Trezirea: Un iad! Nu pot descrie în cuvinte durerea ce-o simțeam,capul îmi bubuia,pieptul mă înțepa,nu puteam respira..... Cu greu mă ridicasem în picioare,dar cu o mare ușurință căzusem ca o cometă.Laria nu era în cameră. ,,La naiba,poate voi murii și nu e lângă mine?”.Nicoleea venise imediat :
-Seriet,ce s-a întâmplat?Ești bine?
-Doar în cazul în care ,,bine” înseamnă aproape mort.
Sună la salvare:
-Alo,am aici un adolescent,nu se simte de loc bine,veniți repede.
După ce le dăduse coordonatele îmi aduse un pahar cu apă.După ce înghițisem apa simțisem un miliard de cuie înghețate înfipte în pieptul meu,nu mai puteam vorbii,dar dacă aș fii putut sunt mai mult ca sigur că aș fii țipat de durere sau după Laria.Din nou mi se întuneca vederea.,,La naiba,rezistă,nu te opri acum....” spuseși leșinând.
Mă trezisem,privirea mi se clarifică,vedeam un tavan alb,aud o ușă care se deschide.Un medic abia intrase în cameră.
-Voi fii sincer,ai probleme grave cu inima.
-Care sunt mai exact?
În acel moment scoase din buzunar o carte :,,Explicații medicale pentru pacienți” care pentru cineva ca mine însemna : ;;Medicina pentru tolomaci”.
-Sunt olimpic la biologie,ce ți se pare că faci? îi rostisem indignat.
-În acest caz uite cum stă treaba : Inima ta e foarte fragilă,singurul motiv pentru care ea nu s-a fisurat până acum e că inima ta bate în mod normal foarte încet,acest lucru cauzând uneori sincope(leșin),amețeli și dureri.În ultimul timp însă inima ta a bătut foarte tare în anumite momente de stres sau suspans,asta provocând hipertensiune și apariția unei fisuri în miocard.În acest moment inima ta bate foarte încet și ne mirăm că mai ești conștient!
-Care sunt șansele de supraviețuire?
-Nu știm!
-E tot ce voiam să știu.....
,,Nu pot murii fără s-o văd pentru ultima dată.Dar inima îmi bate prea încet ca să mă mișc?Ce să fac?Doar dacă.....” .Dintr-o dată pulsul îmi crescu : 50,87,111,157.....Doctorul era șocat de asta și fu mai șocat când mă văzu ridicându-mă și mergând.Dar ce cauza această accelerare a bătăilor inimii : Gândul la Laria,imaginarea momentului în care aproape ne-am sărutat....
-Ce ți se pare că faci?
-Îmi mișc picioarele pe rând în mod repetitiv,cu alte cuvinte : Merg!!!!!!
-Stai,inima ți se va rupe! spuse încercând să mă împingă în pat.
-Mai sfâșiată decât acum nu poate fii! rostisem ocolindu-l și fugind pe hol.
Trecusem pe mod automat,alergam mai rapid decât un camion monstru,trecusem pe lângă Nicoleea(care aștepta îngrijorată în hol_,ieșisem din spital,sărisem peste targa în care era un pacient,ieșisem din spital.Pieptul mă ardea și simțeam că cineva încearcă să mă ucidă ca pe Cezar(numai că eu nu eram obsedat de putere),înjunghiindu-mă,dar durerea nu valora doi bani pentru mine,nu-mi păsa de ea.Motivarea mea era mereu imaginea Lariei,pe care o vedeam în fața mea,după care fugeam ca un cal după un morcov prins de o undiță(numai că aveam intenții mai puțin lacome).Sărisem peste o mașină,lovisem o bancă și o făcusem țăndări,rănindu-mă.Gata,vedeam ușa liceului,mă lovisem de ea ca un rinocer.
Nu cred în noroc,dar cred că a fost noroc faptul că Laria ieșise atunci din clasă,tristă,rece,privind în pământ.
O suliță nevăvută îmi trecuse prin piept: ,,Nu mai am timp,trebuie să-i arăt că am ales-o pe ea!” Luasem pentagrama satanistă și o lăsasem să cadă,lovind pământul cu un sunet metalic și spunând:
-Te aleg pe.... Fără sens,nici să respir nu mai eram capabil,și să vorbesc nici atât.
,,Trebuie s-o fac,dar trebuie să fim singuri” Am considerat mereu că iubirea e un lucru intim,de aceea mă deranja faptul că uneori treceau elevi pe hol.Oare cum ar fii reacționat dacă ar fii știut că sunt pe moarte?Păi mulți mă urau,deci ar fii fost o ușurare pentru ei.,,Ce să fac?” Atunci observasem : În stânga mea era alarma de incendiu,în buzunarul meu era o secure portabilă.
Lovisem atunci alarma cum nu mai lovisem nimic în viața mea și imediat se dezlănțui haosul.În ciuda indicațiilor profesorilor,elevii fugeau dezordonat.Imediat școala se golise.,,Acum e momentul” Fugisem spre ea o îmbrățișasem.Tot ceea ce am precizat mai sus s-a întâmplat într-un interval de 3 minute,dar,se pare,pentru cei aproape morți timpul trece mai încet.Iată-ne,strângându-ne în brațe,îmi umezisem buzele,eram gata.Dar tot ea fu mai rapidă,ea mă sărută prima!
Nu suport aproape de loc limbile pământene!De ce?Sunt prea sărăcăcioase pentru a putea descrie sentimentul unui astfel de sărut.Nu pot descrie altceva decât drept un foc indescifrabil care ardea în mine,un foc ce detona o energie explozivă care mi se detona în cap,umplându-mă de emoții.Cum era ea?Aveam buzele așa amorțite,fața așa palidă,ochii așa de încețoșați,dar tot o vedeam.
La naiba!Limbă idioată! E așa de sărăcăcioasă că ceea ce am descris nu egalează nici o sutime din ce-am simțit atunci!
Ce am mai simțit?Nimic!!!Mă mișcam tot mai greu.
Toată viața am căutat iubirea mea eternă,am visat-o,am fugit de ea.În acest scop purtasem tot timpul la gât un medalion din rășină dură,inscripționat : Spargeți în cazul găsirii iubirii eterne!”.Eram pe moarte,dar îmi permisem să comentez : ,,Asta e alarma de iubire!” .Cu o ultimă lovitură îl sparsem și lăsasem să se vadă surpriza din interior : Un medalion creat din două părți,stilizat,făcut din RENIU.Luasem o jumătate și o dădusem Lariei,cealaltă jumătate o strânsem în pumn.
-Iubire eternă.....mimasem eu cu buzele.
Ea păruse să mă înțeleagă și spuse:
-Acum și pentru totdeauna!
Zâmbisem,închisem ochii și adormisem........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu