoscut? Mi se părea o întrebare normală,pe care toți îndrăgostiții ajung să și-o pună,așa că nu ezitasem să răspund.
-Sigur,în ziua în care-i organizasem petrecerea lui Seriet,ai venit să vezi ce face.
-Era o zi normală,din perspectiva mea,nu credeam c-o să mă schimbe așa de mult.În momentul intrasem în local mi se păruse că ești o persoană oarecare,dar atunci când văzusem cât de mult ții la Krampus,asemenea unei mame, în mine a licărit o scânteie de respect,care în curând a aprind focul de paie numi iubire.
-Eu mai întâi m-am îndrăgostit de vocea ta,de ceea ce spuneai,era de nedescris,suna mai bine decât orice discurs scris nopți nedormite la rând.
-Nopți nedormite la rând,asta e ceea ce simt de zile întregi.
-Provoc insomnii?
-În orice întuneric aș merge nu pot adormii,așa că voi aduce lumina.
Pocnind din degete câteva sute de lumânări aflate lângă toate pietrele de mormânt se aprinse spontan,luminând totul,era mai frumos decât cel mai nebun foc de artificii!
După ce am băut un pahar de vin o picătură îmi rămase pe buze,el mi-o șterse cu un șervețel,și apoi mă sărută.După ce ne întoarsem acasă un tip aproape ne lovise cu bicicleta.La plecare m-a îmbrățișat și mi-a șoptit : ,,Am dărâmat tot ce am construit pentru a fii cu tine,îmi construiesc o nouă viață,iar tu ești prima parte din ea!”.
Eram fermecat de această poveste,nici n-o observam pe Laria,care stătea în spatele meu.
-Ce povestiți voi acolo?
-Matematică ne-euclidiană,nu-i așa,Seriet? spuse Nicoleea făcându-mi cu ochiul.
-Da! exclamasem eu înțelegând gestul.
-Serios?Și ce presupune acest tip de matematică?
-Nu avem timp să explicăm.Ceea ce vreau să știu,domnișoaro,e de ce nu e niciun ban în casa de marcat de aseară.N-ați vândut nimic?
-Nu a venit niciun client nou. o mințisem eu.
-Bine,vă cred,așa să fie.
În drum spre liceu eu și Laria discutasem despre seara trecută,chiar mă întrebasem cum reușisem s-o car până acasă.Din nefericire s-a întâmplat să treacă iar idiotul ăla cu bicicleta pe lângă mine,aproape accidentându-mă.
-Gata,asta mi-a ajuns,dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta voi face fobie de bicicliști!Mă duc să-l urmăresc!
-Te ajut și eu! spuse Laria.
Fugisem după el 10 minute,apoi intrase într-o mașină,cu tot cu bicicletă și dispăruse.
Ajunși la școală,domnul Luciferus făcea prezența.
-Ah,Krampus,unde-ai fost?
-Am încercat să omor un biciclist!
-Ok,du-te în bancă.
Ce jocuri romantice am făcut cu Laria în ziua aceia?Eu eram Lupul,ea Scufița Roșie,vă las pe voi să vă gândiți la ce-a urmat (în acest caz cred că Bunicuța era Nicoleea și Biciclistul Nenorocit era Vânătorul).
După școală ajusem în local.Domnul Luciferus vorbea cu Nicoleea la o masă.Laria îi observase,era pe cale să intervină,dar eu o prinsem repede și o dusem în cameră fiind dispus să-i explic situația:
-Ce faci,Seriet?!
-Nu te las să le strici iubirea!
-Iubirea?!
-Întocmai!
-Iubirea....dar nu-l vreau pe Luciferus ca rudă!
-Cum poți fi așa egoistă?
-Nu sunt egoistă,mi-e frică să n-o rănească pe Nicoleea!
-O fi el satanist,dar nu e nicidecum un demon!
Plecasem din cameră.Damian stătea singur la o masă,Nicoleea merse până la magazin.
-Krampus,vino aici puțin!
Mă așezasem la masă.
-Vreau să ai grijă de Nicoleea,în caz că eu pățesc ceva! spuse privind în jur,la tipii care stăteau la o altă masă.
-Vei muri azi,sau ce?
-Acum 5 ani am făcut parte dintr-un grup de Sataniști Rebeli,un grup de tipi care au înțeles greșit Satanismul,și au început să facă practice barbare și sacrificii.După ce am ieșit dintre ei și am intrat în grupul Sataniștilor Moderni,liderul lor,Zesias,a jurat să se răzbune pe mine!Până acum nu am fost atacat,se temeau de Sataniștii Moderni.Dar ieri am părăsit și acest grup,pentru a sta cu Nicoleea. Acum ei încearcă să mă anihileze,și să-mi folosească sângele într-un ritual de inițiere.
-Tipi ăștia de la celelate mese lucrează pentru Zesias?
-Da!
-Și cum te vei apăra?
Scoase din buzunar câteva pentagrame satanice.
-Le arunc asemenea Steluțelor Ninja,sunt ascuțite și eficiente.Cea aflată în inima ta e din platină.
-Te pot ajuta!,spusei scoțând securea.
-Bine.
-Apropo,unde e Nicoleea?
-A mers la magazin și.......
Imediat se ridică de pe scaun,ceilalți tipi îl atacase,dar el se apărase,iar eu îi aruncasem pe doi din ei în perete.
-Repede,după Nicoleea!
O căutasem cinci ore,dar nu o găsisem.
-E doar vina ta! strigase Laria către Luciferus.
-Lasă-l,suferă destul! spusei eu.
-Nu,are dreptate,eu sunt vinovat... plânse Luciferus.
La șapte minute după aceia primisem un SMS : ,,Vino și dă-ți sângele de bunăvoie,lângă vechea biserică abandonată,sau îl vom lua cu forța pe cel al femeii tale!”
Luciferus izbiră telefonul de pământ și strigase de durere......
-Ah! suspină fermecată.
-Wow,Damian chiar te-a vrăjit,mă tem să nu fii folosit magia neagră.
-Ochii lui sunt cea mai frumoasă magie a acestei lumi! rostise visând cu ochii deschiși.
-Atunci cred că a știut să-i folosească. chicotisem.
-Ce păr mătăsos are,rebel și negru.....
-Încerci să mă faci pe mine să mă îndrăgostesc de el,sau ce?
-Ah,scuze,vorbeam cu voce tare? spuse acoperindu-și gura și rușinându-se.
-Nu-i nimic.Cum a decurs întâlnire?
-De unde să încep.
-De la cap la coadă .glumisem.
-Ok,păi.....
-Începe cu începutul.
-Așa să fie! luase un suc și se așeză pe un fotoliu,lumina dimineții mă deranja mai tare decât tipul care era cât pe ce să mă lovească ieri cu bicicleta..Am mers în centrul orașului,eram înconjurată de copiii de la carnaval,eu eram cel mai negru element de pe-acolo.După 15 minute ajunse și el,nu știam la ce să mă aștept:
-Aștepți de mult?
-Nu.
-Îmi pare rău dacă da.
-Nu face nimic.
-Bine atunci! zâmbise.
Fui șocată când mă duse într-un cimitir!Ne așezasem la o măsuță aflată acolo,îmi turnase niște vin roșu,nu știam la ce să mă aștept! Dintr-o dată spuse :
-Nicoleea,mai ți minte ziua în care ne-am cunoscut? Mi se părea o întrebare normală,pe care toți îndrăgostiții ajung să și-o pună,așa că nu ezitasem să răspund.
-Sigur,în ziua în care-i organizasem petrecerea lui Seriet,ai venit să vezi ce face.
-Era o zi normală,din perspectiva mea,nu credeam c-o să mă schimbe așa de mult.În momentul intrasem în local mi se păruse că ești o persoană oarecare,dar atunci când văzusem cât de mult ții la Krampus,asemenea unei mame, în mine a licărit o scânteie de respect,care în curând a aprind focul de paie numi iubire.
-Eu mai întâi m-am îndrăgostit de vocea ta,de ceea ce spuneai,era de nedescris,suna mai bine decât orice discurs scris nopți nedormite la rând.
-Nopți nedormite la rând,asta e ceea ce simt de zile întregi.
-Provoc insomnii?
-În orice întuneric aș merge nu pot adormii,așa că voi aduce lumina.
Pocnind din degete câteva sute de lumânări aflate lângă toate pietrele de mormânt se aprinse spontan,luminând totul,era mai frumos decât cel mai nebun foc de artificii!
După ce am băut un pahar de vin o picătură îmi rămase pe buze,el mi-o șterse cu un șervețel,și apoi mă sărută.După ce ne întoarsem acasă un tip aproape ne lovise cu bicicleta.La plecare m-a îmbrățișat și mi-a șoptit : ,,Am dărâmat tot ce am construit pentru a fii cu tine,îmi construiesc o nouă viață,iar tu ești prima parte din ea!”.
Eram fermecat de această poveste,nici n-o observam pe Laria,care stătea în spatele meu.
-Ce povestiți voi acolo?
-Matematică ne-euclidiană,nu-i așa,Seriet? spuse Nicoleea făcându-mi cu ochiul.
-Da! exclamasem eu înțelegând gestul.
-Serios?Și ce presupune acest tip de matematică?
-Nu avem timp să explicăm.Ceea ce vreau să știu,domnișoaro,e de ce nu e niciun ban în casa de marcat de aseară.N-ați vândut nimic?
-Nu a venit niciun client nou. o mințisem eu.
-Bine,vă cred,așa să fie.
În drum spre liceu eu și Laria discutasem despre seara trecută,chiar mă întrebasem cum reușisem s-o car până acasă.Din nefericire s-a întâmplat să treacă iar idiotul ăla cu bicicleta pe lângă mine,aproape accidentându-mă.
-Gata,asta mi-a ajuns,dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta voi face fobie de bicicliști!Mă duc să-l urmăresc!
-Te ajut și eu! spuse Laria.
Fugisem după el 10 minute,apoi intrase într-o mașină,cu tot cu bicicletă și dispăruse.
Ajunși la școală,domnul Luciferus făcea prezența.
-Ah,Krampus,unde-ai fost?
-Am încercat să omor un biciclist!
-Ok,du-te în bancă.
Ce jocuri romantice am făcut cu Laria în ziua aceia?Eu eram Lupul,ea Scufița Roșie,vă las pe voi să vă gândiți la ce-a urmat (în acest caz cred că Bunicuța era Nicoleea și Biciclistul Nenorocit era Vânătorul).
După școală ajusem în local.Domnul Luciferus vorbea cu Nicoleea la o masă.Laria îi observase,era pe cale să intervină,dar eu o prinsem repede și o dusem în cameră fiind dispus să-i explic situația:
-Ce faci,Seriet?!
-Nu te las să le strici iubirea!
-Iubirea?!
-Întocmai!
-Iubirea....dar nu-l vreau pe Luciferus ca rudă!
-Cum poți fi așa egoistă?
-Nu sunt egoistă,mi-e frică să n-o rănească pe Nicoleea!
-O fi el satanist,dar nu e nicidecum un demon!
Plecasem din cameră.Damian stătea singur la o masă,Nicoleea merse până la magazin.
-Krampus,vino aici puțin!
Mă așezasem la masă.
-Vreau să ai grijă de Nicoleea,în caz că eu pățesc ceva! spuse privind în jur,la tipii care stăteau la o altă masă.
-Vei muri azi,sau ce?
-Acum 5 ani am făcut parte dintr-un grup de Sataniști Rebeli,un grup de tipi care au înțeles greșit Satanismul,și au început să facă practice barbare și sacrificii.După ce am ieșit dintre ei și am intrat în grupul Sataniștilor Moderni,liderul lor,Zesias,a jurat să se răzbune pe mine!Până acum nu am fost atacat,se temeau de Sataniștii Moderni.Dar ieri am părăsit și acest grup,pentru a sta cu Nicoleea. Acum ei încearcă să mă anihileze,și să-mi folosească sângele într-un ritual de inițiere.
-Tipi ăștia de la celelate mese lucrează pentru Zesias?
-Da!
-Și cum te vei apăra?
Scoase din buzunar câteva pentagrame satanice.
-Le arunc asemenea Steluțelor Ninja,sunt ascuțite și eficiente.Cea aflată în inima ta e din platină.
-Te pot ajuta!,spusei scoțând securea.
-Bine.
-Apropo,unde e Nicoleea?
-A mers la magazin și.......
Imediat se ridică de pe scaun,ceilalți tipi îl atacase,dar el se apărase,iar eu îi aruncasem pe doi din ei în perete.
-Repede,după Nicoleea!
O căutasem cinci ore,dar nu o găsisem.
-E doar vina ta! strigase Laria către Luciferus.
-Lasă-l,suferă destul! spusei eu.
-Nu,are dreptate,eu sunt vinovat... plânse Luciferus.
La șapte minute după aceia primisem un SMS : ,,Vino și dă-ți sângele de bunăvoie,lângă vechea biserică abandonată,sau îl vom lua cu forța pe cel al femeii tale!”
Luciferus izbiră telefonul de pământ și strigase de durere......
luni, 7 octombrie 2013
Teshades & The axe.Cap 10
,,Cum naiba să-i distrag atenția Lariei?Mă urmărește peste tot! Haide!Gândește logic,ai destulă logică!Nu ești tu un detectiv sau așa ceva,dar o poți face!” mă gândeam eu înainte să mă ridic din pat.
-Seriet? mă întrebă Laria.
-Da?
-Poți să-mi ții locul azi,servind clienții?Astă seară trebuie să plec undeva.
-Nu vreau să par băgăcios,dar.....
-Vei afla mai târziu!. îmi tăie ea vorba.
În drum spre liceu trecui pe lângă mine același tip cu bicicleta pe care îl văzusem în dimineața zilei precedente,era cât pe ce să mă lovească.
Jucam jocuri tot mai romantice și riscante.Chiar ne jucasem de-a Romeo și Julieta.Ea era Julieta,ea stătea la balconul liceului,iar eu mă cățăram pe un copac,până lângă ea,unde făceam declarații de dragoste până mă ajuta să urc și eu pe balcon (dura mult,îi plăcea să asculte multe declarații).După 4-5 astfel de jocuri o creangă se rupse sub mine și căzusem .Laria venise cât de repede putuse.
-Seriet,ești bine?
-Chiar minunat,nu mai am durerea aia de spate abominabilă de azi dimineață!
-Nu încerca să pari fericit! spuse aplecându-se peste mine și zâmbind.
-Dar sunt fericit!
-Nu.vei fii fericit!spuse sărutându-mă.
Cam așa decurse ziua aceea,eram așa de fericit încât uitasem complet să găsesc un plan de a-i distrage atenția Lariei.
Ajunși acasă observasem cât de agitată era Nicoleea,se uita prin șifonier și proba diferite haine.
-Ăsta e bun? mă întrebă arătându-mi un sacou.
-Da,dar îți sugerez ceva mai original,dacă tot ieși cu Damian.
-Ce?De unde știi că ies cu el?
-Fi serioasă,e evident!
-Păi și ce ar trebui să fac? spuse așezându-se tristă pe pat.
-Să mergi,desigur,îl cunoasc pe Luciferus.
-Păi?
-Îți sugerez ceva neo-gotic,cu influențe exotice.
-Adică?
-Luciferus e satanist modern,cu alte cuvinte e probabil pasionat de vrăjitorie și arte oculte.Îți sugerez o îmbrăcăminte modernă,asemănătoare cu cea a vrăjitoarelor.
-Ce îmi recomanzi?
-Dacă vrei ceva interesant începe cu pălăria,ai una ascuțită,cu o cataramă,albastru închis?
-Sigur că da,de la Halloween-ul trecut!
-Perfect!
-Atunci mai ia o pelerină,o pereche de mănuși și restul hainelor sunt la alegerea ta!
-Nu știu cum să-ți mulțumesc!
-Să mergi la întâlnire e destul,nu vei fi dezamăgită!
Noaptea cea mare venise.Realizasem că Laria dorea s-o spioneze pe Nicoleea,și să-i distrugă întâlnirea,deoarece nu îl suporta,dintr-un oare-care motiv pe Luciferus.Atunci realizasem că îi pot atrage atenția Lariei printr-o singură metodă : să ies la o întâlnire cu ea.
-Laria?
-Da?
-Vrei să ieșim undeva astăzi?
-Păi....cine va avea grijă de bar?|
-Le spunem că azi e ziua noastră liberă.
-Bine.
Gata,reușisem să-i distrag atenția,se pare că în acea noapte au avut loc două întâlniri.
Așteptasem ca Nicoleea să plece mai întâi,apoi ieșisem eu și Laria,cu o jumătate de oră mai târziu.Atunci însă,mă confruntasem cu altă problemă : unde să mergem?! Trebuia să fie ceva unic!Nu puteam pur și simplu să vizităm canalizarea antică a orașului!,,Oare unde s-au dus Nicoleea și Luciferus?” mă întrebam.
-Unde vom merge? zise Laria punându-și jacheta.În acel moment mi se înfipse un nod în gât.
-Vom....păi....,privisem în depărtare,văzusem releul aflat pe vârful unui deal înalt.Acolo! spusei,arătând cu degetul zona respectivă.
-Acolo?Glumești?!
-Sunt la fel de serios ca Mickey Mouse! strigasem afișând o față nebună.
-Atunci suntem pierduți!Totuși,gaide.
Trecusem prin centrul orașului,foarte luminat plin de turiști,de curând venise un carnaval.În timp ce mergeam îi observasem pe Luciferus și Nicoleea trecând pe acolo.,,La naiba,Laria nu trebuie să-i vadă,va face o criză!” Era cât pe ce să privească într-acolo,dar fusei ,,salvat! de același biciclist,care era cât pe ce să mă lovească iar:
-Ce dracu e cu tine ?! E a doua oară când aproape mă lovești! Dacă te mai prind că faci asta îți voi sparge roțile și te pun să le mănânci!
Am ajuns în cele din urmă la baza dealului,întunecat și acoperit de pădure.Urcând pe cărarea întunecată simțeam un frig ciudat pe șira spinării,curând observasem că Laria dispăruse,mă panicasem.
-Laria ,unde ești?
Dintr-o dată sărise din spatele meu și mă speriase.
-Abia mi-am reparat inima,vrei s-o rupi iar?!
-Doctorii au zis că acum va rezist la orice șoc,voi profita de asta!
-Deja mi-e frică.
-Ai motive să-ți fie! rostise fugind mai în față.
După 20 de minute ajunsem în vârf.Urcasem în vârful releului după ce făcusem o gaură în gard.Partea din vârf era un fel de butoi hexagonal,ne așezasem pe el.Vedeam întregul oraș,toate luminile,în sfârșit persoanele de acolo erau așa de mici pe cât de nesemnificative sunt.Petrecusem cam două ore vorbind,sărutându-ne,glumind,râzând,îmbrățișându-ne,până când ea adormise.Prima întâlnire-misiune fu un succes! O luasem în brațe și coborâsem,o dusem prin oraș,până acasă.O grămadă de idioți se uitau după noi și se întrebau ,,De ce o zână e dusă în brațe de un demon cu (rectificare) coarne”.Ajunsem acasă în scurt timp,o pusem în pat lângă mine și adormisem.Pe la 2 sosise și Nicoleea,se aruncă în pat și zâmbise,se pare că avuse o noapte minunată,dar nu o mai obosisem cu întrebările.
-Seriet? mă întrebă Laria.
-Da?
-Poți să-mi ții locul azi,servind clienții?Astă seară trebuie să plec undeva.
-Nu vreau să par băgăcios,dar.....
-Vei afla mai târziu!. îmi tăie ea vorba.
În drum spre liceu trecui pe lângă mine același tip cu bicicleta pe care îl văzusem în dimineața zilei precedente,era cât pe ce să mă lovească.
Jucam jocuri tot mai romantice și riscante.Chiar ne jucasem de-a Romeo și Julieta.Ea era Julieta,ea stătea la balconul liceului,iar eu mă cățăram pe un copac,până lângă ea,unde făceam declarații de dragoste până mă ajuta să urc și eu pe balcon (dura mult,îi plăcea să asculte multe declarații).După 4-5 astfel de jocuri o creangă se rupse sub mine și căzusem .Laria venise cât de repede putuse.
-Seriet,ești bine?
-Chiar minunat,nu mai am durerea aia de spate abominabilă de azi dimineață!
-Nu încerca să pari fericit! spuse aplecându-se peste mine și zâmbind.
-Dar sunt fericit!
-Nu.vei fii fericit!spuse sărutându-mă.
Cam așa decurse ziua aceea,eram așa de fericit încât uitasem complet să găsesc un plan de a-i distrage atenția Lariei.
Ajunși acasă observasem cât de agitată era Nicoleea,se uita prin șifonier și proba diferite haine.
-Ăsta e bun? mă întrebă arătându-mi un sacou.
-Da,dar îți sugerez ceva mai original,dacă tot ieși cu Damian.
-Ce?De unde știi că ies cu el?
-Fi serioasă,e evident!
-Păi și ce ar trebui să fac? spuse așezându-se tristă pe pat.
-Să mergi,desigur,îl cunoasc pe Luciferus.
-Păi?
-Îți sugerez ceva neo-gotic,cu influențe exotice.
-Adică?
-Luciferus e satanist modern,cu alte cuvinte e probabil pasionat de vrăjitorie și arte oculte.Îți sugerez o îmbrăcăminte modernă,asemănătoare cu cea a vrăjitoarelor.
-Ce îmi recomanzi?
-Dacă vrei ceva interesant începe cu pălăria,ai una ascuțită,cu o cataramă,albastru închis?
-Sigur că da,de la Halloween-ul trecut!
-Perfect!
-Atunci mai ia o pelerină,o pereche de mănuși și restul hainelor sunt la alegerea ta!
-Nu știu cum să-ți mulțumesc!
-Să mergi la întâlnire e destul,nu vei fi dezamăgită!
Noaptea cea mare venise.Realizasem că Laria dorea s-o spioneze pe Nicoleea,și să-i distrugă întâlnirea,deoarece nu îl suporta,dintr-un oare-care motiv pe Luciferus.Atunci realizasem că îi pot atrage atenția Lariei printr-o singură metodă : să ies la o întâlnire cu ea.
-Laria?
-Da?
-Vrei să ieșim undeva astăzi?
-Păi....cine va avea grijă de bar?|
-Le spunem că azi e ziua noastră liberă.
-Bine.
Gata,reușisem să-i distrag atenția,se pare că în acea noapte au avut loc două întâlniri.
Așteptasem ca Nicoleea să plece mai întâi,apoi ieșisem eu și Laria,cu o jumătate de oră mai târziu.Atunci însă,mă confruntasem cu altă problemă : unde să mergem?! Trebuia să fie ceva unic!Nu puteam pur și simplu să vizităm canalizarea antică a orașului!,,Oare unde s-au dus Nicoleea și Luciferus?” mă întrebam.
-Unde vom merge? zise Laria punându-și jacheta.În acel moment mi se înfipse un nod în gât.
-Vom....păi....,privisem în depărtare,văzusem releul aflat pe vârful unui deal înalt.Acolo! spusei,arătând cu degetul zona respectivă.
-Acolo?Glumești?!
-Sunt la fel de serios ca Mickey Mouse! strigasem afișând o față nebună.
-Atunci suntem pierduți!Totuși,gaide.
Trecusem prin centrul orașului,foarte luminat plin de turiști,de curând venise un carnaval.În timp ce mergeam îi observasem pe Luciferus și Nicoleea trecând pe acolo.,,La naiba,Laria nu trebuie să-i vadă,va face o criză!” Era cât pe ce să privească într-acolo,dar fusei ,,salvat! de același biciclist,care era cât pe ce să mă lovească iar:
-Ce dracu e cu tine ?! E a doua oară când aproape mă lovești! Dacă te mai prind că faci asta îți voi sparge roțile și te pun să le mănânci!
Am ajuns în cele din urmă la baza dealului,întunecat și acoperit de pădure.Urcând pe cărarea întunecată simțeam un frig ciudat pe șira spinării,curând observasem că Laria dispăruse,mă panicasem.
-Laria ,unde ești?
Dintr-o dată sărise din spatele meu și mă speriase.
-Abia mi-am reparat inima,vrei s-o rupi iar?!
-Doctorii au zis că acum va rezist la orice șoc,voi profita de asta!
-Deja mi-e frică.
-Ai motive să-ți fie! rostise fugind mai în față.
După 20 de minute ajunsem în vârf.Urcasem în vârful releului după ce făcusem o gaură în gard.Partea din vârf era un fel de butoi hexagonal,ne așezasem pe el.Vedeam întregul oraș,toate luminile,în sfârșit persoanele de acolo erau așa de mici pe cât de nesemnificative sunt.Petrecusem cam două ore vorbind,sărutându-ne,glumind,râzând,îmbrățișându-ne,până când ea adormise.Prima întâlnire-misiune fu un succes! O luasem în brațe și coborâsem,o dusem prin oraș,până acasă.O grămadă de idioți se uitau după noi și se întrebau ,,De ce o zână e dusă în brațe de un demon cu (rectificare) coarne”.Ajunsem acasă în scurt timp,o pusem în pat lângă mine și adormisem.Pe la 2 sosise și Nicoleea,se aruncă în pat și zâmbise,se pare că avuse o noapte minunată,dar nu o mai obosisem cu întrebările.
sâmbătă, 5 octombrie 2013
Teashades & The Axe .Cap 9
Dimineața fu tot una obișnuită,exceptând faptul că Nicoleea părea foarte gânditoare.În momentul când îi spusem ,,Bună dimineața!” ea tresări ca și cum nu m-ar fi văzut niciodată:
-Neața!
-Arăți foarte abătută.
-Iar tu arăți foarte băgăcios....
-Scuze,ai spus ceva?! întrebasem.
-Nu.....
Ziua aceea fu la fel de romantică la școală pentru mine și Laria,jucasem chiar și prinselea pe acoperișul liceului(pierdusem),și de-a-va-ți-ascunsele-a (câștigasem).O iubeam tot mai mult pe Laria,atât de mult că nu puteam sta locului,eram hiperactiv,atât de hiperactiv încât vorbeam prea rapid ca cineva să mă înțeleagă,cu excepția Lariei și a domnului Luciferus:
-Cât e ora? întrebasem un elev.
-Ce?Vorbești prea repede!
-A întrebat cât e ora,spuse domnul Luciferus.E 14:50,poți pleca acasă,continuă el.
-Putem pleca acasă! îl corectă Laria.
-Adevărat,scuză-mi greșeala de gramatică.
Ciudat,cei doi L din viața mea (Laria și Luciferus) își aruncau niște priviri așa tăioase și juvenile unul altuia,mai era puțin și s-ar fii atacat reciproc.,,Oare cine ar câștiga dacă s-ar bate?” mă întrebasem eu.Imediat îmi spusem : ,,Cum poți să te gândești la așa ceva?!”.
Cu puțin noroc nu se întâmplase nimic grav.
Ajunși acasă constatasem că domnul Damian Luciferus era tot acolo,vorbea și glumea cu Nicoleea.În cele din urmă îi șoptise ceva la ureche,Nicoleea se înroșise imediat și spuse:
-Sigur că da!
-Bine, atunci e stabilit! și plecase.
-Ce ți-a spus? o întrebă Laria.
-Cine să-mi spună ce?
-Nu te preface !Știu că plănuiești ceva cu Damian!Fi sigură că voi afla!
-Mult noroc atunci!
După 5 ore de servit clienți plecasem cu toții la coafor.Odată intrat acolo,mă așezasem pe un scaun.
-Cum vrei să te tund ? ,ă întrebă coafeza.
-Vreau să iei cele două șuvițe de pe margine,să le ridici și să le modelezi sub formă de coarne!
-Huh?Dar nu e încă Halloween!
Privisem atunci haina ei roșie cu alb,mănușile albe,pantofii cu vârful curbat și răspunsem :
-Dar nu e încă Crăciunul! Atunci tăcu.
După ce terminasem frizura ieșisem în hol,gata să le șochez pe Laria și Nicoleea.Am rămas praf!
-Scopul meu era să vă șochez pe voi,nu voi pe mine!
-Ne-ai șocat,dar și tu ai reușit!
Laria avea o frizură sub formă de urechi de pisică,Nicoleea era mai puțin șocantă,avea o freză sub formă de coadă de cal,asemănătoare cu cea a războinicilor nordici.
-Se pare că avem gusturi asemănătoare mai mult decât credeam! zâmbise Laria.
-Așa e.
-Și tu ai pățit să primești o întrebare legată de Halloween?
-Da.
-Și ce ai răspuns?
-Că trăiesc Halloween-ul în fiecare zi,că toți din jur poartă măști care le ascund adevărata întruchipare.
-Ce profund,eu am contracarat amintind de Crăciun.
-Amuzant.
Ajunși iar acasă,după ce Laria se duse după lapte,Nicoleea îmi spuse :
-Seriet,mâine voi fii plecată în jurul orei 21,poți să servești tu clienții atunci?
-Desigur,dar va fii greu s-o fac fără să observe ea...
-Știi prea bine de ce,nu-i așa?
-Bănuiesc eu ceva,nu-ți face griji,voi găsi o modalitate.
-Mersi mult!
În acea noapte,în timp ce stăteam în pat cu Laria o întrebasem :
-Laria?
-Da?
-Azi era să sari la bătaie contra domnului Luciferus.De ce?
-Ai observat?
-Desigur!
-Îți voi spune mâine,acum nu am o explicație clară.
-Așa să fie!
-Noapte bună!
-Noapte bună! spusem,sărutându-ne și închizând ochii.
-Neața!
-Arăți foarte abătută.
-Iar tu arăți foarte băgăcios....
-Scuze,ai spus ceva?! întrebasem.
-Nu.....
Ziua aceea fu la fel de romantică la școală pentru mine și Laria,jucasem chiar și prinselea pe acoperișul liceului(pierdusem),și de-a-va-ți-ascunsele-a (câștigasem).O iubeam tot mai mult pe Laria,atât de mult că nu puteam sta locului,eram hiperactiv,atât de hiperactiv încât vorbeam prea rapid ca cineva să mă înțeleagă,cu excepția Lariei și a domnului Luciferus:
-Cât e ora? întrebasem un elev.
-Ce?Vorbești prea repede!
-A întrebat cât e ora,spuse domnul Luciferus.E 14:50,poți pleca acasă,continuă el.
-Putem pleca acasă! îl corectă Laria.
-Adevărat,scuză-mi greșeala de gramatică.
Ciudat,cei doi L din viața mea (Laria și Luciferus) își aruncau niște priviri așa tăioase și juvenile unul altuia,mai era puțin și s-ar fii atacat reciproc.,,Oare cine ar câștiga dacă s-ar bate?” mă întrebasem eu.Imediat îmi spusem : ,,Cum poți să te gândești la așa ceva?!”.
Cu puțin noroc nu se întâmplase nimic grav.
Ajunși acasă constatasem că domnul Damian Luciferus era tot acolo,vorbea și glumea cu Nicoleea.În cele din urmă îi șoptise ceva la ureche,Nicoleea se înroșise imediat și spuse:
-Sigur că da!
-Bine, atunci e stabilit! și plecase.
-Ce ți-a spus? o întrebă Laria.
-Cine să-mi spună ce?
-Nu te preface !Știu că plănuiești ceva cu Damian!Fi sigură că voi afla!
-Mult noroc atunci!
După 5 ore de servit clienți plecasem cu toții la coafor.Odată intrat acolo,mă așezasem pe un scaun.
-Cum vrei să te tund ? ,ă întrebă coafeza.
-Vreau să iei cele două șuvițe de pe margine,să le ridici și să le modelezi sub formă de coarne!
-Huh?Dar nu e încă Halloween!
Privisem atunci haina ei roșie cu alb,mănușile albe,pantofii cu vârful curbat și răspunsem :
-Dar nu e încă Crăciunul! Atunci tăcu.
După ce terminasem frizura ieșisem în hol,gata să le șochez pe Laria și Nicoleea.Am rămas praf!
-Scopul meu era să vă șochez pe voi,nu voi pe mine!
-Ne-ai șocat,dar și tu ai reușit!
Laria avea o frizură sub formă de urechi de pisică,Nicoleea era mai puțin șocantă,avea o freză sub formă de coadă de cal,asemănătoare cu cea a războinicilor nordici.
-Se pare că avem gusturi asemănătoare mai mult decât credeam! zâmbise Laria.
-Așa e.
-Și tu ai pățit să primești o întrebare legată de Halloween?
-Da.
-Și ce ai răspuns?
-Că trăiesc Halloween-ul în fiecare zi,că toți din jur poartă măști care le ascund adevărata întruchipare.
-Ce profund,eu am contracarat amintind de Crăciun.
-Amuzant.
Ajunși iar acasă,după ce Laria se duse după lapte,Nicoleea îmi spuse :
-Seriet,mâine voi fii plecată în jurul orei 21,poți să servești tu clienții atunci?
-Desigur,dar va fii greu s-o fac fără să observe ea...
-Știi prea bine de ce,nu-i așa?
-Bănuiesc eu ceva,nu-ți face griji,voi găsi o modalitate.
-Mersi mult!
În acea noapte,în timp ce stăteam în pat cu Laria o întrebasem :
-Laria?
-Da?
-Azi era să sari la bătaie contra domnului Luciferus.De ce?
-Ai observat?
-Desigur!
-Îți voi spune mâine,acum nu am o explicație clară.
-Așa să fie!
-Noapte bună!
-Noapte bună! spusem,sărutându-ne și închizând ochii.
vineri, 4 octombrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 8
Trezirea : Ne exista așa ceva deoarece nu dormisem toată noaptea(nu știu dacă era din cauza faptului că dormisem deja 5 zile,sau din cauza ,,colegei” mele de pat).Era ora 6,mă ridicasem din pat.Privind pe geam nu văzusem altceva decât mașinile parcate afară,întuneric și un tip trecând cu bicicleta.Jos,Nicoleea stătea la tejghea și se uita pe internet.
-Neața!
-Tu nu dormi?,te-ai trezit devreme.
-N-am avut somn.
-Seriet?
-Da?
-Te-ai distrat ieri?
-Distrat e puțin spus.
-Ai prieteni interesanți,mai ales acel tip,Damian.....Cum îi spunea?
-Damian Luciferus.
-Ce știi despre el?
-E cult,satanist,carismatic,retras,original.
-Ai doar vorbe de laudă.
-Mi se întâmplă foarte rar să caracterizez așa pe cineva.
-El ți-a dat pentagrama satanică?
-Da,mi-a salvat viața.
-Înțeleg.
Laria coborî și ea:
-N-am avut somn toată noaptea.
-Nu ești unicul caz.zise Nicoleea.
Se așeză pe un fotoliu și băuse un suc.
-Tu nu vrei nimic?,mă întrebă Nicoleea.
-Mă mulțumesc cu niște aer.
-Aer îmbuteliat?Am eu un rezervor!
-Nu mersi.
-Hai la liceu! spuse Laria.
-Nu am nimic mai bun de făcut.Hai!
Ieșisem pe ușă.Ne ținusem de mână în drum spre liceu.Ajunși acolo începusem să jucăm șah,cine câștiga primea un sărut.Toată ziua,în pauzele școlare jucasem jocuri romantice.
După școală,ajunși acasă avusem o surpriză : Domnul Luciferus era la bar,vorbea cu Nicoleea,amândoi zâmbeau și râdeau.
-Hei,Seriet (era prima oară când mi se adresa așa),vino și tu aici,vorbeam despre cum ne-ai dat viețile peste cap amândurora! râse el.
Discutasem cu ei despre ceva,dar nu țin minte ce.În cele din urmă,pe la apusul soarelui domnul Luciferus mă duse afară și-mi spuse:
-Seriet,vrei să intri în grupul meu?
-Nu pot.
Zâmbise.
-Știi,așa mi-a zis și Nimfa când venisem la petrecerea ta,dar nu o credeam.Se pare că a avut dreptate.Oricum,mă mulțumesc cu faptul că întotdeauna vei fii satanist în inima ta,și la propriu,și la figurat.Acum ai o nouă poreclă,care ți se potrivește : Krampus!
-Monstrul care venea de Ziua Sfântului Nicolae și pedepsea copii răi în țările alpine?
-Sună mai bine când nu dai și definiția.Să știi,oricum,că pentru mine Krampus reprezintă dreptatea și libertatea.
-Atunci mersi de poreclă.
-Noapte bună,să ai un somn ușor.Să știi că oferta mea rămâne valabilă!
Ajuns în casă Nicoleea îmi spuse :
-Mâine mergem la coafor,ți-ai ales o frizură?
-Imediat.
Aveam două șuvițe lungi și groase de păr (care se terminau pe la umeri și care începeu de aproape de vârful capului) care nu se vedeau prea tare,deoarece le ascundeam după urechi și pentru că aveam deja un păr destul de lung(dar ridicat în cea mai mare parte),de vreo 4 cm,nu se vedeau.,,Să mi le tai?Dar mă caracterizează!Trebuie să le folosesc cumva!”.Îmi venise o idee,însă înainte de a o aplica mă gândisem să consult internetul.După ce am văzut sute de frizuri,timp de câteva ore,hotărâsem să urmez aceiași idee ca la început,o idee pe care o doream de mult,care mă caracteriza și care se potrivea poreclei mele.
Laria venise și ea în cameră,își alese deja una,dar nu dorise să-mi spună care,și eu de asemenea.
Adormisem cu gândul : Oare cum vor reacționa când îmi vor vedea noua frizură.Cred că va fii amuzant!
-Neața!
-Tu nu dormi?,te-ai trezit devreme.
-N-am avut somn.
-Seriet?
-Da?
-Te-ai distrat ieri?
-Distrat e puțin spus.
-Ai prieteni interesanți,mai ales acel tip,Damian.....Cum îi spunea?
-Damian Luciferus.
-Ce știi despre el?
-E cult,satanist,carismatic,retras,original.
-Ai doar vorbe de laudă.
-Mi se întâmplă foarte rar să caracterizez așa pe cineva.
-El ți-a dat pentagrama satanică?
-Da,mi-a salvat viața.
-Înțeleg.
Laria coborî și ea:
-N-am avut somn toată noaptea.
-Nu ești unicul caz.zise Nicoleea.
Se așeză pe un fotoliu și băuse un suc.
-Tu nu vrei nimic?,mă întrebă Nicoleea.
-Mă mulțumesc cu niște aer.
-Aer îmbuteliat?Am eu un rezervor!
-Nu mersi.
-Hai la liceu! spuse Laria.
-Nu am nimic mai bun de făcut.Hai!
Ieșisem pe ușă.Ne ținusem de mână în drum spre liceu.Ajunși acolo începusem să jucăm șah,cine câștiga primea un sărut.Toată ziua,în pauzele școlare jucasem jocuri romantice.
După școală,ajunși acasă avusem o surpriză : Domnul Luciferus era la bar,vorbea cu Nicoleea,amândoi zâmbeau și râdeau.
-Hei,Seriet (era prima oară când mi se adresa așa),vino și tu aici,vorbeam despre cum ne-ai dat viețile peste cap amândurora! râse el.
Discutasem cu ei despre ceva,dar nu țin minte ce.În cele din urmă,pe la apusul soarelui domnul Luciferus mă duse afară și-mi spuse:
-Seriet,vrei să intri în grupul meu?
-Nu pot.
Zâmbise.
-Știi,așa mi-a zis și Nimfa când venisem la petrecerea ta,dar nu o credeam.Se pare că a avut dreptate.Oricum,mă mulțumesc cu faptul că întotdeauna vei fii satanist în inima ta,și la propriu,și la figurat.Acum ai o nouă poreclă,care ți se potrivește : Krampus!
-Monstrul care venea de Ziua Sfântului Nicolae și pedepsea copii răi în țările alpine?
-Sună mai bine când nu dai și definiția.Să știi,oricum,că pentru mine Krampus reprezintă dreptatea și libertatea.
-Atunci mersi de poreclă.
-Noapte bună,să ai un somn ușor.Să știi că oferta mea rămâne valabilă!
Ajuns în casă Nicoleea îmi spuse :
-Mâine mergem la coafor,ți-ai ales o frizură?
-Imediat.
Aveam două șuvițe lungi și groase de păr (care se terminau pe la umeri și care începeu de aproape de vârful capului) care nu se vedeau prea tare,deoarece le ascundeam după urechi și pentru că aveam deja un păr destul de lung(dar ridicat în cea mai mare parte),de vreo 4 cm,nu se vedeau.,,Să mi le tai?Dar mă caracterizează!Trebuie să le folosesc cumva!”.Îmi venise o idee,însă înainte de a o aplica mă gândisem să consult internetul.După ce am văzut sute de frizuri,timp de câteva ore,hotărâsem să urmez aceiași idee ca la început,o idee pe care o doream de mult,care mă caracteriza și care se potrivea poreclei mele.
Laria venise și ea în cameră,își alese deja una,dar nu dorise să-mi spună care,și eu de asemenea.
Adormisem cu gândul : Oare cum vor reacționa când îmi vor vedea noua frizură.Cred că va fii amuzant!
joi, 3 octombrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 7
Peste tot era doar negru,întuneric.,,Ăsta e iadul?Am auzit că e doar o stare de suferință sufletească,dar mă așteptam la ceva mai mult foc și smoală,și niște draci cu sulițe.Visele nu se împlinesc niciodată!” Dar auzisem o voce :
-Se va mai trezi?
-Șansele sunt mici.
-Nu se poate,trebuie să ne luăm măcar la revedere!
,,Asta e Nicoleea?Iar cealaltă voce e a nenorocitului ăluia de doctor? Trebuie să mă trezesc!” Mă calmasem cât de mult putusem și strigasem cât de tare.Dintr-o dată întunericul din jurul meu a început să se defragmenteze. Deschisem ochii,iar văzusem tavanul salonului ăluia de spital.Lângă pat Nicoleea plângea,Laria tăcea.
-Așa vă comportați voi cu mine în ultimele minute de viață!Nu pot să cred! râsem eu.
-Seriet...trăiești!
-Depinde ce înțelegi prin ,,trăiești”,sunt mai mult mort decât viu.
Laria sărise peste mine,când văzuse că vorbesc:
-Îmi pare rău,nu știam,îmi pare așa de rău.Plânse ea.
-Eu știam dar nu-mi păsa,și nici nu-mi pasă,măcar ești lângă mine în ultimele secunde de viață.
-Nu!.....Te vreau lângă mine ACUM ȘI PENTRU TOTDEAUNA!
,,La naiba,unde mi-a fost mintea!Nu pot pleca,nu pot muri,sunt aici pentru ea!”
-Doctore!
-Da?Ești primul pacient care vrea să mă vadă într-un astfel de moment!
-Îmi poți coase miocardul și să introduci o piesă de susținere în inimă?
-Nu aveam așa ceva,nu suntem echipați.
Mă lăsasem demoralizat,eram tot mai trist.,,O piesă,o piesă,o amărâtă de bucată de metal!” Un gând mă fulgeră ,la propriu.
-O pentagramă satanică!
-Ce e aia?
-Nicoleea,repede,dă-mi o foaie de hârtie!
Desenasem cât puteam de repede pentagrama.
-E perfectă,o putem folosi pentru a susține mușchiul inimii.Ai așa ceva?
-Aveam..... spuseși,amintindu-mi de faptul că o lăsasem să cadă pe culoarul liceului.
-Nu!Dacă nu existam eu nu ai fii aruncat-o nu ai fii aruncat-o și nu ai fii fost acum în situația asta! țipase Laria.
-Dacă nu erai tu eu de ce să mai fii existat? o privisem în ochii ei triști.
Nicoleea fugise din cameră,lovind ușa cu forță după ce văzuse desenul.Se întoarse cu pentagrama în mână.
-Asta e?
-Ai găsit-o?
-După ce ai fugit din spital,eu și medicii te-am căutat,te-am găsit pe culoarul liceului,în brațele Lariei.Atunci văzusem asta pe jos.Acum puțin timp ai intrat în local ținând asta în mână.M-am gândit că-ți aparține,și am vrut s-o păstrez ca amintire în caz că mori,nu credeam că te va salva!
Doctorul se mobilizase rapid,aduse o targă,mă duse în sala de operație.În momentul în care-mi dădeau anestezicul le spusei :
-Mai puteți face ceva pentru mine?Luați și asta și puneți-o în inima mea! spusei scoțând medalionul de reniu.
-Ar bloca circulația,ar fii periculos,inima ta nu e un sac pentru a ține obiectele pe care le prețuiești!
-Ba da este,acum sacul e rupt,vreau să-l peticiți ca să-l pot reumple.
-Bine.
-Aia e o jumătate de medalion al iubirii? mă întrebase o asistentă care-și potrivea mănușile.
-Da!
-Ce gest drăguț,e mai emoționant decât să-ți tatuezi numele iubitei pe braț.
,,Iubita.....”.
După două doze de anestezic tot eram treaz.
-Imposibil,e aici destul anestezic cât să adormi un elefant!
-Ineficient.
-Oprește-te în a te mai gândii la ea!
-Ce?
-Nu știu cum naiba de faci asta,dar atunci când te gândești la ea poți contracara orice efect al unei acțiuni exterioare sau interioare,cum e anestezicul.Nu mai sfida logica!
-Bine.
Anestezicul își făcu rapid efectul.În timpul operației dormisem,nu văzusem sau auzisem nimic.
Mă trezisem,dar nu într-un salon de spital,așa cum mă așteptam ,ci în patul meu.Atunci aud o chitară și un vers : ,,Life won”t wait for you,life wont”t wait for you my boyfriend! Chiar atunci se apropiase de mine.
-Nu te preface că dormi,văd că zâmbești! mă ironiză ea.
-Cum aș putea să nu zâmbesc,ținând cont că ați avut timp să mă aduceți acasă,deci au trecut cam 5 zile de la operație în care eu am dormit,și ținând faptul că tocmai m-ai numit ,,iubitul meu”.
Ne sărutasem cum nu o mai făcusem niciodată(ținând cont că am făcut-o doar odată),în mine iar se detona energia aceea minunată.Mai ne îmbrățișasem cam jumătate de oră,apoi îmi puse :
-Hai jos!
O urmasem.
-Atunci văzusem ce adunare îmi pregătise : Proscrișii îmi cântau la chitară,câțiva prieteni din copilărie aplaudau,Nicoleea îmi dăduse un pahar cu suc de pepene yubari (probabil cel mai scump fruct din lume).Mă așezasem la o masă.
-Sigur nu sunt în comă și visez? întrebasem.
-Cine știe?! zise Nicoleea.
Atunci mai auzisem o voce :
-Măi,măi,măi,ți-am spus că acea pentagramă te va ajuta. Era domnul Luciferus.
-De ce am impresia că știați dinainte de asta?
-A fost o pură întâmplare.
-Atunci veniți aici,vom vorbi despre probabilități logice.
Râse.
-Mi-ar plăcea,dar trebuie să ajung la școală,am de predat,voiam doar să-ți urez noroc.
-Mersi.
Plecase.În tot restul zilei mă distrasem,glumisem zâmbisem,a fost extraordinar,până s-a terminat.În acea noapte nu dormisem de loc.De ce? Ăsta e răspunsul. :Intrasem cu Laria în cameră.
-Acum că inima ta e stabilă va rezista oricât de tare ar bătea,de aceea voi dormi cu tine în această noapte.
-În același pat?
-Nu te rușina!
-Nu mă rușinez!
-Nu te bosumfla!
-Oh!
Dormisem cu ea,cred că de asta nu avusem somn toată noaptea.A fost o insomnie bună.
-Se va mai trezi?
-Șansele sunt mici.
-Nu se poate,trebuie să ne luăm măcar la revedere!
,,Asta e Nicoleea?Iar cealaltă voce e a nenorocitului ăluia de doctor? Trebuie să mă trezesc!” Mă calmasem cât de mult putusem și strigasem cât de tare.Dintr-o dată întunericul din jurul meu a început să se defragmenteze. Deschisem ochii,iar văzusem tavanul salonului ăluia de spital.Lângă pat Nicoleea plângea,Laria tăcea.
-Așa vă comportați voi cu mine în ultimele minute de viață!Nu pot să cred! râsem eu.
-Seriet...trăiești!
-Depinde ce înțelegi prin ,,trăiești”,sunt mai mult mort decât viu.
Laria sărise peste mine,când văzuse că vorbesc:
-Îmi pare rău,nu știam,îmi pare așa de rău.Plânse ea.
-Eu știam dar nu-mi păsa,și nici nu-mi pasă,măcar ești lângă mine în ultimele secunde de viață.
-Nu!.....Te vreau lângă mine ACUM ȘI PENTRU TOTDEAUNA!
,,La naiba,unde mi-a fost mintea!Nu pot pleca,nu pot muri,sunt aici pentru ea!”
-Doctore!
-Da?Ești primul pacient care vrea să mă vadă într-un astfel de moment!
-Îmi poți coase miocardul și să introduci o piesă de susținere în inimă?
-Nu aveam așa ceva,nu suntem echipați.
Mă lăsasem demoralizat,eram tot mai trist.,,O piesă,o piesă,o amărâtă de bucată de metal!” Un gând mă fulgeră ,la propriu.
-O pentagramă satanică!
-Ce e aia?
-Nicoleea,repede,dă-mi o foaie de hârtie!
Desenasem cât puteam de repede pentagrama.
-E perfectă,o putem folosi pentru a susține mușchiul inimii.Ai așa ceva?
-Aveam..... spuseși,amintindu-mi de faptul că o lăsasem să cadă pe culoarul liceului.
-Nu!Dacă nu existam eu nu ai fii aruncat-o nu ai fii aruncat-o și nu ai fii fost acum în situația asta! țipase Laria.
-Dacă nu erai tu eu de ce să mai fii existat? o privisem în ochii ei triști.
Nicoleea fugise din cameră,lovind ușa cu forță după ce văzuse desenul.Se întoarse cu pentagrama în mână.
-Asta e?
-Ai găsit-o?
-După ce ai fugit din spital,eu și medicii te-am căutat,te-am găsit pe culoarul liceului,în brațele Lariei.Atunci văzusem asta pe jos.Acum puțin timp ai intrat în local ținând asta în mână.M-am gândit că-ți aparține,și am vrut s-o păstrez ca amintire în caz că mori,nu credeam că te va salva!
Doctorul se mobilizase rapid,aduse o targă,mă duse în sala de operație.În momentul în care-mi dădeau anestezicul le spusei :
-Mai puteți face ceva pentru mine?Luați și asta și puneți-o în inima mea! spusei scoțând medalionul de reniu.
-Ar bloca circulația,ar fii periculos,inima ta nu e un sac pentru a ține obiectele pe care le prețuiești!
-Ba da este,acum sacul e rupt,vreau să-l peticiți ca să-l pot reumple.
-Bine.
-Aia e o jumătate de medalion al iubirii? mă întrebase o asistentă care-și potrivea mănușile.
-Da!
-Ce gest drăguț,e mai emoționant decât să-ți tatuezi numele iubitei pe braț.
,,Iubita.....”.
După două doze de anestezic tot eram treaz.
-Imposibil,e aici destul anestezic cât să adormi un elefant!
-Ineficient.
-Oprește-te în a te mai gândii la ea!
-Ce?
-Nu știu cum naiba de faci asta,dar atunci când te gândești la ea poți contracara orice efect al unei acțiuni exterioare sau interioare,cum e anestezicul.Nu mai sfida logica!
-Bine.
Anestezicul își făcu rapid efectul.În timpul operației dormisem,nu văzusem sau auzisem nimic.
Mă trezisem,dar nu într-un salon de spital,așa cum mă așteptam ,ci în patul meu.Atunci aud o chitară și un vers : ,,Life won”t wait for you,life wont”t wait for you my boyfriend! Chiar atunci se apropiase de mine.
-Nu te preface că dormi,văd că zâmbești! mă ironiză ea.
-Cum aș putea să nu zâmbesc,ținând cont că ați avut timp să mă aduceți acasă,deci au trecut cam 5 zile de la operație în care eu am dormit,și ținând faptul că tocmai m-ai numit ,,iubitul meu”.
Ne sărutasem cum nu o mai făcusem niciodată(ținând cont că am făcut-o doar odată),în mine iar se detona energia aceea minunată.Mai ne îmbrățișasem cam jumătate de oră,apoi îmi puse :
-Hai jos!
O urmasem.
-Atunci văzusem ce adunare îmi pregătise : Proscrișii îmi cântau la chitară,câțiva prieteni din copilărie aplaudau,Nicoleea îmi dăduse un pahar cu suc de pepene yubari (probabil cel mai scump fruct din lume).Mă așezasem la o masă.
-Sigur nu sunt în comă și visez? întrebasem.
-Cine știe?! zise Nicoleea.
Atunci mai auzisem o voce :
-Măi,măi,măi,ți-am spus că acea pentagramă te va ajuta. Era domnul Luciferus.
-De ce am impresia că știați dinainte de asta?
-A fost o pură întâmplare.
-Atunci veniți aici,vom vorbi despre probabilități logice.
Râse.
-Mi-ar plăcea,dar trebuie să ajung la școală,am de predat,voiam doar să-ți urez noroc.
-Mersi.
Plecase.În tot restul zilei mă distrasem,glumisem zâmbisem,a fost extraordinar,până s-a terminat.În acea noapte nu dormisem de loc.De ce? Ăsta e răspunsul. :Intrasem cu Laria în cameră.
-Acum că inima ta e stabilă va rezista oricât de tare ar bătea,de aceea voi dormi cu tine în această noapte.
-În același pat?
-Nu te rușina!
-Nu mă rușinez!
-Nu te bosumfla!
-Oh!
Dormisem cu ea,cred că de asta nu avusem somn toată noaptea.A fost o insomnie bună.
miercuri, 2 octombrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 6
Trezirea: Un iad! Nu pot descrie în cuvinte durerea ce-o simțeam,capul îmi bubuia,pieptul mă înțepa,nu puteam respira..... Cu greu mă ridicasem în picioare,dar cu o mare ușurință căzusem ca o cometă.Laria nu era în cameră. ,,La naiba,poate voi murii și nu e lângă mine?”.Nicoleea venise imediat :
-Seriet,ce s-a întâmplat?Ești bine?
-Doar în cazul în care ,,bine” înseamnă aproape mort.
Sună la salvare:
-Alo,am aici un adolescent,nu se simte de loc bine,veniți repede.
După ce le dăduse coordonatele îmi aduse un pahar cu apă.După ce înghițisem apa simțisem un miliard de cuie înghețate înfipte în pieptul meu,nu mai puteam vorbii,dar dacă aș fii putut sunt mai mult ca sigur că aș fii țipat de durere sau după Laria.Din nou mi se întuneca vederea.,,La naiba,rezistă,nu te opri acum....” spuseși leșinând.
Mă trezisem,privirea mi se clarifică,vedeam un tavan alb,aud o ușă care se deschide.Un medic abia intrase în cameră.
-Voi fii sincer,ai probleme grave cu inima.
-Care sunt mai exact?
În acel moment scoase din buzunar o carte :,,Explicații medicale pentru pacienți” care pentru cineva ca mine însemna : ;;Medicina pentru tolomaci”.
-Sunt olimpic la biologie,ce ți se pare că faci? îi rostisem indignat.
-În acest caz uite cum stă treaba : Inima ta e foarte fragilă,singurul motiv pentru care ea nu s-a fisurat până acum e că inima ta bate în mod normal foarte încet,acest lucru cauzând uneori sincope(leșin),amețeli și dureri.În ultimul timp însă inima ta a bătut foarte tare în anumite momente de stres sau suspans,asta provocând hipertensiune și apariția unei fisuri în miocard.În acest moment inima ta bate foarte încet și ne mirăm că mai ești conștient!
-Care sunt șansele de supraviețuire?
-Nu știm!
-E tot ce voiam să știu.....
,,Nu pot murii fără s-o văd pentru ultima dată.Dar inima îmi bate prea încet ca să mă mișc?Ce să fac?Doar dacă.....” .Dintr-o dată pulsul îmi crescu : 50,87,111,157.....Doctorul era șocat de asta și fu mai șocat când mă văzu ridicându-mă și mergând.Dar ce cauza această accelerare a bătăilor inimii : Gândul la Laria,imaginarea momentului în care aproape ne-am sărutat....
-Ce ți se pare că faci?
-Îmi mișc picioarele pe rând în mod repetitiv,cu alte cuvinte : Merg!!!!!!
-Stai,inima ți se va rupe! spuse încercând să mă împingă în pat.
-Mai sfâșiată decât acum nu poate fii! rostisem ocolindu-l și fugind pe hol.
Trecusem pe mod automat,alergam mai rapid decât un camion monstru,trecusem pe lângă Nicoleea(care aștepta îngrijorată în hol_,ieșisem din spital,sărisem peste targa în care era un pacient,ieșisem din spital.Pieptul mă ardea și simțeam că cineva încearcă să mă ucidă ca pe Cezar(numai că eu nu eram obsedat de putere),înjunghiindu-mă,dar durerea nu valora doi bani pentru mine,nu-mi păsa de ea.Motivarea mea era mereu imaginea Lariei,pe care o vedeam în fața mea,după care fugeam ca un cal după un morcov prins de o undiță(numai că aveam intenții mai puțin lacome).Sărisem peste o mașină,lovisem o bancă și o făcusem țăndări,rănindu-mă.Gata,vedeam ușa liceului,mă lovisem de ea ca un rinocer.
Nu cred în noroc,dar cred că a fost noroc faptul că Laria ieșise atunci din clasă,tristă,rece,privind în pământ.
O suliță nevăvută îmi trecuse prin piept: ,,Nu mai am timp,trebuie să-i arăt că am ales-o pe ea!” Luasem pentagrama satanistă și o lăsasem să cadă,lovind pământul cu un sunet metalic și spunând:
-Te aleg pe.... Fără sens,nici să respir nu mai eram capabil,și să vorbesc nici atât.
,,Trebuie s-o fac,dar trebuie să fim singuri” Am considerat mereu că iubirea e un lucru intim,de aceea mă deranja faptul că uneori treceau elevi pe hol.Oare cum ar fii reacționat dacă ar fii știut că sunt pe moarte?Păi mulți mă urau,deci ar fii fost o ușurare pentru ei.,,Ce să fac?” Atunci observasem : În stânga mea era alarma de incendiu,în buzunarul meu era o secure portabilă.
Lovisem atunci alarma cum nu mai lovisem nimic în viața mea și imediat se dezlănțui haosul.În ciuda indicațiilor profesorilor,elevii fugeau dezordonat.Imediat școala se golise.,,Acum e momentul” Fugisem spre ea o îmbrățișasem.Tot ceea ce am precizat mai sus s-a întâmplat într-un interval de 3 minute,dar,se pare,pentru cei aproape morți timpul trece mai încet.Iată-ne,strângându-ne în brațe,îmi umezisem buzele,eram gata.Dar tot ea fu mai rapidă,ea mă sărută prima!
Nu suport aproape de loc limbile pământene!De ce?Sunt prea sărăcăcioase pentru a putea descrie sentimentul unui astfel de sărut.Nu pot descrie altceva decât drept un foc indescifrabil care ardea în mine,un foc ce detona o energie explozivă care mi se detona în cap,umplându-mă de emoții.Cum era ea?Aveam buzele așa amorțite,fața așa palidă,ochii așa de încețoșați,dar tot o vedeam.
La naiba!Limbă idioată! E așa de sărăcăcioasă că ceea ce am descris nu egalează nici o sutime din ce-am simțit atunci!
Ce am mai simțit?Nimic!!!Mă mișcam tot mai greu.
Toată viața am căutat iubirea mea eternă,am visat-o,am fugit de ea.În acest scop purtasem tot timpul la gât un medalion din rășină dură,inscripționat : Spargeți în cazul găsirii iubirii eterne!”.Eram pe moarte,dar îmi permisem să comentez : ,,Asta e alarma de iubire!” .Cu o ultimă lovitură îl sparsem și lăsasem să se vadă surpriza din interior : Un medalion creat din două părți,stilizat,făcut din RENIU.Luasem o jumătate și o dădusem Lariei,cealaltă jumătate o strânsem în pumn.
-Iubire eternă.....mimasem eu cu buzele.
Ea păruse să mă înțeleagă și spuse:
-Acum și pentru totdeauna!
Zâmbisem,închisem ochii și adormisem........
-Seriet,ce s-a întâmplat?Ești bine?
-Doar în cazul în care ,,bine” înseamnă aproape mort.
Sună la salvare:
-Alo,am aici un adolescent,nu se simte de loc bine,veniți repede.
După ce le dăduse coordonatele îmi aduse un pahar cu apă.După ce înghițisem apa simțisem un miliard de cuie înghețate înfipte în pieptul meu,nu mai puteam vorbii,dar dacă aș fii putut sunt mai mult ca sigur că aș fii țipat de durere sau după Laria.Din nou mi se întuneca vederea.,,La naiba,rezistă,nu te opri acum....” spuseși leșinând.
Mă trezisem,privirea mi se clarifică,vedeam un tavan alb,aud o ușă care se deschide.Un medic abia intrase în cameră.
-Voi fii sincer,ai probleme grave cu inima.
-Care sunt mai exact?
În acel moment scoase din buzunar o carte :,,Explicații medicale pentru pacienți” care pentru cineva ca mine însemna : ;;Medicina pentru tolomaci”.
-Sunt olimpic la biologie,ce ți se pare că faci? îi rostisem indignat.
-În acest caz uite cum stă treaba : Inima ta e foarte fragilă,singurul motiv pentru care ea nu s-a fisurat până acum e că inima ta bate în mod normal foarte încet,acest lucru cauzând uneori sincope(leșin),amețeli și dureri.În ultimul timp însă inima ta a bătut foarte tare în anumite momente de stres sau suspans,asta provocând hipertensiune și apariția unei fisuri în miocard.În acest moment inima ta bate foarte încet și ne mirăm că mai ești conștient!
-Care sunt șansele de supraviețuire?
-Nu știm!
-E tot ce voiam să știu.....
,,Nu pot murii fără s-o văd pentru ultima dată.Dar inima îmi bate prea încet ca să mă mișc?Ce să fac?Doar dacă.....” .Dintr-o dată pulsul îmi crescu : 50,87,111,157.....Doctorul era șocat de asta și fu mai șocat când mă văzu ridicându-mă și mergând.Dar ce cauza această accelerare a bătăilor inimii : Gândul la Laria,imaginarea momentului în care aproape ne-am sărutat....
-Ce ți se pare că faci?
-Îmi mișc picioarele pe rând în mod repetitiv,cu alte cuvinte : Merg!!!!!!
-Stai,inima ți se va rupe! spuse încercând să mă împingă în pat.
-Mai sfâșiată decât acum nu poate fii! rostisem ocolindu-l și fugind pe hol.
Trecusem pe mod automat,alergam mai rapid decât un camion monstru,trecusem pe lângă Nicoleea(care aștepta îngrijorată în hol_,ieșisem din spital,sărisem peste targa în care era un pacient,ieșisem din spital.Pieptul mă ardea și simțeam că cineva încearcă să mă ucidă ca pe Cezar(numai că eu nu eram obsedat de putere),înjunghiindu-mă,dar durerea nu valora doi bani pentru mine,nu-mi păsa de ea.Motivarea mea era mereu imaginea Lariei,pe care o vedeam în fața mea,după care fugeam ca un cal după un morcov prins de o undiță(numai că aveam intenții mai puțin lacome).Sărisem peste o mașină,lovisem o bancă și o făcusem țăndări,rănindu-mă.Gata,vedeam ușa liceului,mă lovisem de ea ca un rinocer.
Nu cred în noroc,dar cred că a fost noroc faptul că Laria ieșise atunci din clasă,tristă,rece,privind în pământ.
O suliță nevăvută îmi trecuse prin piept: ,,Nu mai am timp,trebuie să-i arăt că am ales-o pe ea!” Luasem pentagrama satanistă și o lăsasem să cadă,lovind pământul cu un sunet metalic și spunând:
-Te aleg pe.... Fără sens,nici să respir nu mai eram capabil,și să vorbesc nici atât.
,,Trebuie s-o fac,dar trebuie să fim singuri” Am considerat mereu că iubirea e un lucru intim,de aceea mă deranja faptul că uneori treceau elevi pe hol.Oare cum ar fii reacționat dacă ar fii știut că sunt pe moarte?Păi mulți mă urau,deci ar fii fost o ușurare pentru ei.,,Ce să fac?” Atunci observasem : În stânga mea era alarma de incendiu,în buzunarul meu era o secure portabilă.
Lovisem atunci alarma cum nu mai lovisem nimic în viața mea și imediat se dezlănțui haosul.În ciuda indicațiilor profesorilor,elevii fugeau dezordonat.Imediat școala se golise.,,Acum e momentul” Fugisem spre ea o îmbrățișasem.Tot ceea ce am precizat mai sus s-a întâmplat într-un interval de 3 minute,dar,se pare,pentru cei aproape morți timpul trece mai încet.Iată-ne,strângându-ne în brațe,îmi umezisem buzele,eram gata.Dar tot ea fu mai rapidă,ea mă sărută prima!
Nu suport aproape de loc limbile pământene!De ce?Sunt prea sărăcăcioase pentru a putea descrie sentimentul unui astfel de sărut.Nu pot descrie altceva decât drept un foc indescifrabil care ardea în mine,un foc ce detona o energie explozivă care mi se detona în cap,umplându-mă de emoții.Cum era ea?Aveam buzele așa amorțite,fața așa palidă,ochii așa de încețoșați,dar tot o vedeam.
La naiba!Limbă idioată! E așa de sărăcăcioasă că ceea ce am descris nu egalează nici o sutime din ce-am simțit atunci!
Ce am mai simțit?Nimic!!!Mă mișcam tot mai greu.
Toată viața am căutat iubirea mea eternă,am visat-o,am fugit de ea.În acest scop purtasem tot timpul la gât un medalion din rășină dură,inscripționat : Spargeți în cazul găsirii iubirii eterne!”.Eram pe moarte,dar îmi permisem să comentez : ,,Asta e alarma de iubire!” .Cu o ultimă lovitură îl sparsem și lăsasem să se vadă surpriza din interior : Un medalion creat din două părți,stilizat,făcut din RENIU.Luasem o jumătate și o dădusem Lariei,cealaltă jumătate o strânsem în pumn.
-Iubire eternă.....mimasem eu cu buzele.
Ea păruse să mă înțeleagă și spuse:
-Acum și pentru totdeauna!
Zâmbisem,închisem ochii și adormisem........
luni, 30 septembrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 5
Dimineața mă trezisem deshidratat,de la lăcrimat.Ochii îmi erau așa de roșii că abia mai vedeam.,,Să iau iar ochelarii Teashades?Oare de ce am impresia că nu ar trebui să fac asta?Dar am ochii roșii!” În sufletul meu se dădea o luptă între rațiune și instinct.Care câștigase?Cred că niciunul,deoarece alesem să-mi foloseau ochelarii Super Dark,pe care îi purtam de obicei în geantă,atât de negrii că abia puteam vedea prin ei.Simțeam că ochelarii Lariei nu erau un cadou,ci un act de milă,de aceea mă simțeam foarte rău când îi purtam.În momentul trezirii mele Laria nu era în cameră.Odată venit jos,o întrebasem pe Nicoleea:
-Unde e Laria?
-E plecată,a insistat să meargă mai devreme la liceu.
,,Evită cu orice preț să se apropie de mine! Mă urăște!” țipam în interiorul meu.Țipătul meu interior disperat sună ca vocea răgușită a unui mort care zbiară spre viața de apoi.
Ajuns în liceu,în sala de clasă goală o observasem la o bancă ,desena.
-Gata!Psihicul meu cedează!Nu mai suport tăcerea asta!Ce am făcut?Ce crimă infamă și plină de sânge rece am făcut?Aș prefera și să mă înjuri acum decât să mai înghit tăcerea asta!Mă auzi?!
Nici nu mă privea,desena în continuare.
-Hei,sunt o amintire urâtă?Un demon?Nu vreau uitare și nici exorcizare!Uită-te la mine!
-Nu-ți văd ochii,nu văd ce e în sufletul tău,nici sinceritatea din ei,fără aceste caracteristici,nu ești în fața mea,ești doar o înregistrare......
Atunci îmi dădusem jos ochelarii,ochii îmi erau mai roșii decât diamantele sângerii.Atunci ridică privirea și se uită la mine.
-Ce ai pățit?
-Mai făcut să plâng toată noaptea,să îndur chinuri de iad!Cum poți pune o asemenea întrebare?
-Tu plângi?
-Nu sunt o piatră,nici o sticlă de plastic,plâng,și am plâns pentru tine!
-Dar pentru ce,pentru ce mi-ai visat imaginea și ai scufundat-o în lacrimi?
-Pentru că...deoarece..(mi se formă un enorm nod în gât)....te....(nodul devenii un lanț,nu mai puteam rostii nimic).
Mă apropiasem de desenul ei,îl privisem.În tot acest timp desenase un câmp,jumătate din el era însorit,cealaltă jumătate era întunecată,între ele era un pod.Mă aplecasem peste desen,și desenasem un pod peste cele două terenuri,iar râul era udat cu lacrimile mele . Laria înțelese gestul.
Îmi apropiasem fața tot mai aproape de a ei,îi auzeam și simțeam respirația,era rapidă,îi vedeam ochii verzi tremurând.În acel moment răsărise soarele:,,Minunat moment pentru primul sărut!” gândisem eu.Dar ghinionul mă lovise,simțeam cum mă doare capul,cum amețesc,cum tensiunea arterială îmi creștea,cum mi se întunecă vederea,cum cad......Deshidratare combinată cu probleme de inimă,prost amestec!
Mă trezisem pe jos,cu Laria lângă mine.Și atunci încercasem primul sărut,dar sunase clopoțelul,iar colegii noștri de liceu stăteau la ușă pentru a vedea ce se întâmplă.Cu ultimele forțe mă ridicasem în picioare,le aruncasem privirea demonică supremă,combinată cu ochii mei roșii,și așa,cu toții fugiră mâncând pământul.
Toate orele stătusem în bancă,nu mă puteam ridica,din când în când Laria îmi arunca priviri.
În cele din urmă venii ora de română.Domnul profesor ne predase cam 15 minute toată lecția,ușor de memorat de altfel.Mă întrebase:
-Satan,nu vrei să intri în consiliul sataniștilor?
-Ce vreți să spuneți?
-Ești potrivit.În fiecare sâmbătă eu și câțiva colegi ne întâlnim și discutăm norme filozofice.E un club mult râvnit,mulți și-ar da și casa pentru a intra în el.
-Sună promițător,mă simt onorat.
-Dar pentru a face asta trebuie să respecți totuși Legile Satanice pe care momentan le-ai ocolit.
-Enumerați-le.
-Regula de a respecta pe cel în a cărui casă ești și de a fii cât se poate de individualist,poate chiar insociabil și retras dacă e neapărată nevoie.
-Și dacă nu vreau?
-E alegerea ta,eu am ajuns profesor doar pentru a respecta o lege satanică : Împărtășește-ți înțelepciunea celui care ți-o cere!.
-Mă voi gândi la această variantă!
-Ești invitatul meu.
Ora trecu în liniște deplină.Realizam că respectarea deplină a acestei legi însemna să dau iubire celor care merită,și răceală celorlalți.Practic ar fii trebuit să le dau afecțiune Lariei și Nicoleei,dar să nu le las să se apropie prea tare de mine,și să le dau o doză mare de răceală pe deasupra.Dar pe de altă parte era domnul Luciferus,pe care îl respectam atât de mult!Unii ar spune că alegerea e ușoară dar nu e.Știți de ce?În acest dialog se vede:
-Satan,tu ești în stare să devii un satanist minunat,egoismul tău fiind cheia.Când e vorba de a ajuta altă persoană ești ineficient,însă ești așa de extraordinar în a te ajuta pe tine însuți!
-Compliment sau insultă?
-Evident,compliment.
Asta este,pentru cineva ,,normal” alegerea ar fii ușoară,ar alege-o pe Laria,dar în cazul meu,dorința de a-l alege pe Domnul Damian era de asemenea mare,fiind alimentată de egoismul meu (de a ajunge într-un club exclusivist și inteligent).Cred că această dificultate de alegere o făcuse pe Laria tristă,crezând că nu o iubesc destul.După ore ajunsem tot la bar,Laria mi-o luase din nou în față.,,Vai,ce dobitoc enorm sunt!” țipam în interior.Ajuns acolo observasem că și Nicoleea mă privea ciudat.Dar eram prea obosit ca să-mi mai pese,băusem cam 4 litri de apă plată și adormisem,pe aceiași pernă plină de lacrimi uscate.
Trezirea fu inimaginabil de groaznică,mă durea capul,eram amețit. Laria încă dormea.Jos,Nicoleea îmi spuse :
-Ce e cu voi doi?Sunteți niște epave,parcă a murit tot ceea ce iubeați și pentru care trăiați.
-Interesantă expresie,mersi că ai mai făcut o gaură în epava care suntem.spuse Laria,coborând scările.
-Vă simțiți bine?
-Asta e o întrebare retorică?
-Într-un fel.
-Nu,eu singur nu sunt.Șoptisem răgușit.
-Ai spus ceva?
-Da,dar n-are importanță.
Ne sărută iar pe frunte,și noi plecarăm iar spre liceu.Voiam iar s-o motivez pe Laria să-mi vorbească,dar m-am gândit că poate mi-ar spune ceva de genul : ,,Calmează-te cowboy!”.Ajunși în liceu observasem cât de gol e,numai pisica îngrijitoarei(care nu ar fii trebuit să fie acolo)mai dădea târcoale locului.Ajunși în clasă nu ne vorbisem,nici nu ne privisem.În acea zi nu aveam ore cu domnul Luciferus,deci ziua a fost complet obișnuită.
După ore Nicoleea ne spuse : Peste trei zile mergem la coafor,alegeți de pe-acum frizura pe care o vreți.
Aveam obiceiul ca zilnic să fac o plimbare prin oraș după ce veneam de la liceu,și să mănânc ceva.În acea zii însă hotărâsem să rămân în bar și să servesc clienții.
Dintr-o dată intră pe ușă Proscrișii,grupul de rockeri ai școlii.Toți comandă un suc și se așează la o masă.Îi priveam cum discutau înflăcărat,cum uneori mă priveau (acelea erau momentele când le aruncam o privire demonică) și beau suc.La un moment dat,lidera lor,Arni,se ridică și vine spre mine.
-Vrei să intri în grupul nostru?
-Directă întrebare.
-Ăsta e stilul meu.
-Clasic.
-Ar fii o onoare să vii la noi,Satan.
-Nu sunt genul care să prea onoreze cererile.
-Dar ești foarte bun pentru a intra,îndeplinești toate cerințele.
-Parcă ai fii domnul Luciferus.Scuze,dar sunt într-o situație complicată momentan,voi încerca să mă gândesc.
-Sperăm că vei venii la noi.rostise,mergând înapoi la masă și continuând să discute.
După ceva timp,unul din ei aprinse o țigară.Vizibil iritat de faptul că fuma într-un local unde acest lucru e interzis,și mai ales de faptul că e minor,mersem spre el și îl întrebasem:
-Ai 5 ani?
-Ce?! pronunțase privindu-mă cu o privire incultă.
-Nu știi să citești semnul : Interzis fumatului! ?
-Și ce vei face să mă oprești? ,suflându-mi un nor de fum în față și râzând.
Datorită nervilor,furiei extreme,și a faptului că fața lui mă enerva,scoasem din buzunar securea mea și tăiasem cu o viteză foarte mare vârful arzând al țigării,stingând-o astfel.Tipul fu vizibil speriat,ridicându-se imediat de la masă și privindu-mă.
-Dacă te mai prind că fumezi,atunci vei avea un motiv adevărat să fugi!
Întregul grup ieșise din local.Unul din ei spuse : ,,E nebun,imprevizibil,perfect în grup!”.Altul spuse: ,,Da,ca să ne ucidă pe toți!”
În acea zi,la apusul soarelui,stăteam pe internet,citeam un reportaj despre balenele ucigașe! Laria intrase pe ușă.
-De ce-mi faci asta? întrebasem.
-Eu nu-ți fac nimic,cred că te rănești singur.
-Asta e o prostie,nu înțeleg nimic.
După 6 minute(care păreau 20 de ore):
-Știi cum au ajuns acei ochelari Teashades la tine?Acum câteva zile te urmărisem până în subsol,văzusem cât de frustrat ești din cauza mea,mă durea asta!Am văzut că plângeai,că ochii îți erau roșii,așa că hotărâsem să-ți dau un test : Am lăsat ochelarii acolo,dacă nu i-ai fiii luat și ai fii venit în clasă cu ochii roșii atunci ai fii dovedit că nu-ți era rușine de lacrimile tale,de sentimentele tale,de iubirea pe care credeai că o ai față de mine!Dar ai luat ochelarii!Nici nu i-am mai dorit înapoi după aceea! Dar apoi ai venit,înlăcrimat și cu ochii înroșiți la mine,mi-ai arătat că nu-ți e rușine de iubirea față de mine!Te iubisem ca o nebună în acele momente,și te-aș fii sărutat la infinit! Dar,după aceea ți-a fost greu să alegi între grupul lui Luciferus și mine! Asta mă doare!(strigase plângând).Nu știu ce să cred despre tine! IUBIRE,TE URĂSC!
Nu mai rezistam,tot corpul mă durea,leșinasem.Mă trezisem în cameră după două ore,era întuneric,nimeni nu era acolo,mă pusem în cap și adormisem......
-Unde e Laria?
-E plecată,a insistat să meargă mai devreme la liceu.
,,Evită cu orice preț să se apropie de mine! Mă urăște!” țipam în interiorul meu.Țipătul meu interior disperat sună ca vocea răgușită a unui mort care zbiară spre viața de apoi.
Ajuns în liceu,în sala de clasă goală o observasem la o bancă ,desena.
-Gata!Psihicul meu cedează!Nu mai suport tăcerea asta!Ce am făcut?Ce crimă infamă și plină de sânge rece am făcut?Aș prefera și să mă înjuri acum decât să mai înghit tăcerea asta!Mă auzi?!
Nici nu mă privea,desena în continuare.
-Hei,sunt o amintire urâtă?Un demon?Nu vreau uitare și nici exorcizare!Uită-te la mine!
-Nu-ți văd ochii,nu văd ce e în sufletul tău,nici sinceritatea din ei,fără aceste caracteristici,nu ești în fața mea,ești doar o înregistrare......
Atunci îmi dădusem jos ochelarii,ochii îmi erau mai roșii decât diamantele sângerii.Atunci ridică privirea și se uită la mine.
-Ce ai pățit?
-Mai făcut să plâng toată noaptea,să îndur chinuri de iad!Cum poți pune o asemenea întrebare?
-Tu plângi?
-Nu sunt o piatră,nici o sticlă de plastic,plâng,și am plâns pentru tine!
-Dar pentru ce,pentru ce mi-ai visat imaginea și ai scufundat-o în lacrimi?
-Pentru că...deoarece..(mi se formă un enorm nod în gât)....te....(nodul devenii un lanț,nu mai puteam rostii nimic).
Mă apropiasem de desenul ei,îl privisem.În tot acest timp desenase un câmp,jumătate din el era însorit,cealaltă jumătate era întunecată,între ele era un pod.Mă aplecasem peste desen,și desenasem un pod peste cele două terenuri,iar râul era udat cu lacrimile mele . Laria înțelese gestul.
Îmi apropiasem fața tot mai aproape de a ei,îi auzeam și simțeam respirația,era rapidă,îi vedeam ochii verzi tremurând.În acel moment răsărise soarele:,,Minunat moment pentru primul sărut!” gândisem eu.Dar ghinionul mă lovise,simțeam cum mă doare capul,cum amețesc,cum tensiunea arterială îmi creștea,cum mi se întunecă vederea,cum cad......Deshidratare combinată cu probleme de inimă,prost amestec!
Mă trezisem pe jos,cu Laria lângă mine.Și atunci încercasem primul sărut,dar sunase clopoțelul,iar colegii noștri de liceu stăteau la ușă pentru a vedea ce se întâmplă.Cu ultimele forțe mă ridicasem în picioare,le aruncasem privirea demonică supremă,combinată cu ochii mei roșii,și așa,cu toții fugiră mâncând pământul.
Toate orele stătusem în bancă,nu mă puteam ridica,din când în când Laria îmi arunca priviri.
În cele din urmă venii ora de română.Domnul profesor ne predase cam 15 minute toată lecția,ușor de memorat de altfel.Mă întrebase:
-Satan,nu vrei să intri în consiliul sataniștilor?
-Ce vreți să spuneți?
-Ești potrivit.În fiecare sâmbătă eu și câțiva colegi ne întâlnim și discutăm norme filozofice.E un club mult râvnit,mulți și-ar da și casa pentru a intra în el.
-Sună promițător,mă simt onorat.
-Dar pentru a face asta trebuie să respecți totuși Legile Satanice pe care momentan le-ai ocolit.
-Enumerați-le.
-Regula de a respecta pe cel în a cărui casă ești și de a fii cât se poate de individualist,poate chiar insociabil și retras dacă e neapărată nevoie.
-Și dacă nu vreau?
-E alegerea ta,eu am ajuns profesor doar pentru a respecta o lege satanică : Împărtășește-ți înțelepciunea celui care ți-o cere!.
-Mă voi gândi la această variantă!
-Ești invitatul meu.
Ora trecu în liniște deplină.Realizam că respectarea deplină a acestei legi însemna să dau iubire celor care merită,și răceală celorlalți.Practic ar fii trebuit să le dau afecțiune Lariei și Nicoleei,dar să nu le las să se apropie prea tare de mine,și să le dau o doză mare de răceală pe deasupra.Dar pe de altă parte era domnul Luciferus,pe care îl respectam atât de mult!Unii ar spune că alegerea e ușoară dar nu e.Știți de ce?În acest dialog se vede:
-Satan,tu ești în stare să devii un satanist minunat,egoismul tău fiind cheia.Când e vorba de a ajuta altă persoană ești ineficient,însă ești așa de extraordinar în a te ajuta pe tine însuți!
-Compliment sau insultă?
-Evident,compliment.
Asta este,pentru cineva ,,normal” alegerea ar fii ușoară,ar alege-o pe Laria,dar în cazul meu,dorința de a-l alege pe Domnul Damian era de asemenea mare,fiind alimentată de egoismul meu (de a ajunge într-un club exclusivist și inteligent).Cred că această dificultate de alegere o făcuse pe Laria tristă,crezând că nu o iubesc destul.După ore ajunsem tot la bar,Laria mi-o luase din nou în față.,,Vai,ce dobitoc enorm sunt!” țipam în interior.Ajuns acolo observasem că și Nicoleea mă privea ciudat.Dar eram prea obosit ca să-mi mai pese,băusem cam 4 litri de apă plată și adormisem,pe aceiași pernă plină de lacrimi uscate.
Trezirea fu inimaginabil de groaznică,mă durea capul,eram amețit. Laria încă dormea.Jos,Nicoleea îmi spuse :
-Ce e cu voi doi?Sunteți niște epave,parcă a murit tot ceea ce iubeați și pentru care trăiați.
-Interesantă expresie,mersi că ai mai făcut o gaură în epava care suntem.spuse Laria,coborând scările.
-Vă simțiți bine?
-Asta e o întrebare retorică?
-Într-un fel.
-Nu,eu singur nu sunt.Șoptisem răgușit.
-Ai spus ceva?
-Da,dar n-are importanță.
Ne sărută iar pe frunte,și noi plecarăm iar spre liceu.Voiam iar s-o motivez pe Laria să-mi vorbească,dar m-am gândit că poate mi-ar spune ceva de genul : ,,Calmează-te cowboy!”.Ajunși în liceu observasem cât de gol e,numai pisica îngrijitoarei(care nu ar fii trebuit să fie acolo)mai dădea târcoale locului.Ajunși în clasă nu ne vorbisem,nici nu ne privisem.În acea zi nu aveam ore cu domnul Luciferus,deci ziua a fost complet obișnuită.
După ore Nicoleea ne spuse : Peste trei zile mergem la coafor,alegeți de pe-acum frizura pe care o vreți.
Aveam obiceiul ca zilnic să fac o plimbare prin oraș după ce veneam de la liceu,și să mănânc ceva.În acea zii însă hotărâsem să rămân în bar și să servesc clienții.
Dintr-o dată intră pe ușă Proscrișii,grupul de rockeri ai școlii.Toți comandă un suc și se așează la o masă.Îi priveam cum discutau înflăcărat,cum uneori mă priveau (acelea erau momentele când le aruncam o privire demonică) și beau suc.La un moment dat,lidera lor,Arni,se ridică și vine spre mine.
-Vrei să intri în grupul nostru?
-Directă întrebare.
-Ăsta e stilul meu.
-Clasic.
-Ar fii o onoare să vii la noi,Satan.
-Nu sunt genul care să prea onoreze cererile.
-Dar ești foarte bun pentru a intra,îndeplinești toate cerințele.
-Parcă ai fii domnul Luciferus.Scuze,dar sunt într-o situație complicată momentan,voi încerca să mă gândesc.
-Sperăm că vei venii la noi.rostise,mergând înapoi la masă și continuând să discute.
După ceva timp,unul din ei aprinse o țigară.Vizibil iritat de faptul că fuma într-un local unde acest lucru e interzis,și mai ales de faptul că e minor,mersem spre el și îl întrebasem:
-Ai 5 ani?
-Ce?! pronunțase privindu-mă cu o privire incultă.
-Nu știi să citești semnul : Interzis fumatului! ?
-Și ce vei face să mă oprești? ,suflându-mi un nor de fum în față și râzând.
Datorită nervilor,furiei extreme,și a faptului că fața lui mă enerva,scoasem din buzunar securea mea și tăiasem cu o viteză foarte mare vârful arzând al țigării,stingând-o astfel.Tipul fu vizibil speriat,ridicându-se imediat de la masă și privindu-mă.
-Dacă te mai prind că fumezi,atunci vei avea un motiv adevărat să fugi!
Întregul grup ieșise din local.Unul din ei spuse : ,,E nebun,imprevizibil,perfect în grup!”.Altul spuse: ,,Da,ca să ne ucidă pe toți!”
În acea zi,la apusul soarelui,stăteam pe internet,citeam un reportaj despre balenele ucigașe! Laria intrase pe ușă.
-De ce-mi faci asta? întrebasem.
-Eu nu-ți fac nimic,cred că te rănești singur.
-Asta e o prostie,nu înțeleg nimic.
După 6 minute(care păreau 20 de ore):
-Știi cum au ajuns acei ochelari Teashades la tine?Acum câteva zile te urmărisem până în subsol,văzusem cât de frustrat ești din cauza mea,mă durea asta!Am văzut că plângeai,că ochii îți erau roșii,așa că hotărâsem să-ți dau un test : Am lăsat ochelarii acolo,dacă nu i-ai fiii luat și ai fii venit în clasă cu ochii roșii atunci ai fii dovedit că nu-ți era rușine de lacrimile tale,de sentimentele tale,de iubirea pe care credeai că o ai față de mine!Dar ai luat ochelarii!Nici nu i-am mai dorit înapoi după aceea! Dar apoi ai venit,înlăcrimat și cu ochii înroșiți la mine,mi-ai arătat că nu-ți e rușine de iubirea față de mine!Te iubisem ca o nebună în acele momente,și te-aș fii sărutat la infinit! Dar,după aceea ți-a fost greu să alegi între grupul lui Luciferus și mine! Asta mă doare!(strigase plângând).Nu știu ce să cred despre tine! IUBIRE,TE URĂSC!
Nu mai rezistam,tot corpul mă durea,leșinasem.Mă trezisem în cameră după două ore,era întuneric,nimeni nu era acolo,mă pusem în cap și adormisem......
duminică, 29 septembrie 2013
Teashades & The Axe .Cap 4
Nici nu ajunsem bine în noua ea casă,că a trebuit să mergem la liceu.Eu : haine de metalist.Ea: haine gotice.Arătam bine.Înainte să ieșim pe ușă Nicoleea ne sărută pe frunte și spuse : Să nu ucideți pe nimeni!
Pe parcursul întregului drum nu îmi vorbise:,,Ciudat,a fost așa de vorbăreață ieri!”.Odată ajunși în liceu,remarcasem faptul că toți se uitau la noi.Unii chicoteau,alții zâmbeau.Unul din ei era gata să strige ceva,dar îi aruncasem o privire demonică de-a mea și tăcuse pe loc.În ciuda acestui lucru,îi auzisem pe doi din ei spunând : Ce cuplu ciudat sunt ăștia doi!!.După ce am ajuns la capătul holului,m-am întors cu fața la ei și le-am spus : Muriți cu toții,mediocrități infame!.Vorbele mele păreau să-i surprindă,pun pariu că unii din ei au cercetat un dicționar pentru a afla ce rostisem.
Ajunși în sala de clasă,tocmai făcusem cunoștință cu profesorul de limba română.Încă de mic m-a înțeles foarte bine cu profesorii,îmi petrecea mare parte din tip cu ei,erau singurii cu care vorbeam aceiași limbă.Speram ca și acest profesor să fie printre ei.Îmi plăcea la nebunie cum arăta,cu păr lung,colți de vampir și haine gotice.Începuse să facă prezența,până ajunse la mine și Laria,atunci spuse :
-Rockeri?
-Evident.răspunsem.
La auzul acestor cuvinte,scrise pe tablă : Numele meu e Damian Luciferus.
-Deoarece e prima oră nu vom învăța nimic,dar voi face cunoștință cu doi din voi.Spuse privindu-ne.
-Dar noi nu existăm? strigară indignați restul colegilor.
-Despre voi știu destule,v-am citit dosarele,dar despre ei nu știu nimic.
-Cu alte cuvinte suntem un fel de ceață! exclamasem.
-O negură totală!. spuse el.
Ne petrecusem toată ora discutând despre trupe,concepte filozofice,demonologie etc.
-Știi,eu în copilărie aveam o poreclă : Satan.Pentru un satanist ca mine,acesta e un compliment.Cred că tu meriți să fii acum supranumit Satan!
-Cu alte cuvinte mă investiți la rangul de Satan!
Se ridicase,scoase o pentagramă satanistă din buzunar și mi-o dăduse.
-Te investesc la rangul de Satan,ridică-te.
După câteva secunde de tăcere:
-Parcă voi sataniștii laveyeni nu credeți în existența lui Satan,îl considerați doar un simbol.
-Satan e un simbol al valorilor filozofice sataniste,pe care tu le îndeplinești în cea mai mare parte,meriți această denumire.Păstrează pentagrama,te va ajuta cândva.
Apoi îi spuse Lariei :
-Chiar și cineva ca mine poate aprecia valorile ca frumusețea și a comportamentului tău.Tu vei fii Nimfa.
-Me..mersi.
Privind ceasul spuse:
-Ora s-a terminat,plecați.
Ieșisem afară,plecasem î subsolul liceului pentru puțină liniște și pentru a-mi clarifica mintea.Subsolul era un loc penumbros,rece și pustiu.Observasem un scaun vechi,mă așezasem pe el și mă uitasem la ceas : mai erau 10 minute până ar fii trebuit să sune soneria pentru a ieși din clasă.,,Ce ciudat,am o reputație mult dorită : Un demon întunecat.Dar oare ce crede ea despre asta?Nu știu dacă îi place asta.Cred...că o iubesc,nu știu.SUNT AȘA DE INSENSIBIL!!!!!strigasem încet,ridicându-mă de pe scaun.Idiot.......spusem,lăsând o lacrimă să-mi cadă din ochi.Nu plâng foarte des,doar atunci când consider că o cauză merită să fie udată cu lacrimi.Ochii mi se înroșise,nu puteam să merg la ore cu ochii roșii.Ciudat însă e,că atunci când ieșisem din subsol găsisem lângă ușă ochelarii Teashades,exact la fel ca cei ai Lariei.,,Probabil sunt ai ei,poate îi voi da înapoi,sau îi voi purta pentru a nu mi se vedea ochii roșii.” .Îmi luasem ochelarii,exact pe gustul meu (cu lentile așa de negre încât nu prea puteai vedea prin ei) și intrasem în clasă.De-a lungul întregii zile îmi arunca priviri pe furiș,nu știu dacă era plină de ură sau compasiune.La sfârșitul zilei,în drum spre casă îi dădusem ochelarii,dar refuzase prin gesticulare cu mâna dreaptă,și o luase în față.Luasem autobuzul spre casă,Laria nu mă urmărise și atunci.Ajuns în casă izbucnise o ceartă cu tata: Ce naiba făcusem în timpul ăsta?Cu cine mă văd?De ce lipsesc atât?.Ajunsem să ne jignim:
-Nu îți permit să comentezi la ceea ce fac eu!
-Tu ești copilul meu!
-Știi ceva,aș prefera să nu mai fiu!
Atunci îmi dăduse o palmă.
-Mi-ai distrus copilăria!Ai agresat-o pe mama,mai terorizat,m-ai înjurat!
-Eu ți-am adus bani în casă!
-Nu am avut niciodată nevoie de așa ceva!
-Dar cum dracu să trăiești atunci!
-Aș fii trăit dacă mi-ai fii arătat puțină afecțiune!
-Du-te dracu!Mi-ai distrus viața!
-Ești un nenorocit!M-am săturat să mă acuzați că v-am distrus viața,că sunt motivul pentru care sunteți stresați și vă certați!Tu ți-ai distrus viața de unul singur!
-Atunci pleacă din familia asta!
-Cu mare plăcere,mâine mergem la judecătorie,notar și restul chestiilor.Rup legătura cu familia și îmi schimb numele.
-Bine atunci!spuse scoțându-mă pe ușă.
Plecasem la hotel.
Dimineața,lipsisem de la școală.În timp ce-mi schimbam numele un secretar mi-a întrebat :
-Realizezi că odată ce semnezi astea nu vei mai avea rude,și,în ciuda faptului că vei avea o legătură genetică cu fosta ta familie,nu vei mai fii considerat membru al familiei?
-Realizez,și accept cu mare plăcere. rostisem pe un ton tăios.
-Cum vrei să te numești?
Îmi hotărâsem noul nume cu o zi înainte,voiam să fie inventat de mine,nou.Dar voiam de asemenea ca cineva să aibă un aport la el.......Laria.Noul meu nume a fost creat de mine : Seriet Lereiyd! (Seriet fiind creat prin modificarea numelui eu atribuit de Laria: Seric).Ajunsem la bar abia după liceu.Laria tot nu vorbea cu mine,liniștea ei mă teroriza!
-Unde ai fost?mă întrebă Nicoleea.
I-am explicat complet situația,Laria stătea pe un fotoliu și asculta.
-Și unde vei sta?
-Aici,voi sunteți familia mea.
-Dar cum s-a ajuns aici?
-Încă de mic am fost acuzat ca fiind un motiv de ceartă în familie.Tata a suferit foarte mult de-a lungul timpului,suferința l-a transformat într-o fiară.De asemenea muncește mult pentru a-mi întreține familia.Îl urăsc pentru ce mi-a făcut de-a lungul timpului,dar îmi e și milă de el.Această milă mă făcuse să nu-l reclam la poliție.
-Și mama ta?
-Mama e o victimă în toată povestea asta!
-Dar ce a provocat toate astea?îmi spuse cu milă.,,Eu urăsc mila,nu o accept indiferent de la cine vine!”
-Oh,scuze Nicoleea,dar nu cred că mai pot povesti,mă doare sufletul,acum simt că cineva îmi bagă un pumnal în inimă.
-Te înțeleg,îmi pare rău pentru tine.
Laria plecase din cameră.îmi păruse rău.Curând urcasem și eu sus,adormisem și lăcrimasem incontrolabil toată noaptea.
Pe parcursul întregului drum nu îmi vorbise:,,Ciudat,a fost așa de vorbăreață ieri!”.Odată ajunși în liceu,remarcasem faptul că toți se uitau la noi.Unii chicoteau,alții zâmbeau.Unul din ei era gata să strige ceva,dar îi aruncasem o privire demonică de-a mea și tăcuse pe loc.În ciuda acestui lucru,îi auzisem pe doi din ei spunând : Ce cuplu ciudat sunt ăștia doi!!.După ce am ajuns la capătul holului,m-am întors cu fața la ei și le-am spus : Muriți cu toții,mediocrități infame!.Vorbele mele păreau să-i surprindă,pun pariu că unii din ei au cercetat un dicționar pentru a afla ce rostisem.
Ajunși în sala de clasă,tocmai făcusem cunoștință cu profesorul de limba română.Încă de mic m-a înțeles foarte bine cu profesorii,îmi petrecea mare parte din tip cu ei,erau singurii cu care vorbeam aceiași limbă.Speram ca și acest profesor să fie printre ei.Îmi plăcea la nebunie cum arăta,cu păr lung,colți de vampir și haine gotice.Începuse să facă prezența,până ajunse la mine și Laria,atunci spuse :
-Rockeri?
-Evident.răspunsem.
La auzul acestor cuvinte,scrise pe tablă : Numele meu e Damian Luciferus.
-Deoarece e prima oră nu vom învăța nimic,dar voi face cunoștință cu doi din voi.Spuse privindu-ne.
-Dar noi nu existăm? strigară indignați restul colegilor.
-Despre voi știu destule,v-am citit dosarele,dar despre ei nu știu nimic.
-Cu alte cuvinte suntem un fel de ceață! exclamasem.
-O negură totală!. spuse el.
Ne petrecusem toată ora discutând despre trupe,concepte filozofice,demonologie etc.
-Știi,eu în copilărie aveam o poreclă : Satan.Pentru un satanist ca mine,acesta e un compliment.Cred că tu meriți să fii acum supranumit Satan!
-Cu alte cuvinte mă investiți la rangul de Satan!
Se ridicase,scoase o pentagramă satanistă din buzunar și mi-o dăduse.
-Te investesc la rangul de Satan,ridică-te.
După câteva secunde de tăcere:
-Parcă voi sataniștii laveyeni nu credeți în existența lui Satan,îl considerați doar un simbol.
-Satan e un simbol al valorilor filozofice sataniste,pe care tu le îndeplinești în cea mai mare parte,meriți această denumire.Păstrează pentagrama,te va ajuta cândva.
Apoi îi spuse Lariei :
-Chiar și cineva ca mine poate aprecia valorile ca frumusețea și a comportamentului tău.Tu vei fii Nimfa.
-Me..mersi.
Privind ceasul spuse:
-Ora s-a terminat,plecați.
Ieșisem afară,plecasem î subsolul liceului pentru puțină liniște și pentru a-mi clarifica mintea.Subsolul era un loc penumbros,rece și pustiu.Observasem un scaun vechi,mă așezasem pe el și mă uitasem la ceas : mai erau 10 minute până ar fii trebuit să sune soneria pentru a ieși din clasă.,,Ce ciudat,am o reputație mult dorită : Un demon întunecat.Dar oare ce crede ea despre asta?Nu știu dacă îi place asta.Cred...că o iubesc,nu știu.SUNT AȘA DE INSENSIBIL!!!!!strigasem încet,ridicându-mă de pe scaun.Idiot.......spusem,lăsând o lacrimă să-mi cadă din ochi.Nu plâng foarte des,doar atunci când consider că o cauză merită să fie udată cu lacrimi.Ochii mi se înroșise,nu puteam să merg la ore cu ochii roșii.Ciudat însă e,că atunci când ieșisem din subsol găsisem lângă ușă ochelarii Teashades,exact la fel ca cei ai Lariei.,,Probabil sunt ai ei,poate îi voi da înapoi,sau îi voi purta pentru a nu mi se vedea ochii roșii.” .Îmi luasem ochelarii,exact pe gustul meu (cu lentile așa de negre încât nu prea puteai vedea prin ei) și intrasem în clasă.De-a lungul întregii zile îmi arunca priviri pe furiș,nu știu dacă era plină de ură sau compasiune.La sfârșitul zilei,în drum spre casă îi dădusem ochelarii,dar refuzase prin gesticulare cu mâna dreaptă,și o luase în față.Luasem autobuzul spre casă,Laria nu mă urmărise și atunci.Ajuns în casă izbucnise o ceartă cu tata: Ce naiba făcusem în timpul ăsta?Cu cine mă văd?De ce lipsesc atât?.Ajunsem să ne jignim:
-Nu îți permit să comentezi la ceea ce fac eu!
-Tu ești copilul meu!
-Știi ceva,aș prefera să nu mai fiu!
Atunci îmi dăduse o palmă.
-Mi-ai distrus copilăria!Ai agresat-o pe mama,mai terorizat,m-ai înjurat!
-Eu ți-am adus bani în casă!
-Nu am avut niciodată nevoie de așa ceva!
-Dar cum dracu să trăiești atunci!
-Aș fii trăit dacă mi-ai fii arătat puțină afecțiune!
-Du-te dracu!Mi-ai distrus viața!
-Ești un nenorocit!M-am săturat să mă acuzați că v-am distrus viața,că sunt motivul pentru care sunteți stresați și vă certați!Tu ți-ai distrus viața de unul singur!
-Atunci pleacă din familia asta!
-Cu mare plăcere,mâine mergem la judecătorie,notar și restul chestiilor.Rup legătura cu familia și îmi schimb numele.
-Bine atunci!spuse scoțându-mă pe ușă.
Plecasem la hotel.
Dimineața,lipsisem de la școală.În timp ce-mi schimbam numele un secretar mi-a întrebat :
-Realizezi că odată ce semnezi astea nu vei mai avea rude,și,în ciuda faptului că vei avea o legătură genetică cu fosta ta familie,nu vei mai fii considerat membru al familiei?
-Realizez,și accept cu mare plăcere. rostisem pe un ton tăios.
-Cum vrei să te numești?
Îmi hotărâsem noul nume cu o zi înainte,voiam să fie inventat de mine,nou.Dar voiam de asemenea ca cineva să aibă un aport la el.......Laria.Noul meu nume a fost creat de mine : Seriet Lereiyd! (Seriet fiind creat prin modificarea numelui eu atribuit de Laria: Seric).Ajunsem la bar abia după liceu.Laria tot nu vorbea cu mine,liniștea ei mă teroriza!
-Unde ai fost?mă întrebă Nicoleea.
I-am explicat complet situația,Laria stătea pe un fotoliu și asculta.
-Și unde vei sta?
-Aici,voi sunteți familia mea.
-Dar cum s-a ajuns aici?
-Încă de mic am fost acuzat ca fiind un motiv de ceartă în familie.Tata a suferit foarte mult de-a lungul timpului,suferința l-a transformat într-o fiară.De asemenea muncește mult pentru a-mi întreține familia.Îl urăsc pentru ce mi-a făcut de-a lungul timpului,dar îmi e și milă de el.Această milă mă făcuse să nu-l reclam la poliție.
-Și mama ta?
-Mama e o victimă în toată povestea asta!
-Dar ce a provocat toate astea?îmi spuse cu milă.,,Eu urăsc mila,nu o accept indiferent de la cine vine!”
-Oh,scuze Nicoleea,dar nu cred că mai pot povesti,mă doare sufletul,acum simt că cineva îmi bagă un pumnal în inimă.
-Te înțeleg,îmi pare rău pentru tine.
Laria plecase din cameră.îmi păruse rău.Curând urcasem și eu sus,adormisem și lăcrimasem incontrolabil toată noaptea.
sâmbătă, 28 septembrie 2013
Teashades & The Axe Cap.3
Încă eram în acea noapte lângă Nicoleea și îmi venise ideea să-i pun câteva întrebări.Nu că aș fii fost obsedat,dar Laria mă băgase într-o stare de gândire profundă,din care nu puteam ieșii.
-Oare de ce alege să mă numească Seric? o întrebasem pe ea,în timp ce lustruia niște pahare.
-HOO.....sinceră să fiu nu știu,însă am auzit că multe fete dau numele foștilor iubiți băieților pe care-i plac,deoarece încă nu pot percepe ideea că s-au despărțit. spuse,privind în gol.
-Băieților pe care-i plac? spusem foarte rușinat.
-Da,dar nu-ți face griji,ea nu a mai avut niciun iubit,așa că probabil motivul o fii altul! .,,Deci nu mă place!,oare mă simt ușurat sau întristat?”,gândisem,în timp ce mă uitasem pe telefon.
-Nu-mi place ca lumea să se uite pe telefonul meu! rostisem,încercând să mă prefac iritat.
-Las-o,așa face ea,nu înțelege conceptul de intimitate.Te sfătuiesc să nu te atingi de ea,sau să te apropii!
-De ce?
-E favorita patroanei!
-Cine e patroana?
-Eu. îmi aruncă o privire vicleană,care o făcea să pară vreun demon lacom venit să-mi ia sufletul.
-Du-te la culcare,mâine trebuie să mergi la liceu.!
-Parcă ai fii mama mea! oftasem.
-Sunt mai mult decât atât,sunt patroana ta....
Odată ajuns în camera de sus observasem cât de mare era! Avea aria egală cu cea a barului!Aproape de geam era un pat,unde Laria dormea,parcă ar fii fost o zână dintr-un dintr-un minunat tablou renascentist.Nu îndrăzneam să mă apropii de ea,așa că-mi dădusem jos costumul roșu pentru ocazii speciale(care nu semăna cu un costum obișnuit,era mult mai exotic) și alesesem un pat mai depărtat. Nu puteam pune geană pe geană,mă gândeam doar la ea.Majoritatea îndrăgostiților se gândesc fără să poată dormii la iubitele aflate la mare depărtare,dar ea,ea era așa de aproape de mine......Nu știam dacă ceea ce simt e dragoste,sau pasiunea misterului,dorința înflăcărată de a cunoaște această fire angelică.În cele din urmă adormisem,eram calm,iar somnul fu așa de plăcut....
Dimineața eram în continuare adormit,un somn așa de dulce.Până când auzisem o șoaptă la ureche :
-Life won”t wait for you my friend.No,life won”t wait for you my friend! Apoi se auzi sunetul unei chitare acustice,și cântecul întreg.Cea mai bună trezire posibilă! De n ori mai bună decât cea din ziua precedentă.
-Hei,ieri te-am scăpat de liceu,dar azi trebuie să mergi! Mă ridicasem,era Laria în celălalt capăt al patului,cu o chitară acustică albastră în mână.Nu știam ce să spun (abia mă trezisem,nu îmi venise nici o idee inteligentă) așa că mă mulțumisem să spun:
-Mulțumesc pentru cea mai plăcută trezire a mea din ultimii 15 ani.
-Dacă rămâi aici vei avea parte de așa ceva zilnic! -Atunci nu mai plec de aici decât mort! -Mă bucur să aud asta! După 30 de secunde de liniște:
-Cum adică m-ai salvat de liceu? -Simplu,a fost ușor,dar a durat ceva să sparg cauciucurile tuturor roților!Ploaia însă a fost din noroc! ÎN MINTEA MEA : ,,Oare s-o reclam la poliție?Nu pot face asta,m-au ajutat și găzduit,și pe deasupra simt că sunt o familie minunată!”.
-Dar de ce ai spart cauciucurile?
-Nicoleea era foarte obosită,nu ar fii rezistat valului enorm de clienți care ar fii venit în ziua aceea.Desigur nu anticipasem venirea ta! rostise,acordându-și chitara.
-Și nici tu nu i-ai fii putut servi pe toți.....
-Așa e.Dar astăzi va fii mai greu,vor venii mulți.
-Atunci să ne pregătim. În timp ce ea era la baie eu îmi luasem hainele negre de metalist din piele ecologică și coborâsem jos.Nicoleea era tot la tejghea,mă întâmpină:
-Bună dimineața,în sfârși te-ai trezit.Am aflat că vei fii în aceiași clasă cu Laria, ținând cont de faptul că aveți aceiași vârstă.Și,pentru că liceu e aproape,și afară e însorit,veți merge amândoi la școală.Să ai grijă de ea:
-A găurit cauciucurile a câteva sute de mașini,nu cred că are nevoie de protecție!
-Toate fetele par așa la vârsta ei!Stai puțin,ea a distrus cauciucurile mașinilor?
-Nu știai? ÎN MINTEA MEA: ,,De ce am impresia că am zis ceva greșit?”
-Nu!Laria,hai jos! Laria coborî,cu aceiași ochelari teashades,cu un sacou albastru feminin,niște pantaloni tot albaștrii,o cămașă albă și balerini (evident,albaștrii).:
-Ce e Nicoleea?
-Tu ai sabotat mașinile?
-Da....
-Vorbim despre asta după școală,acum plecați!
După ce ieșisem din bar nu mai vorbise cu mine mult timp,aveam senzația ciudată că mă urăște și că m-ar ciopârți așa cum a făcut cu (rectificare) cauciucurile mașinilor. Odată ajunși în liceu,intrasem în sălile de clasă,făcusem cunoștință cu profesorii(o zi care nici nu merită descrisă) etc.După ore,însă,luasem un autobuz până acasă(care era la 60 km de liceu).Pe tot parcursul drumul îmi venise să mă împușc,mă durea enorm faptul că o supărasem pe Laria.Privind pe geamul autobuzului îmi imaginam cum merge pe stradă,era chinuitor.Mă gândisem chiar : ,,Cine știe cât de tare o ceartă acum Nicoleea!”. Ajuns în stația de autobuz,vizavi de o benzinărie,observasem ceva.....indescriptibil.Dintr-un taxi ieșise Laria,cu chitara și un laptop. Rămasem împietrit,aproape că leșinasem,simțeam cum îmi crește tensiunea arterială. Ieșind din taxi,merse spre mine,până ajunse să fie doar cam 30 de centimetri între noi.
-Laria,ce faci aici?Ne e bine să mă urmărești!
-Prefer să vin aici decât să mă cert cu Nicoleea,e mai simplu să eviți un conflict.
-Dar Nicoleea va fii mai nervoasă dacă află că ai venit aici.
-Am sunat-o,m-a lăsat,se pare că și ea refuză un conflict,și că,în sinea ei nu e supărată.Acum,hai să plecăm! -Unde?Dacă te duc acasă la mine rudele și prietenii mei mă vor ucide!
-Atunci ce ideea ai?
-Îi voi suna pe ai mei și le spun c-am ajuns,dar că stau la un prieten.Vom sta la hotelul ăla! spusei,privind hotelul aflat la 1 km de benzinărie.
-Ok.
Convorbire între mine și tata:
-Salut tată...
-Unde ești,ce faci?
-Nu te îngrijora,am ajuns.
-Chiar?
-Da.
-Bine,să ajungi repede la cină.
-Tată?
-Da?
-Pot sta azi la ALV?
-Chiar acum?
-Da,nu l-am mai văzut de ceva vreme și....
-Ok,du-te.
Eu și Laria:
-Problemă rezolvată,haide.
Ajunși la hotel ne-am cazat la apartamentul 29. Încă miroseam a cireșe (Mersi tată!!!) și hotărâsem să mai fac un duș.După el,mă așezasem în pat și începusem să citesc de pe laptop.Tot miroseam a cireșe.Căutam pe net : Cum scapi de mirosul de cireșe? .Răspunsuri : 0.Oricum,cred că aș fii putut folosii suc de roșii sau lapte.În cameră era un singur pat(Cum e posibil așa ceva?!),dar Laria era plecată.După ce se întoarse în cameră se așeză în pat și începuse să scrie de asemenea pe laptop : Cum te răzbuni pe cineva? .În momentul ăla mi s-a făcut pielea de găină,camera era plină cu obiecte cu care mă putea ucide!Așa că începusem să dialogăm:
-M-ai urmărit doar ca să te răzbuni pe mine?
-Am făcut-o deja,uite ce speriat ești! răse.
-Ai scris asta pe net doar ca să mă sperii?
-A meritat efortul.
-Malefică... După 10 minute de liniște:
-Nu sunt supărată pe tine,doar că nu ar fii trebuit să spui Nicoleei despre asta,ar fii trebui să rămână între noi...
-Parcă tu nu percepeai conceptul de intimitate!
Ba da,dar numai între prieteni.
-Prieteni? Spusei amintindu-mi de versul pe care mi-l cântase azi dimineață : ,,Life won”t wait for you my friend!
-Da,suntem prieteni,nu ți-ai dat seama?
-Acum,da!
Râse ușo.
-Știi cu ce am găurit cauciucurile?
-Uimește-mă!
-Vei fii uimit! rostise,scoțând dintr-o mică valiză o lampă de sudură.
-Rapid și precis,bună alegere!
-E obiectul meu norocos,cu toții purtăm unul,nu-i așa?
-Da,spusei scoțând din buzunar talismanul mau norocos,o secure portabilă din metal,ornamentată cu două tăișuri.
-Wow,poți ucide pe cineva cu asta!
-Să știi că am încercat!
-Dar n-ai reușit.
-Exact,am eșuat mizerabil,lama nu era ascuțită.
-Și,eu,prima oară când am încercat să găuresc cauciucurile am realizat că nu mai aveam gaz în rezervor!
-Dar cum ai reușit să spargi toate roțile?
-Aveam grijă ca posesorii să se streseze,să se grăbească și să nu mă observe.
-Aproape că-mi pare rău de ei...
Am continuat să vorbim,până a apus soarele.În cele din urmă am întrebat-o :
-Cât e ora?
-E 20:04.
-Ar trebui să dormim?
-Nu mi-e somn.
-De asemenea.
-Vino pe balcon,poate vedem ceva despre care să ne gândim.
-Eu mă gândesc deja la ceva.
-Uimește-mă.
-Așteaptă.Scoase o bentiță mă legă la ochi și spuse : Nu pleca până nu vin.
Trecu 252 de secunde(le număram),în tot acest timp nu aveam idee ce voia să facă.Mă gândeam că poate vrea să-mi facă o farsă,să mă lase acolo și să fugă,ideea asta nu-mi prea plăcea.
-Dă-ți jos bentița,spuse ea. Atunci văzusem,în fața mea erau Nicoleea și Laria,ținând în mână un tort de ciocolată!,,La naiba,sunt vegetarian,nu pot mânca tort,dar nu le pot nici refuza!”.
-Și eu sunt vegetariană,zise Laria. Tortul e vegetal.Ea zâmbise așa cum nu mai văzusem pe nimeni să zâmbească,așa de frumos și luminos.
-Eu sunt vegetariană,zise Nicoleea.
-Vă mulțumesc!Bănuiesc că e petrecerea de angajare.
-Așa e.Amândouă am avut un rol în asta.În ciuda faptului că ne certasem azi dimineață,eu și Nicoleea am ajuns la un consens.În timpul în care am fost pleată afară,am sunat-o și am zis să lăsăm supărarea de-o parte,de dragul tău.I-am zis să facă un tort,iar eu de asemenea aveam rolul de a avea grijă să nu adormi și de a te cunoaște mai bine.Aici suntem o mare familie!
,,Eu,un vegetarian rocker să ajung să lucrez într-un bar alături de alte două vegetariene,dintre care una rockeriță,din pură întâmplare.Care erau șansele?
-Acum hai să mâncăm! Nu pot spune decât că tortul a fost extraordinar,Nicoleea e o patisieră grozavă,dacă n-ar avea deja un bar sigur ara avea o patiserie. Nicoleea mai închiriase o cameră,unde să doarmă cu unul din noi.Însă Laria insistase să doarmă în camera mea. Dimineața,ne întoarsem la liceu cu mașina Nicoleei. Dar cum au decurs lucrurile mai departe? Veți afla data viitoare!
-Oare de ce alege să mă numească Seric? o întrebasem pe ea,în timp ce lustruia niște pahare.
-HOO.....sinceră să fiu nu știu,însă am auzit că multe fete dau numele foștilor iubiți băieților pe care-i plac,deoarece încă nu pot percepe ideea că s-au despărțit. spuse,privind în gol.
-Băieților pe care-i plac? spusem foarte rușinat.
-Da,dar nu-ți face griji,ea nu a mai avut niciun iubit,așa că probabil motivul o fii altul! .,,Deci nu mă place!,oare mă simt ușurat sau întristat?”,gândisem,în timp ce mă uitasem pe telefon.
-Nu-mi place ca lumea să se uite pe telefonul meu! rostisem,încercând să mă prefac iritat.
-Las-o,așa face ea,nu înțelege conceptul de intimitate.Te sfătuiesc să nu te atingi de ea,sau să te apropii!
-De ce?
-E favorita patroanei!
-Cine e patroana?
-Eu. îmi aruncă o privire vicleană,care o făcea să pară vreun demon lacom venit să-mi ia sufletul.
-Du-te la culcare,mâine trebuie să mergi la liceu.!
-Parcă ai fii mama mea! oftasem.
-Sunt mai mult decât atât,sunt patroana ta....
Odată ajuns în camera de sus observasem cât de mare era! Avea aria egală cu cea a barului!Aproape de geam era un pat,unde Laria dormea,parcă ar fii fost o zână dintr-un dintr-un minunat tablou renascentist.Nu îndrăzneam să mă apropii de ea,așa că-mi dădusem jos costumul roșu pentru ocazii speciale(care nu semăna cu un costum obișnuit,era mult mai exotic) și alesesem un pat mai depărtat. Nu puteam pune geană pe geană,mă gândeam doar la ea.Majoritatea îndrăgostiților se gândesc fără să poată dormii la iubitele aflate la mare depărtare,dar ea,ea era așa de aproape de mine......Nu știam dacă ceea ce simt e dragoste,sau pasiunea misterului,dorința înflăcărată de a cunoaște această fire angelică.În cele din urmă adormisem,eram calm,iar somnul fu așa de plăcut....
Dimineața eram în continuare adormit,un somn așa de dulce.Până când auzisem o șoaptă la ureche :
-Life won”t wait for you my friend.No,life won”t wait for you my friend! Apoi se auzi sunetul unei chitare acustice,și cântecul întreg.Cea mai bună trezire posibilă! De n ori mai bună decât cea din ziua precedentă.
-Hei,ieri te-am scăpat de liceu,dar azi trebuie să mergi! Mă ridicasem,era Laria în celălalt capăt al patului,cu o chitară acustică albastră în mână.Nu știam ce să spun (abia mă trezisem,nu îmi venise nici o idee inteligentă) așa că mă mulțumisem să spun:
-Mulțumesc pentru cea mai plăcută trezire a mea din ultimii 15 ani.
-Dacă rămâi aici vei avea parte de așa ceva zilnic! -Atunci nu mai plec de aici decât mort! -Mă bucur să aud asta! După 30 de secunde de liniște:
-Cum adică m-ai salvat de liceu? -Simplu,a fost ușor,dar a durat ceva să sparg cauciucurile tuturor roților!Ploaia însă a fost din noroc! ÎN MINTEA MEA : ,,Oare s-o reclam la poliție?Nu pot face asta,m-au ajutat și găzduit,și pe deasupra simt că sunt o familie minunată!”.
-Dar de ce ai spart cauciucurile?
-Nicoleea era foarte obosită,nu ar fii rezistat valului enorm de clienți care ar fii venit în ziua aceea.Desigur nu anticipasem venirea ta! rostise,acordându-și chitara.
-Și nici tu nu i-ai fii putut servi pe toți.....
-Așa e.Dar astăzi va fii mai greu,vor venii mulți.
-Atunci să ne pregătim. În timp ce ea era la baie eu îmi luasem hainele negre de metalist din piele ecologică și coborâsem jos.Nicoleea era tot la tejghea,mă întâmpină:
-Bună dimineața,în sfârși te-ai trezit.Am aflat că vei fii în aceiași clasă cu Laria, ținând cont de faptul că aveți aceiași vârstă.Și,pentru că liceu e aproape,și afară e însorit,veți merge amândoi la școală.Să ai grijă de ea:
-A găurit cauciucurile a câteva sute de mașini,nu cred că are nevoie de protecție!
-Toate fetele par așa la vârsta ei!Stai puțin,ea a distrus cauciucurile mașinilor?
-Nu știai? ÎN MINTEA MEA: ,,De ce am impresia că am zis ceva greșit?”
-Nu!Laria,hai jos! Laria coborî,cu aceiași ochelari teashades,cu un sacou albastru feminin,niște pantaloni tot albaștrii,o cămașă albă și balerini (evident,albaștrii).:
-Ce e Nicoleea?
-Tu ai sabotat mașinile?
-Da....
-Vorbim despre asta după școală,acum plecați!
După ce ieșisem din bar nu mai vorbise cu mine mult timp,aveam senzația ciudată că mă urăște și că m-ar ciopârți așa cum a făcut cu (rectificare) cauciucurile mașinilor. Odată ajunși în liceu,intrasem în sălile de clasă,făcusem cunoștință cu profesorii(o zi care nici nu merită descrisă) etc.După ore,însă,luasem un autobuz până acasă(care era la 60 km de liceu).Pe tot parcursul drumul îmi venise să mă împușc,mă durea enorm faptul că o supărasem pe Laria.Privind pe geamul autobuzului îmi imaginam cum merge pe stradă,era chinuitor.Mă gândisem chiar : ,,Cine știe cât de tare o ceartă acum Nicoleea!”. Ajuns în stația de autobuz,vizavi de o benzinărie,observasem ceva.....indescriptibil.Dintr-un taxi ieșise Laria,cu chitara și un laptop. Rămasem împietrit,aproape că leșinasem,simțeam cum îmi crește tensiunea arterială. Ieșind din taxi,merse spre mine,până ajunse să fie doar cam 30 de centimetri între noi.
-Laria,ce faci aici?Ne e bine să mă urmărești!
-Prefer să vin aici decât să mă cert cu Nicoleea,e mai simplu să eviți un conflict.
-Dar Nicoleea va fii mai nervoasă dacă află că ai venit aici.
-Am sunat-o,m-a lăsat,se pare că și ea refuză un conflict,și că,în sinea ei nu e supărată.Acum,hai să plecăm! -Unde?Dacă te duc acasă la mine rudele și prietenii mei mă vor ucide!
-Atunci ce ideea ai?
-Îi voi suna pe ai mei și le spun c-am ajuns,dar că stau la un prieten.Vom sta la hotelul ăla! spusei,privind hotelul aflat la 1 km de benzinărie.
-Ok.
Convorbire între mine și tata:
-Salut tată...
-Unde ești,ce faci?
-Nu te îngrijora,am ajuns.
-Chiar?
-Da.
-Bine,să ajungi repede la cină.
-Tată?
-Da?
-Pot sta azi la ALV?
-Chiar acum?
-Da,nu l-am mai văzut de ceva vreme și....
-Ok,du-te.
Eu și Laria:
-Problemă rezolvată,haide.
Ajunși la hotel ne-am cazat la apartamentul 29. Încă miroseam a cireșe (Mersi tată!!!) și hotărâsem să mai fac un duș.După el,mă așezasem în pat și începusem să citesc de pe laptop.Tot miroseam a cireșe.Căutam pe net : Cum scapi de mirosul de cireșe? .Răspunsuri : 0.Oricum,cred că aș fii putut folosii suc de roșii sau lapte.În cameră era un singur pat(Cum e posibil așa ceva?!),dar Laria era plecată.După ce se întoarse în cameră se așeză în pat și începuse să scrie de asemenea pe laptop : Cum te răzbuni pe cineva? .În momentul ăla mi s-a făcut pielea de găină,camera era plină cu obiecte cu care mă putea ucide!Așa că începusem să dialogăm:
-M-ai urmărit doar ca să te răzbuni pe mine?
-Am făcut-o deja,uite ce speriat ești! răse.
-Ai scris asta pe net doar ca să mă sperii?
-A meritat efortul.
-Malefică... După 10 minute de liniște:
-Nu sunt supărată pe tine,doar că nu ar fii trebuit să spui Nicoleei despre asta,ar fii trebui să rămână între noi...
-Parcă tu nu percepeai conceptul de intimitate!
Ba da,dar numai între prieteni.
-Prieteni? Spusei amintindu-mi de versul pe care mi-l cântase azi dimineață : ,,Life won”t wait for you my friend!
-Da,suntem prieteni,nu ți-ai dat seama?
-Acum,da!
Râse ușo.
-Știi cu ce am găurit cauciucurile?
-Uimește-mă!
-Vei fii uimit! rostise,scoțând dintr-o mică valiză o lampă de sudură.
-Rapid și precis,bună alegere!
-E obiectul meu norocos,cu toții purtăm unul,nu-i așa?
-Da,spusei scoțând din buzunar talismanul mau norocos,o secure portabilă din metal,ornamentată cu două tăișuri.
-Wow,poți ucide pe cineva cu asta!
-Să știi că am încercat!
-Dar n-ai reușit.
-Exact,am eșuat mizerabil,lama nu era ascuțită.
-Și,eu,prima oară când am încercat să găuresc cauciucurile am realizat că nu mai aveam gaz în rezervor!
-Dar cum ai reușit să spargi toate roțile?
-Aveam grijă ca posesorii să se streseze,să se grăbească și să nu mă observe.
-Aproape că-mi pare rău de ei...
Am continuat să vorbim,până a apus soarele.În cele din urmă am întrebat-o :
-Cât e ora?
-E 20:04.
-Ar trebui să dormim?
-Nu mi-e somn.
-De asemenea.
-Vino pe balcon,poate vedem ceva despre care să ne gândim.
-Eu mă gândesc deja la ceva.
-Uimește-mă.
-Așteaptă.Scoase o bentiță mă legă la ochi și spuse : Nu pleca până nu vin.
Trecu 252 de secunde(le număram),în tot acest timp nu aveam idee ce voia să facă.Mă gândeam că poate vrea să-mi facă o farsă,să mă lase acolo și să fugă,ideea asta nu-mi prea plăcea.
-Dă-ți jos bentița,spuse ea. Atunci văzusem,în fața mea erau Nicoleea și Laria,ținând în mână un tort de ciocolată!,,La naiba,sunt vegetarian,nu pot mânca tort,dar nu le pot nici refuza!”.
-Și eu sunt vegetariană,zise Laria. Tortul e vegetal.Ea zâmbise așa cum nu mai văzusem pe nimeni să zâmbească,așa de frumos și luminos.
-Eu sunt vegetariană,zise Nicoleea.
-Vă mulțumesc!Bănuiesc că e petrecerea de angajare.
-Așa e.Amândouă am avut un rol în asta.În ciuda faptului că ne certasem azi dimineață,eu și Nicoleea am ajuns la un consens.În timpul în care am fost pleată afară,am sunat-o și am zis să lăsăm supărarea de-o parte,de dragul tău.I-am zis să facă un tort,iar eu de asemenea aveam rolul de a avea grijă să nu adormi și de a te cunoaște mai bine.Aici suntem o mare familie!
,,Eu,un vegetarian rocker să ajung să lucrez într-un bar alături de alte două vegetariene,dintre care una rockeriță,din pură întâmplare.Care erau șansele?
-Acum hai să mâncăm! Nu pot spune decât că tortul a fost extraordinar,Nicoleea e o patisieră grozavă,dacă n-ar avea deja un bar sigur ara avea o patiserie. Nicoleea mai închiriase o cameră,unde să doarmă cu unul din noi.Însă Laria insistase să doarmă în camera mea. Dimineața,ne întoarsem la liceu cu mașina Nicoleei. Dar cum au decurs lucrurile mai departe? Veți afla data viitoare!
vineri, 27 septembrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 2
Dar cum a ajuns o nimfă ca ea să cunoască un Krampus ca mine?Asta e o întrebare mai grea ca : ,,De ce a trecut găina strada?””.Păi,nu pot mulțumi decât liceului pentru asta,moluștelor terestre și apei minerale cu 132 de mg calciu pe litru.Sunteți nedumeriți?Cam așa s-a întâmplat:
Dormeam,afară e întuneric,în cameră e liniște.Apoi simt că cineva aruncă otravă acidă pe mine.Îmi dau jos pătura,era tata care a aruncat o găleată cu ceai peste mine:
-Trezirea, e prima zi de liceu!
-Nu, e ora 4 dimineața!!!!!!!!! spuseși uitându-mă la ceasul de pe noptieră.
-Ce e asta?
-Ceai de cireșe!.Mi-a durat 2 ore să-l pregătesc!
-Ca să-l arunci pe mine?!
-Întocmai!spuse râzând.
-Ai al naibii de mult timp liber!
-Încerc să profit de el.
-O.K,mă ridic.
Făcusem un duș,mă parfumasem,dar nu aveam ce face,miroseam a cireșe.Pe deasupra trebuia să îmi îmbrac și costumul roșu.Cu alte cuvinte eram o cireașă ambulantă.Ah,părinți indolenți!!Nu puteau să arunce cu ceai de cireșe în mine în altă zi?De ce azi? Am ajuns la liceu,era ora 5:50,mai erau câteva ore până la intrarea în noul an liceal.Nu aveam ce face,așa că mă plimbasem ca disperatul câteva ore pe străzi,încercând să descifrez misterele existenței și să aflu un răspuns concret la o întrebare : Ce căuta un melc cu cochilia semnată cocoțat pe peretele unei case? Ciudată chestie.Mă apropiasem de el și îl analizasem din toate părțile,în special semnătura.Curând observasem să mi se pare cunoscută.Scria Savoriet,un cuvânt foarte cunoscut de mine.,,UNDE NAIBA AM MAI AUZIT ASTA?”.Imediat îmi amintisem,îmi întoarsem capul 180 de grade și observasem un mic bar,elegant și plăcut.Era ora 6:21,barul era deschis.,,Mai stau aici ceva vreme”.Intrasem în bar.Acolo erau măsuțe din sticlă,scaune din mahon și de pereți erau lipite vitrine cu plante și flori exotice,foarte colorate.La tejghea stătea o femeie de blondă,nu părea să aibă mai mult de 25 de ani,citea o revistă și fuma.Mă apropiasem de ea.Părea oarecum surprinsă să mă vadă,era foarte devreme și ea părea foarte obosită,la început nici nu-mi observă prezență.Probabil că mă credea vreun mafiot venit să ia taxă de protecție.Se uitase la mine,iar eu îi spusem cu o privire curioasă :
-Cum te numești?o întrebasem calm și prietenos.
-Nicoleea.spuse foarte obosită.
-Bine,Nicoleea,de când n-ai mai dormit?
-De două zile.
-Două zile?Asta e foarte mult,se pare că amândoi suntem într-o situație neplăcută.
-Aha.....spuse căscând gura foarte tare.
-Vrei să-ți țin locul?
-Ce? ,întrebarea mea părea să o amuze.E adevărat,nu-i un lucru isteț să lași pe cineva necunoscut să conducă barul pentru care tu ai depus atâta efort.
-Da,tu du-te și dormi....
-Nu..... După 2 minute în care ne-am privit în ochi i-am spus.
-Am nevoie de bani pentru a-mi cumpăra o chitara electrică,m-aș putea angaja aici.
Ideea păre să-i surâdă,scoase de sub tejghea un contract și un pix.Din greșeală însă scoase alt contract,și o foaie cu o mică mâzgălitură.În cele din urmă scoase un contract nou,îl completasem,dar pixul nu funcționa,așa că mâzgălisem pe o foaie până începuse să scrie.Așa deci!Contractul e al altei persoane care s-a angajat aici,dar nu i-a mers pixul.Dar oare cine?Unde e oare?.Atenția mea însă era îndreptată spre contractul meu.După ce terminasem,îi spusem Nicoleei :
-Mergi și dormi,am eu grijă de local.
Trecuse cam două ore,nimeni nu intrase,se apropia ora deschiderii liceului.Să o trezesc pe Nicoleea pentru a-mi lua locul?Nu puteam,îmi era prea milă de ea,trebuia,prin urmare să rămân.Nu-mi păsa prea tare să ajung la liceu,știam că ceremonia de început de an nu va fii decât un discurs,cunoașterea profesorilor și plecatul înapoi acasă.Cu alte cuvinte,nu aveam mai nimic de pierdut.
Era ora 12,nimeni nu intrase încă,cu excepția unor domni,care plecase repede.,,Ciudat,știu că adolescenților le plac barurile,de ce n-a intrat niciun elev?”
Era ora 15,începusem să mă plictisesc,așa că începusem să scriu pe internet.Dintr-o dată afară începu să plouă torențial,și să cadă grindină,aproape că-mi era milă de cei aflați afară.
Era ora 20,afară începea să se facă întuneric,ploaia trecu.Dintr-o dată,în timp ce stăteam pe un fotoliu auzisem sunete de pași.Era Nicoleea.
-Ce bun a fost somnul!,spuse întinzându-se.Eu o privisem zâmbind,dar nu auzisem foarte bine (aveam căștile în urechi și ascultam metal,așa că e posibil să fii spus altceva). Se așezase la tejghea,nici nu se sinchisise prea repede să se uite în casa de marcat,știa că dacă am rămas în local nu sunt un hoț.A fost surprinsă să găsească în casa de marcat de șapte ori mai mulți bani decât lăsase ( moșii care venise în bar au cumpărat mult coniac,au plecat împiedicându-se,dar nu mi-au lăsat nici un bacșiș!). Peste câteva momente îmi amintisem de celălalt contract pe care-l avea.O întrebasem:
-Celălalt contract pe care-l ai e al altui angajat?(întrebare cât se poate de evidentă)
-Da și nu.(răspuns cât se poate de neașteptat). Imediat intră pe ușă o fată,adolescentă ca mine,cu un păr portocaliu-blond,cu un tricou cu Ozzy Osbourne,ochelari teashades negri,ghete negre și o pereche de blugi albi.Mă apropiasem de tejghea și spusem :
-Fac cinste!
-Nu e nevoie,ea e rudă cu mine,primește sucuri gratis.spuse Nicoleea.
-Rudă?.spusei eu ușor stânjenit de situație.
-Verișoară de gradul al doilea.
-Serios?
-Da,ea e angajată de asemenea,se ocupă cu publicitatea.E foarte originală,dar trebuie să fii deștept pentru a-ți da seama de ce mesaj vrea să transmită prin mijloacele ei neobișnuire de publicitate!.Mă simțeam inteligent în momentul ăla.Probabil ea e cea care a scris numele barului pe cochilia melcului.Oricum,ea nu era de față ,stătea pe un fotoliu......și se uita pe telefonul meu!
-Hei,îmi încalci dreptul la intimitate uitându-te pe telefonul meu! Nici nu mă auzea,avea căștile MELE în urechi.După 5 minute se ridică și veni spre tejghea. Nicoleea spuse :
-Laria,el e noul nostru angajat.
-Cum te numești? ,desigur,îi răspunsem.
-Ok,nu mai trebuie să te îngrijorezi pentru că ai lipsit de la liceu,au apărut inconveniente și elevii n-au mai ajuns la școală.
-Ce tip de inconveniente?
-Cauciucuri sparte la mașini și ploaie.
-Asta e noroc pentru mine,ghinion pentru ei.
Se apropiase de gâtul meu și spuse
-Miroși a cireșe,
-Da,un eveniment ciudat! Imediat îmi atrase atenția tricoul ei cu Ozzy,sper să nu fii crezut că mă uitam la sânii ei,deoarece m-ar fii durut ideea că mă crede un pervers(în ciuda faptului că în mod normal nu mă interesează părerile altora). În schimb ea oftase:
-HM... luă două sticle de apă identice din frigider și spuse:
-Una din aceste sticle are mai multe minerale,cealaltă mai puține,pe care-o algei?
-Pe cea cu mai puține.
Tăcu timp de două minute și spuse:
-Pot să te numesc Seric?
-Îmh.....da...
-Ok,noapte bună,spuse plecând în camera de deasupra barului.Rămasem ușor confuz,dar fui întrerupt de o voce:
Niicoleea spuse:
-Dacă vrei poți dormi și tu sus,avem foarte mult loc.Era târziu,toate autobuzele spre casă erau oprite,așa că nu mai aveam altă variantă.Așa că-mi sunasem familia și le spusem de asta. Așa am cunoscut-o pe Laria,nici nu puteam visa ceea ce avea să ni se întâmple.....
-Trezirea, e prima zi de liceu!
-Nu, e ora 4 dimineața!!!!!!!!! spuseși uitându-mă la ceasul de pe noptieră.
-Ce e asta?
-Ceai de cireșe!.Mi-a durat 2 ore să-l pregătesc!
-Ca să-l arunci pe mine?!
-Întocmai!spuse râzând.
-Ai al naibii de mult timp liber!
-Încerc să profit de el.
-O.K,mă ridic.
Făcusem un duș,mă parfumasem,dar nu aveam ce face,miroseam a cireșe.Pe deasupra trebuia să îmi îmbrac și costumul roșu.Cu alte cuvinte eram o cireașă ambulantă.Ah,părinți indolenți!!Nu puteau să arunce cu ceai de cireșe în mine în altă zi?De ce azi? Am ajuns la liceu,era ora 5:50,mai erau câteva ore până la intrarea în noul an liceal.Nu aveam ce face,așa că mă plimbasem ca disperatul câteva ore pe străzi,încercând să descifrez misterele existenței și să aflu un răspuns concret la o întrebare : Ce căuta un melc cu cochilia semnată cocoțat pe peretele unei case? Ciudată chestie.Mă apropiasem de el și îl analizasem din toate părțile,în special semnătura.Curând observasem să mi se pare cunoscută.Scria Savoriet,un cuvânt foarte cunoscut de mine.,,UNDE NAIBA AM MAI AUZIT ASTA?”.Imediat îmi amintisem,îmi întoarsem capul 180 de grade și observasem un mic bar,elegant și plăcut.Era ora 6:21,barul era deschis.,,Mai stau aici ceva vreme”.Intrasem în bar.Acolo erau măsuțe din sticlă,scaune din mahon și de pereți erau lipite vitrine cu plante și flori exotice,foarte colorate.La tejghea stătea o femeie de blondă,nu părea să aibă mai mult de 25 de ani,citea o revistă și fuma.Mă apropiasem de ea.Părea oarecum surprinsă să mă vadă,era foarte devreme și ea părea foarte obosită,la început nici nu-mi observă prezență.Probabil că mă credea vreun mafiot venit să ia taxă de protecție.Se uitase la mine,iar eu îi spusem cu o privire curioasă :
-Cum te numești?o întrebasem calm și prietenos.
-Nicoleea.spuse foarte obosită.
-Bine,Nicoleea,de când n-ai mai dormit?
-De două zile.
-Două zile?Asta e foarte mult,se pare că amândoi suntem într-o situație neplăcută.
-Aha.....spuse căscând gura foarte tare.
-Vrei să-ți țin locul?
-Ce? ,întrebarea mea părea să o amuze.E adevărat,nu-i un lucru isteț să lași pe cineva necunoscut să conducă barul pentru care tu ai depus atâta efort.
-Da,tu du-te și dormi....
-Nu..... După 2 minute în care ne-am privit în ochi i-am spus.
-Am nevoie de bani pentru a-mi cumpăra o chitara electrică,m-aș putea angaja aici.
Ideea păre să-i surâdă,scoase de sub tejghea un contract și un pix.Din greșeală însă scoase alt contract,și o foaie cu o mică mâzgălitură.În cele din urmă scoase un contract nou,îl completasem,dar pixul nu funcționa,așa că mâzgălisem pe o foaie până începuse să scrie.Așa deci!Contractul e al altei persoane care s-a angajat aici,dar nu i-a mers pixul.Dar oare cine?Unde e oare?.Atenția mea însă era îndreptată spre contractul meu.După ce terminasem,îi spusem Nicoleei :
-Mergi și dormi,am eu grijă de local.
Trecuse cam două ore,nimeni nu intrase,se apropia ora deschiderii liceului.Să o trezesc pe Nicoleea pentru a-mi lua locul?Nu puteam,îmi era prea milă de ea,trebuia,prin urmare să rămân.Nu-mi păsa prea tare să ajung la liceu,știam că ceremonia de început de an nu va fii decât un discurs,cunoașterea profesorilor și plecatul înapoi acasă.Cu alte cuvinte,nu aveam mai nimic de pierdut.
Era ora 12,nimeni nu intrase încă,cu excepția unor domni,care plecase repede.,,Ciudat,știu că adolescenților le plac barurile,de ce n-a intrat niciun elev?”
Era ora 15,începusem să mă plictisesc,așa că începusem să scriu pe internet.Dintr-o dată afară începu să plouă torențial,și să cadă grindină,aproape că-mi era milă de cei aflați afară.
Era ora 20,afară începea să se facă întuneric,ploaia trecu.Dintr-o dată,în timp ce stăteam pe un fotoliu auzisem sunete de pași.Era Nicoleea.
-Ce bun a fost somnul!,spuse întinzându-se.Eu o privisem zâmbind,dar nu auzisem foarte bine (aveam căștile în urechi și ascultam metal,așa că e posibil să fii spus altceva). Se așezase la tejghea,nici nu se sinchisise prea repede să se uite în casa de marcat,știa că dacă am rămas în local nu sunt un hoț.A fost surprinsă să găsească în casa de marcat de șapte ori mai mulți bani decât lăsase ( moșii care venise în bar au cumpărat mult coniac,au plecat împiedicându-se,dar nu mi-au lăsat nici un bacșiș!). Peste câteva momente îmi amintisem de celălalt contract pe care-l avea.O întrebasem:
-Celălalt contract pe care-l ai e al altui angajat?(întrebare cât se poate de evidentă)
-Da și nu.(răspuns cât se poate de neașteptat). Imediat intră pe ușă o fată,adolescentă ca mine,cu un păr portocaliu-blond,cu un tricou cu Ozzy Osbourne,ochelari teashades negri,ghete negre și o pereche de blugi albi.Mă apropiasem de tejghea și spusem :
-Fac cinste!
-Nu e nevoie,ea e rudă cu mine,primește sucuri gratis.spuse Nicoleea.
-Rudă?.spusei eu ușor stânjenit de situație.
-Verișoară de gradul al doilea.
-Serios?
-Da,ea e angajată de asemenea,se ocupă cu publicitatea.E foarte originală,dar trebuie să fii deștept pentru a-ți da seama de ce mesaj vrea să transmită prin mijloacele ei neobișnuire de publicitate!.Mă simțeam inteligent în momentul ăla.Probabil ea e cea care a scris numele barului pe cochilia melcului.Oricum,ea nu era de față ,stătea pe un fotoliu......și se uita pe telefonul meu!
-Hei,îmi încalci dreptul la intimitate uitându-te pe telefonul meu! Nici nu mă auzea,avea căștile MELE în urechi.După 5 minute se ridică și veni spre tejghea. Nicoleea spuse :
-Laria,el e noul nostru angajat.
-Cum te numești? ,desigur,îi răspunsem.
-Ok,nu mai trebuie să te îngrijorezi pentru că ai lipsit de la liceu,au apărut inconveniente și elevii n-au mai ajuns la școală.
-Ce tip de inconveniente?
-Cauciucuri sparte la mașini și ploaie.
-Asta e noroc pentru mine,ghinion pentru ei.
Se apropiase de gâtul meu și spuse
-Miroși a cireșe,
-Da,un eveniment ciudat! Imediat îmi atrase atenția tricoul ei cu Ozzy,sper să nu fii crezut că mă uitam la sânii ei,deoarece m-ar fii durut ideea că mă crede un pervers(în ciuda faptului că în mod normal nu mă interesează părerile altora). În schimb ea oftase:
-HM... luă două sticle de apă identice din frigider și spuse:
-Una din aceste sticle are mai multe minerale,cealaltă mai puține,pe care-o algei?
-Pe cea cu mai puține.
Tăcu timp de două minute și spuse:
-Pot să te numesc Seric?
-Îmh.....da...
-Ok,noapte bună,spuse plecând în camera de deasupra barului.Rămasem ușor confuz,dar fui întrerupt de o voce:
Niicoleea spuse:
-Dacă vrei poți dormi și tu sus,avem foarte mult loc.Era târziu,toate autobuzele spre casă erau oprite,așa că nu mai aveam altă variantă.Așa că-mi sunasem familia și le spusem de asta. Așa am cunoscut-o pe Laria,nici nu puteam visa ceea ce avea să ni se întâmple.....
joi, 26 septembrie 2013
Teashades & The Axe.Cap 1
-Ce cald e aici,umbra arțarului ăsta nu ne protejează de soare! îmi spuse cu un ton agresiv,care pentru mine suna ca metalul contorsionat al unui submarin rusesc care se rupe.
-Ce naiba se vede în zare?spusei eu,încercând să destind atmosfera,destul de încinsa,ținând cont ca era ora 13 și luna Iulie.
-Nu știu,norul ala seamănă cu un elefant cu un snow-board.!spuse dându-și jos ochelarii teashades.
-Mie mi se pare ca e un dragon.rostisem după o expertiză de câteva secunde.
-Ție toți norii ți se par dragoni! ma cicălise ea.
-Pai dacă toți arată ca dragonii! exprimându-mi părerea asupra acestor grupări albe de vapori de apă care iau mereu forme de dragoni.
-Ce imaginație săraca ai! șoptise distrugându-mi starea de meditație filozofica în care intrasem (e ciudat sa ai astfel de stări în astfel de momente).
-Imaginație săracă?Am scris 3 romane! îmi exprimam eu talentul literar.
-Dar nu l-ai terminat pe nici unul.....îmi spuse ea ințepându-mă cu o privire cruda.
-Știu,pentru că sunt......
-Ca Da Vinci,te plictisești rapid.îmi luase ea vorba din gura.
-De ce trebuie sa ma torturezi în felul asta?am spus eu râzând în interior.
-Pentru ca sunt iubita ta,asta îmi da multe drepturi! zâmbise cu ochii închiși.
-Drepturi adevărate sunt doar cele scrise in Consitutie!!!!
-Constituția Boliviei? mă ironiza.
-Constituția țarii perfecte numită.....
-Adică (rectificare) Constituția țarii care nu exista.
-Vai ce fierbinte e aici!.Se ridică,privind spre dealurile din depărtare.Hai sa mergem acolo!continua ea.
-Acolo?Ce motiv câtuși de puțin logic am avea să facem asta? spusei privind spre văile din calea noastră.
-Habar n-am,dar mă plictisesc.Si pe de-asupra simt nevoia de a face asta.
-No hai! spuseși,încercând să imit un accent ardelenesc(nu reușisem de loc).
Știam că ar dura câteva ore sa ajungem acolo,și ca e posibil sa apună soarele înainte de asta,dar și eu simțeam dorința de a merge cu ea(probabil că mă molipsisem de aceasta idee).
Urcând și coborând pantele (ea era surprinzător de agila,poate chiar mai buna ca mine,ținînd cont ca mergea în balerini și eu în ghete ) ajunsesem într-o vale dreaptă.Odata ajuns acolo,scăpat din acea agitație ciudata a coborârii,realizasem că uitasem un lucru foarte important : Să-i dau un semn,o dovadă ca nu sunt doar un călător lângă care merge,ci că sunt mai mult decât atât,trebuia sa-i dau și eu o dovada de atenție.Tot drumul uitasem să o țin de mana.Oare remarca asta?Oare ăsta e motivul pentru care mi-a vorbit tot drumul?La naiba!Nu sunt obsedat,dar simt că devin paranoic.O iubesc,nu pot să-i fac una ca asta.Sufeream,ce-i drept,de paranoia iubirii,eram super-concentrat asupra celor mai mici detalii,genul de paranoie care te face să nu poți gândii la nimic altceva,numai sa te gândești doar la persoana iubita și sa nu poți dormi.Asa ca ii întinse încet mâna,fără să observe.În acel moment și ea îmi prinse mana,tot fără a mă privii.
-Iartă-mi lipsa de iubire..... Rostisem amândoi în același timp!E oare posibil?Oare ne-am gândit la același lucru,la faptul că nu ne ținusem de mână toată ziua?E oare posibil?Ce e asta,telepatie?
Am avut mereu mâinile reci,erau mereu cea mai rece parte a corpului meu,mereu înghețate.Dar acum erau calde,și inima mea ( care în mod normal bătea mult mai încet decât la o persoana normala) era acum mai rapida decât a unui șoarece,vibra ca un motor de la o mașină de curse.Simțeam o căldură interioara,un foc liniștitor care ardea în pieptul meu și care se cuibărea în gatul meu.
,,Ce mirifica e" rostisem eu,privind-o cu aceeași privire confuză cu care ea mă privea.......
Știam că ar dura câteva ore sa ajungem acolo,și ca e posibil sa apună soarele înainte de asta,dar și eu simțeam dorința de a merge cu ea(probabil că mă molipsisem de aceasta idee).
Urcând și coborând pantele (ea era surprinzător de agila,poate chiar mai buna ca mine,ținînd cont ca mergea în balerini și eu în ghete ) ajunsesem într-o vale dreaptă.Odata ajuns acolo,scăpat din acea agitație ciudata a coborârii,realizasem că uitasem un lucru foarte important : Să-i dau un semn,o dovadă ca nu sunt doar un călător lângă care merge,ci că sunt mai mult decât atât,trebuia sa-i dau și eu o dovada de atenție.Tot drumul uitasem să o țin de mana.Oare remarca asta?Oare ăsta e motivul pentru care mi-a vorbit tot drumul?La naiba!Nu sunt obsedat,dar simt că devin paranoic.O iubesc,nu pot să-i fac una ca asta.Sufeream,ce-i drept,de paranoia iubirii,eram super-concentrat asupra celor mai mici detalii,genul de paranoie care te face să nu poți gândii la nimic altceva,numai sa te gândești doar la persoana iubita și sa nu poți dormi.Asa ca ii întinse încet mâna,fără să observe.În acel moment și ea îmi prinse mana,tot fără a mă privii.
-Iartă-mi lipsa de iubire..... Rostisem amândoi în același timp!E oare posibil?Oare ne-am gândit la același lucru,la faptul că nu ne ținusem de mână toată ziua?E oare posibil?Ce e asta,telepatie?
Am avut mereu mâinile reci,erau mereu cea mai rece parte a corpului meu,mereu înghețate.Dar acum erau calde,și inima mea ( care în mod normal bătea mult mai încet decât la o persoana normala) era acum mai rapida decât a unui șoarece,vibra ca un motor de la o mașină de curse.Simțeam o căldură interioara,un foc liniștitor care ardea în pieptul meu și care se cuibărea în gatul meu.
,,Ce mirifica e" rostisem eu,privind-o cu aceeași privire confuză cu care ea mă privea.......
Abonați-vă la:
Postări (Atom)