Peste tot era doar negru,întuneric.,,Ăsta e iadul?Am auzit că e doar o stare de suferință sufletească,dar mă așteptam la ceva mai mult foc și smoală,și niște draci cu sulițe.Visele nu se împlinesc niciodată!” Dar auzisem o voce :
-Se va mai trezi?
-Șansele sunt mici.
-Nu se poate,trebuie să ne luăm măcar la revedere!
,,Asta e Nicoleea?Iar cealaltă voce e a nenorocitului ăluia de doctor? Trebuie să mă trezesc!” Mă calmasem cât de mult putusem și strigasem cât de tare.Dintr-o dată întunericul din jurul meu a început să se defragmenteze. Deschisem ochii,iar văzusem tavanul salonului ăluia de spital.Lângă pat Nicoleea plângea,Laria tăcea.
-Așa vă comportați voi cu mine în ultimele minute de viață!Nu pot să cred! râsem eu.
-Seriet...trăiești!
-Depinde ce înțelegi prin ,,trăiești”,sunt mai mult mort decât viu.
Laria sărise peste mine,când văzuse că vorbesc:
-Îmi pare rău,nu știam,îmi pare așa de rău.Plânse ea.
-Eu știam dar nu-mi păsa,și nici nu-mi pasă,măcar ești lângă mine în ultimele secunde de viață.
-Nu!.....Te vreau lângă mine ACUM ȘI PENTRU TOTDEAUNA!
,,La naiba,unde mi-a fost mintea!Nu pot pleca,nu pot muri,sunt aici pentru ea!”
-Doctore!
-Da?Ești primul pacient care vrea să mă vadă într-un astfel de moment!
-Îmi poți coase miocardul și să introduci o piesă de susținere în inimă?
-Nu aveam așa ceva,nu suntem echipați.
Mă lăsasem demoralizat,eram tot mai trist.,,O piesă,o piesă,o amărâtă de bucată de metal!” Un gând mă fulgeră ,la propriu.
-O pentagramă satanică!
-Ce e aia?
-Nicoleea,repede,dă-mi o foaie de hârtie!
Desenasem cât puteam de repede pentagrama.
-E perfectă,o putem folosi pentru a susține mușchiul inimii.Ai așa ceva?
-Aveam..... spuseși,amintindu-mi de faptul că o lăsasem să cadă pe culoarul liceului.
-Nu!Dacă nu existam eu nu ai fii aruncat-o nu ai fii aruncat-o și nu ai fii fost acum în situația asta! țipase Laria.
-Dacă nu erai tu eu de ce să mai fii existat? o privisem în ochii ei triști.
Nicoleea fugise din cameră,lovind ușa cu forță după ce văzuse desenul.Se întoarse cu pentagrama în mână.
-Asta e?
-Ai găsit-o?
-După ce ai fugit din spital,eu și medicii te-am căutat,te-am găsit pe culoarul liceului,în brațele Lariei.Atunci văzusem asta pe jos.Acum puțin timp ai intrat în local ținând asta în mână.M-am gândit că-ți aparține,și am vrut s-o păstrez ca amintire în caz că mori,nu credeam că te va salva!
Doctorul se mobilizase rapid,aduse o targă,mă duse în sala de operație.În momentul în care-mi dădeau anestezicul le spusei :
-Mai puteți face ceva pentru mine?Luați și asta și puneți-o în inima mea! spusei scoțând medalionul de reniu.
-Ar bloca circulația,ar fii periculos,inima ta nu e un sac pentru a ține obiectele pe care le prețuiești!
-Ba da este,acum sacul e rupt,vreau să-l peticiți ca să-l pot reumple.
-Bine.
-Aia e o jumătate de medalion al iubirii? mă întrebase o asistentă care-și potrivea mănușile.
-Da!
-Ce gest drăguț,e mai emoționant decât să-ți tatuezi numele iubitei pe braț.
,,Iubita.....”.
După două doze de anestezic tot eram treaz.
-Imposibil,e aici destul anestezic cât să adormi un elefant!
-Ineficient.
-Oprește-te în a te mai gândii la ea!
-Ce?
-Nu știu cum naiba de faci asta,dar atunci când te gândești la ea poți contracara orice efect al unei acțiuni exterioare sau interioare,cum e anestezicul.Nu mai sfida logica!
-Bine.
Anestezicul își făcu rapid efectul.În timpul operației dormisem,nu văzusem sau auzisem nimic.
Mă trezisem,dar nu într-un salon de spital,așa cum mă așteptam ,ci în patul meu.Atunci aud o chitară și un vers : ,,Life won”t wait for you,life wont”t wait for you my boyfriend! Chiar atunci se apropiase de mine.
-Nu te preface că dormi,văd că zâmbești! mă ironiză ea.
-Cum aș putea să nu zâmbesc,ținând cont că ați avut timp să mă aduceți acasă,deci au trecut cam 5 zile de la operație în care eu am dormit,și ținând faptul că tocmai m-ai numit ,,iubitul meu”.
Ne sărutasem cum nu o mai făcusem niciodată(ținând cont că am făcut-o doar odată),în mine iar se detona energia aceea minunată.Mai ne îmbrățișasem cam jumătate de oră,apoi îmi puse :
-Hai jos!
O urmasem.
-Atunci văzusem ce adunare îmi pregătise : Proscrișii îmi cântau la chitară,câțiva prieteni din copilărie aplaudau,Nicoleea îmi dăduse un pahar cu suc de pepene yubari (probabil cel mai scump fruct din lume).Mă așezasem la o masă.
-Sigur nu sunt în comă și visez? întrebasem.
-Cine știe?! zise Nicoleea.
Atunci mai auzisem o voce :
-Măi,măi,măi,ți-am spus că acea pentagramă te va ajuta. Era domnul Luciferus.
-De ce am impresia că știați dinainte de asta?
-A fost o pură întâmplare.
-Atunci veniți aici,vom vorbi despre probabilități logice.
Râse.
-Mi-ar plăcea,dar trebuie să ajung la școală,am de predat,voiam doar să-ți urez noroc.
-Mersi.
Plecase.În tot restul zilei mă distrasem,glumisem zâmbisem,a fost extraordinar,până s-a terminat.În acea noapte nu dormisem de loc.De ce? Ăsta e răspunsul. :Intrasem cu Laria în cameră.
-Acum că inima ta e stabilă va rezista oricât de tare ar bătea,de aceea voi dormi cu tine în această noapte.
-În același pat?
-Nu te rușina!
-Nu mă rușinez!
-Nu te bosumfla!
-Oh!
Dormisem cu ea,cred că de asta nu avusem somn toată noaptea.A fost o insomnie bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu