Nici nu ajunsem bine în noua ea casă,că a trebuit să mergem la liceu.Eu : haine de metalist.Ea: haine gotice.Arătam bine.Înainte să ieșim pe ușă Nicoleea ne sărută pe frunte și spuse : Să nu ucideți pe nimeni!
Pe parcursul întregului drum nu îmi vorbise:,,Ciudat,a fost așa de vorbăreață ieri!”.Odată ajunși în liceu,remarcasem faptul că toți se uitau la noi.Unii chicoteau,alții zâmbeau.Unul din ei era gata să strige ceva,dar îi aruncasem o privire demonică de-a mea și tăcuse pe loc.În ciuda acestui lucru,îi auzisem pe doi din ei spunând : Ce cuplu ciudat sunt ăștia doi!!.După ce am ajuns la capătul holului,m-am întors cu fața la ei și le-am spus : Muriți cu toții,mediocrități infame!.Vorbele mele păreau să-i surprindă,pun pariu că unii din ei au cercetat un dicționar pentru a afla ce rostisem.
Ajunși în sala de clasă,tocmai făcusem cunoștință cu profesorul de limba română.Încă de mic m-a înțeles foarte bine cu profesorii,îmi petrecea mare parte din tip cu ei,erau singurii cu care vorbeam aceiași limbă.Speram ca și acest profesor să fie printre ei.Îmi plăcea la nebunie cum arăta,cu păr lung,colți de vampir și haine gotice.Începuse să facă prezența,până ajunse la mine și Laria,atunci spuse :
-Rockeri?
-Evident.răspunsem.
La auzul acestor cuvinte,scrise pe tablă : Numele meu e Damian Luciferus.
-Deoarece e prima oră nu vom învăța nimic,dar voi face cunoștință cu doi din voi.Spuse privindu-ne.
-Dar noi nu existăm? strigară indignați restul colegilor.
-Despre voi știu destule,v-am citit dosarele,dar despre ei nu știu nimic.
-Cu alte cuvinte suntem un fel de ceață! exclamasem.
-O negură totală!. spuse el.
Ne petrecusem toată ora discutând despre trupe,concepte filozofice,demonologie etc.
-Știi,eu în copilărie aveam o poreclă : Satan.Pentru un satanist ca mine,acesta e un compliment.Cred că tu meriți să fii acum supranumit Satan!
-Cu alte cuvinte mă investiți la rangul de Satan!
Se ridicase,scoase o pentagramă satanistă din buzunar și mi-o dăduse.
-Te investesc la rangul de Satan,ridică-te.
După câteva secunde de tăcere:
-Parcă voi sataniștii laveyeni nu credeți în existența lui Satan,îl considerați doar un simbol.
-Satan e un simbol al valorilor filozofice sataniste,pe care tu le îndeplinești în cea mai mare parte,meriți această denumire.Păstrează pentagrama,te va ajuta cândva.
Apoi îi spuse Lariei :
-Chiar și cineva ca mine poate aprecia valorile ca frumusețea și a comportamentului tău.Tu vei fii Nimfa.
-Me..mersi.
Privind ceasul spuse:
-Ora s-a terminat,plecați.
Ieșisem afară,plecasem î subsolul liceului pentru puțină liniște și pentru a-mi clarifica mintea.Subsolul era un loc penumbros,rece și pustiu.Observasem un scaun vechi,mă așezasem pe el și mă uitasem la ceas : mai erau 10 minute până ar fii trebuit să sune soneria pentru a ieși din clasă.,,Ce ciudat,am o reputație mult dorită : Un demon întunecat.Dar oare ce crede ea despre asta?Nu știu dacă îi place asta.Cred...că o iubesc,nu știu.SUNT AȘA DE INSENSIBIL!!!!!strigasem încet,ridicându-mă de pe scaun.Idiot.......spusem,lăsând o lacrimă să-mi cadă din ochi.Nu plâng foarte des,doar atunci când consider că o cauză merită să fie udată cu lacrimi.Ochii mi se înroșise,nu puteam să merg la ore cu ochii roșii.Ciudat însă e,că atunci când ieșisem din subsol găsisem lângă ușă ochelarii Teashades,exact la fel ca cei ai Lariei.,,Probabil sunt ai ei,poate îi voi da înapoi,sau îi voi purta pentru a nu mi se vedea ochii roșii.” .Îmi luasem ochelarii,exact pe gustul meu (cu lentile așa de negre încât nu prea puteai vedea prin ei) și intrasem în clasă.De-a lungul întregii zile îmi arunca priviri pe furiș,nu știu dacă era plină de ură sau compasiune.La sfârșitul zilei,în drum spre casă îi dădusem ochelarii,dar refuzase prin gesticulare cu mâna dreaptă,și o luase în față.Luasem autobuzul spre casă,Laria nu mă urmărise și atunci.Ajuns în casă izbucnise o ceartă cu tata: Ce naiba făcusem în timpul ăsta?Cu cine mă văd?De ce lipsesc atât?.Ajunsem să ne jignim:
-Nu îți permit să comentezi la ceea ce fac eu!
-Tu ești copilul meu!
-Știi ceva,aș prefera să nu mai fiu!
Atunci îmi dăduse o palmă.
-Mi-ai distrus copilăria!Ai agresat-o pe mama,mai terorizat,m-ai înjurat!
-Eu ți-am adus bani în casă!
-Nu am avut niciodată nevoie de așa ceva!
-Dar cum dracu să trăiești atunci!
-Aș fii trăit dacă mi-ai fii arătat puțină afecțiune!
-Du-te dracu!Mi-ai distrus viața!
-Ești un nenorocit!M-am săturat să mă acuzați că v-am distrus viața,că sunt motivul pentru care sunteți stresați și vă certați!Tu ți-ai distrus viața de unul singur!
-Atunci pleacă din familia asta!
-Cu mare plăcere,mâine mergem la judecătorie,notar și restul chestiilor.Rup legătura cu familia și îmi schimb numele.
-Bine atunci!spuse scoțându-mă pe ușă.
Plecasem la hotel.
Dimineața,lipsisem de la școală.În timp ce-mi schimbam numele un secretar mi-a întrebat :
-Realizezi că odată ce semnezi astea nu vei mai avea rude,și,în ciuda faptului că vei avea o legătură genetică cu fosta ta familie,nu vei mai fii considerat membru al familiei?
-Realizez,și accept cu mare plăcere. rostisem pe un ton tăios.
-Cum vrei să te numești?
Îmi hotărâsem noul nume cu o zi înainte,voiam să fie inventat de mine,nou.Dar voiam de asemenea ca cineva să aibă un aport la el.......Laria.Noul meu nume a fost creat de mine : Seriet Lereiyd! (Seriet fiind creat prin modificarea numelui eu atribuit de Laria: Seric).Ajunsem la bar abia după liceu.Laria tot nu vorbea cu mine,liniștea ei mă teroriza!
-Unde ai fost?mă întrebă Nicoleea.
I-am explicat complet situația,Laria stătea pe un fotoliu și asculta.
-Și unde vei sta?
-Aici,voi sunteți familia mea.
-Dar cum s-a ajuns aici?
-Încă de mic am fost acuzat ca fiind un motiv de ceartă în familie.Tata a suferit foarte mult de-a lungul timpului,suferința l-a transformat într-o fiară.De asemenea muncește mult pentru a-mi întreține familia.Îl urăsc pentru ce mi-a făcut de-a lungul timpului,dar îmi e și milă de el.Această milă mă făcuse să nu-l reclam la poliție.
-Și mama ta?
-Mama e o victimă în toată povestea asta!
-Dar ce a provocat toate astea?îmi spuse cu milă.,,Eu urăsc mila,nu o accept indiferent de la cine vine!”
-Oh,scuze Nicoleea,dar nu cred că mai pot povesti,mă doare sufletul,acum simt că cineva îmi bagă un pumnal în inimă.
-Te înțeleg,îmi pare rău pentru tine.
Laria plecase din cameră.îmi păruse rău.Curând urcasem și eu sus,adormisem și lăcrimasem incontrolabil toată noaptea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu