-Ce cald e aici,umbra arțarului ăsta nu ne protejează de soare! îmi spuse cu un ton agresiv,care pentru mine suna ca metalul contorsionat al unui submarin rusesc care se rupe.
-Ce naiba se vede în zare?spusei eu,încercând să destind atmosfera,destul de încinsa,ținând cont ca era ora 13 și luna Iulie.
-Nu știu,norul ala seamănă cu un elefant cu un snow-board.!spuse dându-și jos ochelarii teashades.
-Mie mi se pare ca e un dragon.rostisem după o expertiză de câteva secunde.
-Ție toți norii ți se par dragoni! ma cicălise ea.
-Pai dacă toți arată ca dragonii! exprimându-mi părerea asupra acestor grupări albe de vapori de apă care iau mereu forme de dragoni.
-Ce imaginație săraca ai! șoptise distrugându-mi starea de meditație filozofica în care intrasem (e ciudat sa ai astfel de stări în astfel de momente).
-Imaginație săracă?Am scris 3 romane! îmi exprimam eu talentul literar.
-Dar nu l-ai terminat pe nici unul.....îmi spuse ea ințepându-mă cu o privire cruda.
-Știu,pentru că sunt......
-Ca Da Vinci,te plictisești rapid.îmi luase ea vorba din gura.
-De ce trebuie sa ma torturezi în felul asta?am spus eu râzând în interior.
-Pentru ca sunt iubita ta,asta îmi da multe drepturi! zâmbise cu ochii închiși.
-Drepturi adevărate sunt doar cele scrise in Consitutie!!!!
-Constituția Boliviei? mă ironiza.
-Constituția țarii perfecte numită.....
-Adică (rectificare) Constituția țarii care nu exista.
-Vai ce fierbinte e aici!.Se ridică,privind spre dealurile din depărtare.Hai sa mergem acolo!continua ea.
-Acolo?Ce motiv câtuși de puțin logic am avea să facem asta? spusei privind spre văile din calea noastră.
-Habar n-am,dar mă plictisesc.Si pe de-asupra simt nevoia de a face asta.
-No hai! spuseși,încercând să imit un accent ardelenesc(nu reușisem de loc).
Știam că ar dura câteva ore sa ajungem acolo,și ca e posibil sa apună soarele înainte de asta,dar și eu simțeam dorința de a merge cu ea(probabil că mă molipsisem de aceasta idee).
Urcând și coborând pantele (ea era surprinzător de agila,poate chiar mai buna ca mine,ținînd cont ca mergea în balerini și eu în ghete ) ajunsesem într-o vale dreaptă.Odata ajuns acolo,scăpat din acea agitație ciudata a coborârii,realizasem că uitasem un lucru foarte important : Să-i dau un semn,o dovadă ca nu sunt doar un călător lângă care merge,ci că sunt mai mult decât atât,trebuia sa-i dau și eu o dovada de atenție.Tot drumul uitasem să o țin de mana.Oare remarca asta?Oare ăsta e motivul pentru care mi-a vorbit tot drumul?La naiba!Nu sunt obsedat,dar simt că devin paranoic.O iubesc,nu pot să-i fac una ca asta.Sufeream,ce-i drept,de paranoia iubirii,eram super-concentrat asupra celor mai mici detalii,genul de paranoie care te face să nu poți gândii la nimic altceva,numai sa te gândești doar la persoana iubita și sa nu poți dormi.Asa ca ii întinse încet mâna,fără să observe.În acel moment și ea îmi prinse mana,tot fără a mă privii.
-Iartă-mi lipsa de iubire..... Rostisem amândoi în același timp!E oare posibil?Oare ne-am gândit la același lucru,la faptul că nu ne ținusem de mână toată ziua?E oare posibil?Ce e asta,telepatie?
Am avut mereu mâinile reci,erau mereu cea mai rece parte a corpului meu,mereu înghețate.Dar acum erau calde,și inima mea ( care în mod normal bătea mult mai încet decât la o persoana normala) era acum mai rapida decât a unui șoarece,vibra ca un motor de la o mașină de curse.Simțeam o căldură interioara,un foc liniștitor care ardea în pieptul meu și care se cuibărea în gatul meu.
,,Ce mirifica e" rostisem eu,privind-o cu aceeași privire confuză cu care ea mă privea.......
Știam că ar dura câteva ore sa ajungem acolo,și ca e posibil sa apună soarele înainte de asta,dar și eu simțeam dorința de a merge cu ea(probabil că mă molipsisem de aceasta idee).
Urcând și coborând pantele (ea era surprinzător de agila,poate chiar mai buna ca mine,ținînd cont ca mergea în balerini și eu în ghete ) ajunsesem într-o vale dreaptă.Odata ajuns acolo,scăpat din acea agitație ciudata a coborârii,realizasem că uitasem un lucru foarte important : Să-i dau un semn,o dovadă ca nu sunt doar un călător lângă care merge,ci că sunt mai mult decât atât,trebuia sa-i dau și eu o dovada de atenție.Tot drumul uitasem să o țin de mana.Oare remarca asta?Oare ăsta e motivul pentru care mi-a vorbit tot drumul?La naiba!Nu sunt obsedat,dar simt că devin paranoic.O iubesc,nu pot să-i fac una ca asta.Sufeream,ce-i drept,de paranoia iubirii,eram super-concentrat asupra celor mai mici detalii,genul de paranoie care te face să nu poți gândii la nimic altceva,numai sa te gândești doar la persoana iubita și sa nu poți dormi.Asa ca ii întinse încet mâna,fără să observe.În acel moment și ea îmi prinse mana,tot fără a mă privii.
-Iartă-mi lipsa de iubire..... Rostisem amândoi în același timp!E oare posibil?Oare ne-am gândit la același lucru,la faptul că nu ne ținusem de mână toată ziua?E oare posibil?Ce e asta,telepatie?
Am avut mereu mâinile reci,erau mereu cea mai rece parte a corpului meu,mereu înghețate.Dar acum erau calde,și inima mea ( care în mod normal bătea mult mai încet decât la o persoana normala) era acum mai rapida decât a unui șoarece,vibra ca un motor de la o mașină de curse.Simțeam o căldură interioara,un foc liniștitor care ardea în pieptul meu și care se cuibărea în gatul meu.
,,Ce mirifica e" rostisem eu,privind-o cu aceeași privire confuză cu care ea mă privea.......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu