Teashades & The Axe.Cap 12

Nu aveam cuvinte,Damian era foarte disperat,plângea! Credeam că orice aș spune nu ar fii avut vreun afect,era oricum prea panicat ca să-mi vină o replică inteligentă în minte.După câteva minute de liniște spusem :

-Nu o pute lăsa pe Nicoleea,vom întocmi un plan!
-Vrei să-i păcălim,nu-i așa? spuse Laria.
-Da,Damian,tu vei merge acolo,când vor veni sataniștii ăia nesuferiți îi vom ataca,vom lua un ostatic și îl vom da în schimbul Nicoleei!
-Nu crezi că se așteaptă la asta?
-E foarte probabil,dar nu am altă idee,și până îmi vine una,asta e singura  soluție.
-Merită încercat.

După jumătate de oră ajunsesem în locul stabilit,o biserică aproape dărâmată,situată la baza unui deal.În interior era întuneric,abia dacă mai intra lumină prin câteva crăpături.Damian intrase de unul singur,noi așteptam afară,suspansul era foarte greu de suportat.Plănuiam să așteptăm în spatele biserici și să intrăm atunci când nu se așteptau,provocând,opțional,prăbușirea bisericii peste ei.,,Un plan ordinar,dar destul de bun!” îmi spuneam.După foarte puțin timp auzisem sunete ciudate în interior,atunci sparsem zidul cu securea și intrasem.Imaginea era terifiantă,vreo 20 de tipi îmbrăcați în negru îl atacau pe Luciferus.Cu toții aveau căști în urechi,prin care comunicau în șoaptă,așa plănuiau atacurile cu o precizie uimitoare.După ce au și Laria începusem să luptăm lucrurile se mai calmase,atunci un tip cu părul roșu intră în cameră.

-Măi,măi,măi,uite cine e aici!
-Dracul în persoană,Zesias! țipase Damian.
-Mă simt onorat că încă-mi folosești porecla atribuită chiar de tine,Luciferus! zâmbise.
-Ți-am dat-o în momentul în care v-am abandonat!
-Corect,ne-ai abandonat ca un câine!
-Voi nu aveți pic de respect și cultură,sunteți niște anomalii nenorocite!Vă voi ucide pe toți! zbierase.
-În sfârșit te comporți ca acum câțiva ani,plin de ură,Numai că noi avem un atu.Atunci o aduse pe Nicoleea,cum era de așteptat,legată la gură.În momentul în care o văzuse așa,Luciferus înebunise pur și simplu,nu-l mai văzusem așa furios,zbiera ca un demon,era o priveliște înfiorătoare!

-Demon,vreți demon,vreți să fiu ca acum câțiva ani? spuse cu o voce răgușită.

Îi distruse la propriu pe toți ,,sataniștii” care-l înconjurau,lovindu-i cu atâta forță încât îi arunca la câțiva metri depărtare,părea posedat,la propriu.

Toți fugeau  cât mai departe de el,Nicoleea încerca să-i spună ceva,dar nu putea.În acel moment luasem un ostatic și am spus:

-Vi-l dau înapoi doar dac-o eliberați pe Nicoleea!
-Poți să faci ce vrei cu tipul ăla,nu-mi pasă! spuse dispărând.Cum a plecat? O mașină intră în zid iar el intrase în ea.,,Cine îi finanțează pe ăștia,corporații multi-miliardare?!”.

Ne întoarsem acasă,cu coada între picioare,nimeni nu îndrăznea să rostească ceva.În acea noapte nu dormisem,petrecusem noaptea pe acoperiș împreună cu Laria.Ce urât arătau stelele!(cred că mi se păreau așa datorită stării mele de spirit).

-Sunt un idiot,nu știu ce să fac,nu am nicio idee,capul mi-e gol.....
-Suntem în aceiași situație,nu e nicio diferență.

Privisem releul aflat în depărtare,îmi depănam amintirile pe care le aveam cu el.

-Oare semnanul câtor telefoane mobile am bruiat când am stat pe releu?
-Foarte multe,cred că nimeni nu a mai putut vorbii la telefon atunci....

Ideea mă lovise ca un fulger ,,Nimeni nu a mai avut semnal dacă releul e bruiat,nici ei n-ar mai putea comunica prin căști dacă semnalul le-ar fii bruiat”.O sărutasem cât de tare putusem.

-Asta pentru ce-a fost?
-Ești super-genială!

Luciferus stătea jos,la o masă,tăcea.Îi explicasem planul,îl ascultă stând întins în continuare cu capul pe masă,era așa de inexpresiv! Când terminasem de pronunțat el mai așteptă două minute și apoi se ridică,tresări,era foarte vesel.

-Genial plan!
-Ai auzit cumva cuvintele cu încetinitorul?! Ți l-am spus acum două minute!
-Discutăm despre asta mai târziu,acum suntem presați de timp.

Fugisem până la releu.

-Din câte am observat vârful releului este făcut dintr-un material nu foarte dur,dar plastic,ne trebuie o sursă de căldură pentru a-l topi.Eu voi lua securea,tu o vei încălzi cu lampa de sudură,și o vom arunca spre releu.
-Crezi că poți s-o arunci așa de sus?
-Dacă mă apropii de el pentru a-l distruge atunci bucățile care vor cădea mă vor lovi.

Luasem o mănușă rezistentă la căldură(Laria o avea în buzunar) și încălzisem securea,lumina cu un galben intens.

-Acum ori niciodată! spusei aruncând securea.Aceasta se îndreptă spre releu ca un meteorit, și întocmai ca un meteorit se lovi de el,provocând o explozie.În oraș se auzeau țipete,lumea era panicată.

-Acum nu vor mai putea comunica! spusei.
-Trebuie să ne mișcăm rapid,vino!

Fugisem repede spre locul de întâlnire stabilit : curtea liceului,acolo urma să aflăm de la Damian unde se află cei care încearcă să ne ucidă.

Teashades & The Axe.Cap 11

Cum a fost aseară? spuesi așezându-mă pe masă și arătându-i privirea mea vicleană Nicoleei.
-Ah! suspină fermecată.
-Wow,Damian chiar te-a vrăjit,mă tem să nu fii folosit magia neagră.
-Ochii lui sunt cea mai frumoasă magie a acestei lumi! rostise visând cu ochii deschiși.
-Atunci cred că a știut să-i folosească. chicotisem.
-Ce păr mătăsos are,rebel și negru.....
-Încerci să mă faci pe mine să mă îndrăgostesc de el,sau ce?
-Ah,scuze,vorbeam cu voce tare? spuse acoperindu-și gura și rușinându-se.
-Nu-i nimic.Cum a decurs întâlnire?
-De unde să încep.
-De la cap la coadă .glumisem.
-Ok,păi.....
-Începe cu începutul.
-Așa să fie! luase un suc și se așeză pe un fotoliu,lumina dimineții mă deranja mai tare decât tipul care era cât pe ce să mă lovească ieri cu bicicleta..Am mers în centrul orașului,eram înconjurată de copiii de la carnaval,eu eram cel mai negru element de pe-acolo.După 15 minute ajunse și el,nu știam la ce să mă aștept:

-Aștepți de mult?
-Nu.
-Îmi pare rău dacă da.
-Nu face nimic.
-Bine atunci! zâmbise.

Fui șocată când mă duse într-un cimitir!Ne așezasem la o măsuță aflată acolo,îmi turnase niște vin roșu,nu știam la ce să mă aștept! Dintr-o dată spuse :

-Nicoleea,mai ți minte ziua în care ne-am cunoscut? Mi se părea o întrebare normală,pe care toți îndrăgostiții ajung să și-o pună,așa că nu ezitasem să răspund.
-Sigur,în ziua în care-i organizasem petrecerea lui Seriet,ai venit să vezi ce face.
-Era o zi normală,din perspectiva mea,nu credeam c-o să mă schimbe așa de mult.În momentul intrasem în local mi se păruse că ești o persoană oarecare,dar atunci când văzusem cât de mult ții la Krampus,asemenea unei mame, în mine a licărit o scânteie de respect,care în curând a aprind focul de paie numi iubire.
-Eu mai întâi m-am îndrăgostit de vocea ta,de ceea ce spuneai,era de nedescris,suna mai bine decât orice discurs scris nopți nedormite la rând.
-Nopți nedormite la rând,asta e ceea ce simt de zile întregi.
-Provoc insomnii?
-În orice întuneric aș merge nu pot adormii,așa că voi aduce lumina.

Pocnind din degete câteva sute de lumânări aflate lângă toate pietrele de mormânt se aprinse spontan,luminând totul,era mai frumos decât cel mai nebun foc de artificii!
După ce am băut un pahar de vin o picătură îmi rămase pe buze,el mi-o șterse cu un șervețel,și apoi mă sărută.După ce ne întoarsem acasă un tip aproape ne lovise cu bicicleta.La plecare m-a îmbrățișat și mi-a șoptit : ,,Am dărâmat tot ce am construit pentru a fii cu tine,îmi construiesc o nouă viață,iar tu ești prima parte din ea!”.

Eram fermecat de această poveste,nici n-o observam pe Laria,care stătea în spatele meu.

-Ce povestiți voi acolo?
-Matematică ne-euclidiană,nu-i așa,Seriet? spuse Nicoleea făcându-mi cu ochiul.
-Da! exclamasem eu înțelegând gestul.
-Serios?Și ce presupune acest tip de matematică?
-Nu avem timp să explicăm.Ceea ce vreau să știu,domnișoaro,e de ce nu e niciun ban în casa de marcat de aseară.N-ați vândut nimic?
-Nu a venit niciun client nou. o mințisem eu.
-Bine,vă cred,așa să fie.

În drum spre liceu eu și Laria discutasem despre seara trecută,chiar mă întrebasem cum reușisem s-o car până acasă.Din  nefericire s-a întâmplat să treacă iar idiotul ăla cu bicicleta pe lângă mine,aproape accidentându-mă.

-Gata,asta mi-a ajuns,dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta voi face fobie de bicicliști!Mă duc să-l urmăresc!
-Te ajut și eu! spuse Laria.

Fugisem după el 10 minute,apoi intrase într-o mașină,cu tot cu bicicletă și dispăruse.

Ajunși la școală,domnul Luciferus făcea prezența.

-Ah,Krampus,unde-ai fost?
-Am încercat să omor un biciclist!
-Ok,du-te în bancă.

Ce jocuri romantice am făcut cu Laria în ziua aceia?Eu eram Lupul,ea Scufița Roșie,vă las pe voi să vă gândiți la ce-a urmat (în acest caz cred că Bunicuța era Nicoleea și Biciclistul Nenorocit era Vânătorul).

După școală ajusem în local.Domnul Luciferus vorbea cu Nicoleea la o masă.Laria îi observase,era pe cale să intervină,dar eu o prinsem repede și o dusem în cameră fiind dispus să-i explic situația:

-Ce faci,Seriet?!
-Nu te las să le strici iubirea!
-Iubirea?!
-Întocmai!
-Iubirea....dar nu-l vreau pe Luciferus ca rudă!
-Cum poți fi așa egoistă?
-Nu sunt egoistă,mi-e frică să n-o rănească pe Nicoleea!
-O fi el satanist,dar nu e nicidecum un demon!

Plecasem din cameră.Damian stătea singur la o masă,Nicoleea merse până la magazin.

-Krampus,vino aici puțin!

 Mă așezasem la masă.

-Vreau să ai grijă de Nicoleea,în caz că eu pățesc ceva! spuse privind în jur,la tipii care stăteau la o altă masă.
-Vei muri azi,sau ce?
-Acum 5 ani am făcut parte dintr-un grup de Sataniști Rebeli,un grup de tipi care au înțeles greșit Satanismul,și au început să facă practice barbare și sacrificii.După ce am ieșit dintre ei și am intrat în grupul Sataniștilor Moderni,liderul lor,Zesias,a jurat să se răzbune pe mine!Până acum nu am fost atacat,se temeau de Sataniștii Moderni.Dar ieri am părăsit și acest grup,pentru a sta cu Nicoleea. Acum ei încearcă să mă anihileze,și să-mi folosească sângele într-un ritual de inițiere.
-Tipi ăștia de la celelate mese lucrează pentru Zesias?
-Da!
-Și cum te vei apăra?

Scoase din buzunar câteva pentagrame satanice.

-Le arunc asemenea Steluțelor Ninja,sunt ascuțite și eficiente.Cea aflată în inima ta e din platină.
-Te pot ajuta!,spusei scoțând securea.
-Bine.
-Apropo,unde e Nicoleea?
-A mers la magazin și.......

Imediat se ridică de pe scaun,ceilalți tipi îl atacase,dar el se apărase,iar eu îi aruncasem pe doi din ei în perete.

-Repede,după Nicoleea!

O căutasem cinci ore,dar nu o găsisem.

-E doar vina ta! strigase Laria către Luciferus.
-Lasă-l,suferă destul! spusei eu.
-Nu,are dreptate,eu sunt vinovat... plânse Luciferus.

La șapte minute după aceia primisem un SMS : ,,Vino și dă-ți sângele de bunăvoie,lângă vechea biserică abandonată,sau îl vom lua cu forța pe cel al femeii tale!”

Luciferus izbiră telefonul de pământ și strigase de durere......

Teshades & The axe.Cap 10

 ,,Cum naiba să-i distrag atenția Lariei?Mă urmărește peste tot! Haide!Gândește logic,ai destulă logică!Nu ești tu un detectiv sau așa ceva,dar o poți face!” mă gândeam eu înainte să mă ridic din pat.

-Seriet? mă întrebă Laria.
-Da?
-Poți să-mi ții locul azi,servind clienții?Astă seară trebuie să plec undeva.
-Nu vreau să par băgăcios,dar.....
-Vei afla mai târziu!. îmi tăie ea vorba.

În drum spre liceu trecui pe lângă mine același tip cu bicicleta pe care îl văzusem în dimineața zilei precedente,era cât pe ce să mă lovească.

Jucam jocuri tot mai romantice și riscante.Chiar ne jucasem de-a Romeo și Julieta.Ea era Julieta,ea stătea la balconul liceului,iar eu mă cățăram pe un copac,până lângă ea,unde făceam declarații de dragoste până mă ajuta să urc și eu pe balcon (dura mult,îi plăcea să asculte multe declarații).După 4-5 astfel de jocuri o creangă se rupse sub mine și căzusem .Laria venise cât de repede putuse.

-Seriet,ești bine?
-Chiar minunat,nu mai am durerea aia de spate abominabilă de azi dimineață!
-Nu încerca să pari fericit! spuse aplecându-se peste mine și zâmbind.
-Dar sunt fericit!
-Nu.vei fii fericit!spuse sărutându-mă.

Cam așa decurse ziua aceea,eram așa de fericit încât uitasem complet să găsesc un plan de a-i distrage atenția Lariei.

Ajunși acasă observasem cât de agitată era Nicoleea,se uita prin șifonier și proba diferite haine.

-Ăsta e bun? mă întrebă arătându-mi un sacou.
-Da,dar îți sugerez ceva mai original,dacă tot ieși cu Damian.
-Ce?De unde știi că ies cu el?
-Fi serioasă,e evident!
-Păi și ce ar trebui să fac? spuse așezându-se tristă pe pat.
-Să mergi,desigur,îl  cunoasc pe Luciferus.
-Păi?
-Îți sugerez ceva neo-gotic,cu influențe exotice.
-Adică?
-Luciferus e satanist modern,cu alte cuvinte e probabil pasionat de vrăjitorie și arte oculte.Îți sugerez o îmbrăcăminte modernă,asemănătoare cu cea a vrăjitoarelor.
-Ce îmi recomanzi?
-Dacă vrei ceva interesant începe cu pălăria,ai una ascuțită,cu o cataramă,albastru închis?
-Sigur că da,de la Halloween-ul trecut!
-Perfect!
-Atunci mai ia o pelerină,o pereche de mănuși și restul hainelor sunt la alegerea ta!
-Nu știu cum să-ți mulțumesc!
-Să mergi la întâlnire e destul,nu vei fi dezamăgită!

Noaptea cea mare venise.Realizasem că Laria dorea s-o spioneze pe Nicoleea,și să-i distrugă întâlnirea,deoarece nu îl suporta,dintr-un oare-care motiv pe Luciferus.Atunci realizasem că îi pot atrage atenția Lariei printr-o singură metodă : să ies la o întâlnire cu ea.

-Laria?
-Da?
-Vrei să ieșim undeva astăzi?
-Păi....cine va avea grijă de bar?|
-Le spunem că azi e ziua noastră liberă.
-Bine.

Gata,reușisem să-i distrag atenția,se pare că în acea noapte au avut loc două întâlniri.

Așteptasem ca Nicoleea să plece mai întâi,apoi ieșisem eu și Laria,cu o jumătate de oră mai târziu.Atunci însă,mă confruntasem cu altă problemă : unde să mergem?! Trebuia să fie ceva unic!Nu puteam pur și simplu să vizităm canalizarea antică a orașului!,,Oare unde s-au dus Nicoleea și Luciferus?” mă întrebam.

-Unde vom merge? zise Laria punându-și jacheta.În acel moment mi se înfipse un nod în gât.
-Vom....păi....,privisem în depărtare,văzusem releul aflat pe vârful unui deal înalt.Acolo! spusei,arătând cu degetul zona respectivă.
-Acolo?Glumești?!
-Sunt la fel de serios ca Mickey Mouse! strigasem afișând o față nebună.
-Atunci suntem pierduți!Totuși,gaide.

Trecusem prin centrul orașului,foarte luminat plin de turiști,de curând venise un carnaval.În timp ce mergeam îi observasem pe Luciferus și Nicoleea trecând pe acolo.,,La naiba,Laria nu trebuie să-i vadă,va face o criză!” Era cât pe ce să privească într-acolo,dar fusei ,,salvat! de același biciclist,care era cât pe ce să mă lovească iar:

-Ce dracu e  cu tine ?! E a doua oară când aproape mă lovești! Dacă te mai prind că faci asta îți voi sparge roțile și te pun să le mănânci!

Am ajuns în cele din urmă la baza dealului,întunecat și acoperit de pădure.Urcând pe cărarea întunecată simțeam un frig ciudat pe șira spinării,curând observasem că Laria dispăruse,mă panicasem.

-Laria ,unde ești?

Dintr-o dată sărise din spatele meu și mă speriase.

-Abia mi-am reparat inima,vrei s-o rupi iar?!
-Doctorii au zis că acum va rezist la orice șoc,voi profita de asta!
-Deja mi-e frică.
-Ai motive să-ți fie! rostise fugind mai în față.

După 20 de minute ajunsem în vârf.Urcasem în vârful releului după ce făcusem o gaură în gard.Partea din vârf era un fel de butoi hexagonal,ne așezasem pe el.Vedeam întregul oraș,toate luminile,în sfârșit persoanele de acolo erau așa de mici pe cât de nesemnificative sunt.Petrecusem cam două ore vorbind,sărutându-ne,glumind,râzând,îmbrățișându-ne,până când ea adormise.Prima întâlnire-misiune fu un succes! O luasem în brațe și coborâsem,o dusem prin oraș,până acasă.O grămadă de idioți se uitau după noi și se întrebau ,,De ce o zână e dusă în brațe de un demon cu (rectificare) coarne”.Ajunsem acasă în scurt timp,o pusem în pat lângă mine și adormisem.Pe la 2 sosise și Nicoleea,se aruncă în pat și zâmbise,se pare că avuse o noapte minunată,dar nu o mai obosisem cu întrebările.

Teashades & The Axe .Cap 9

Dimineața fu tot una obișnuită,exceptând faptul că Nicoleea părea foarte gânditoare.În momentul când îi spusem ,,Bună dimineața!” ea tresări ca și cum nu m-ar fi văzut niciodată:

-Neața!
-Arăți foarte abătută.
-Iar tu arăți foarte băgăcios....
-Scuze,ai spus ceva?! întrebasem.
-Nu.....

Ziua aceea fu la fel de romantică la școală pentru mine și Laria,jucasem chiar și prinselea pe acoperișul liceului(pierdusem),și de-a-va-ți-ascunsele-a (câștigasem).O iubeam tot mai mult pe Laria,atât de mult că nu puteam sta locului,eram hiperactiv,atât de hiperactiv încât vorbeam prea rapid ca cineva să mă înțeleagă,cu excepția Lariei și a domnului Luciferus:

-Cât e ora? întrebasem un elev.
-Ce?Vorbești prea repede!
-A întrebat cât e ora,spuse domnul Luciferus.E 14:50,poți pleca acasă,continuă el.
-Putem pleca acasă! îl corectă Laria.
-Adevărat,scuză-mi greșeala de gramatică.

Ciudat,cei doi L din viața mea (Laria și Luciferus) își aruncau niște priviri așa tăioase și juvenile unul altuia,mai era puțin și s-ar fii atacat reciproc.,,Oare cine ar câștiga dacă s-ar bate?” mă întrebasem eu.Imediat îmi spusem : ,,Cum poți să te gândești la așa ceva?!”.

Cu puțin noroc nu se întâmplase nimic grav.

Ajunși acasă constatasem că domnul Damian Luciferus era tot acolo,vorbea și glumea cu Nicoleea.În cele din urmă îi șoptise ceva la ureche,Nicoleea se înroșise imediat și spuse:

-Sigur că da!
-Bine, atunci e stabilit! și plecase.

-Ce ți-a spus? o întrebă Laria.
-Cine să-mi spună ce?
-Nu te preface !Știu că plănuiești ceva cu Damian!Fi sigură că voi afla!
-Mult noroc atunci!

După 5 ore de servit clienți plecasem cu toții la coafor.Odată intrat acolo,mă așezasem pe un scaun.

-Cum vrei să te tund ? ,ă întrebă coafeza.
-Vreau să iei cele două șuvițe de pe margine,să le ridici și să le modelezi sub formă de coarne!
-Huh?Dar nu e încă Halloween!

Privisem atunci haina ei roșie cu alb,mănușile albe,pantofii cu vârful curbat și răspunsem :

-Dar nu e încă Crăciunul! Atunci tăcu.

După ce terminasem frizura ieșisem în hol,gata să le șochez pe Laria și Nicoleea.Am rămas praf!

-Scopul meu era să vă șochez pe voi,nu voi pe mine!
-Ne-ai șocat,dar și tu ai reușit!

Laria avea o frizură sub formă de urechi de pisică,Nicoleea era mai puțin șocantă,avea o freză sub formă de coadă de cal,asemănătoare cu cea a războinicilor nordici.

-Se pare că avem gusturi asemănătoare mai mult decât credeam! zâmbise Laria.
-Așa e.
-Și tu ai pățit să primești o întrebare legată de Halloween?
-Da.
-Și ce ai răspuns?
-Că trăiesc Halloween-ul în fiecare zi,că toți din jur poartă măști care le ascund adevărata întruchipare.
-Ce profund,eu am contracarat amintind de Crăciun.
-Amuzant.

Ajunși iar acasă,după ce Laria se duse după lapte,Nicoleea îmi spuse :

-Seriet,mâine voi fii plecată în jurul orei 21,poți să servești tu clienții atunci?
-Desigur,dar va fii greu s-o fac fără să observe ea...
-Știi prea bine de ce,nu-i așa?
-Bănuiesc eu ceva,nu-ți face griji,voi găsi o modalitate.
-Mersi mult!

În acea noapte,în timp ce stăteam în pat cu Laria o întrebasem :

-Laria?
-Da?
-Azi era să sari la bătaie contra domnului Luciferus.De ce?
-Ai observat?
-Desigur!
-Îți voi spune mâine,acum nu am o explicație clară.
-Așa să fie!
-Noapte bună!
-Noapte bună! spusem,sărutându-ne și închizând ochii.

Teashades & The Axe.Cap 8

Trezirea : Ne exista așa ceva deoarece nu dormisem toată noaptea(nu știu dacă era din cauza faptului că dormisem deja 5 zile,sau din cauza ,,colegei” mele de pat).Era ora 6,mă ridicasem din pat.Privind pe geam nu văzusem altceva decât mașinile parcate afară,întuneric și un tip trecând cu bicicleta.Jos,Nicoleea stătea la tejghea și se uita pe internet.

-Neața!
-Tu nu dormi?,te-ai trezit devreme.
-N-am avut somn.
-Seriet?
-Da?
-Te-ai distrat ieri?
-Distrat e puțin spus.
-Ai prieteni interesanți,mai ales acel tip,Damian.....Cum îi spunea?
-Damian Luciferus.
-Ce știi despre el?
-E cult,satanist,carismatic,retras,original.
-Ai doar vorbe de laudă.
-Mi se întâmplă foarte rar să caracterizez așa pe cineva.
-El ți-a dat pentagrama satanică?
-Da,mi-a salvat viața.
-Înțeleg.

Laria coborî și ea:

-N-am avut somn toată noaptea.
-Nu ești unicul caz.zise Nicoleea.

 Se așeză pe un fotoliu și băuse un suc.

-Tu nu vrei nimic?,mă întrebă Nicoleea.
-Mă mulțumesc cu niște aer.
-Aer îmbuteliat?Am eu un rezervor!
-Nu mersi.

-Hai la liceu! spuse Laria.
-Nu am nimic mai bun de făcut.Hai!

Ieșisem pe ușă.Ne ținusem de mână în drum spre liceu.Ajunși acolo începusem să jucăm șah,cine câștiga primea un sărut.Toată ziua,în pauzele școlare jucasem jocuri romantice.

După școală,ajunși acasă avusem o surpriză : Domnul Luciferus era la bar,vorbea cu Nicoleea,amândoi zâmbeau și râdeau.

-Hei,Seriet (era prima oară când mi se adresa așa),vino și tu aici,vorbeam despre cum ne-ai dat viețile peste cap amândurora! râse el.

Discutasem cu ei despre ceva,dar nu țin minte ce.În cele din urmă,pe la apusul soarelui domnul Luciferus mă duse afară și-mi spuse:

-Seriet,vrei să intri în grupul meu?
-Nu pot.

Zâmbise.

-Știi,așa mi-a zis și Nimfa când venisem la petrecerea ta,dar nu o credeam.Se pare că a avut dreptate.Oricum,mă mulțumesc cu faptul că întotdeauna vei fii satanist în inima ta,și la propriu,și la figurat.Acum ai o nouă poreclă,care ți se potrivește : Krampus!

-Monstrul care venea de Ziua Sfântului Nicolae și pedepsea copii răi în țările alpine?
-Sună mai bine când nu dai și definiția.Să știi,oricum,că pentru mine Krampus reprezintă dreptatea și libertatea.
-Atunci mersi de poreclă.
-Noapte bună,să ai un somn ușor.Să știi că oferta mea rămâne valabilă!

Ajuns în casă Nicoleea îmi spuse :

-Mâine mergem la coafor,ți-ai ales o frizură?
-Imediat.

Aveam două șuvițe lungi și groase de păr (care se terminau pe la umeri și care începeu de aproape de vârful capului) care nu se vedeau prea tare,deoarece le ascundeam după urechi și pentru că aveam deja un păr destul de lung(dar ridicat  în cea mai mare parte),de vreo 4 cm,nu se vedeau.,,Să mi le tai?Dar mă caracterizează!Trebuie să le folosesc cumva!”.Îmi venise o idee,însă înainte de a o aplica mă gândisem să consult internetul.După ce am văzut sute de frizuri,timp de câteva ore,hotărâsem să urmez aceiași idee ca la început,o idee pe care o doream de mult,care mă caracteriza și care se potrivea poreclei mele.

Laria venise și ea în cameră,își alese deja una,dar nu dorise să-mi spună care,și eu de asemenea.

Adormisem cu gândul : Oare cum vor reacționa când îmi vor vedea noua frizură.Cred că va fii amuzant!

Teashades & The Axe.Cap 7

 Peste tot era doar negru,întuneric.,,Ăsta e iadul?Am auzit că e doar o stare de suferință sufletească,dar mă așteptam la ceva mai mult foc și smoală,și niște draci cu sulițe.Visele nu se împlinesc niciodată!”  Dar auzisem o voce :

-Se va mai trezi?
-Șansele sunt mici.
-Nu se poate,trebuie să ne luăm măcar la revedere!

,,Asta e Nicoleea?Iar cealaltă voce e a nenorocitului ăluia de doctor? Trebuie să mă trezesc!” Mă calmasem cât de mult putusem și strigasem cât de tare.Dintr-o dată întunericul din jurul meu a început să se defragmenteze. Deschisem ochii,iar văzusem tavanul salonului ăluia de spital.Lângă pat Nicoleea plângea,Laria tăcea.

-Așa vă comportați voi cu mine în ultimele minute de viață!Nu pot să cred! râsem eu.
-Seriet...trăiești!
-Depinde ce înțelegi prin ,,trăiești”,sunt mai mult mort decât viu.

Laria sărise peste mine,când văzuse că vorbesc:

-Îmi pare rău,nu știam,îmi pare așa de rău.Plânse ea.
-Eu știam dar nu-mi păsa,și nici nu-mi pasă,măcar ești lângă mine în ultimele secunde de viață.
-Nu!.....Te vreau lângă mine ACUM ȘI PENTRU TOTDEAUNA!

,,La naiba,unde mi-a fost mintea!Nu pot pleca,nu pot muri,sunt aici pentru ea!”

-Doctore!
-Da?Ești primul pacient care vrea să mă vadă într-un astfel de moment!
-Îmi poți coase miocardul și să introduci o piesă de susținere în inimă?
-Nu aveam așa ceva,nu suntem echipați.

Mă lăsasem demoralizat,eram tot mai trist.,,O piesă,o piesă,o amărâtă de bucată de metal!” Un gând mă fulgeră ,la propriu.

-O pentagramă satanică!
-Ce e aia?
-Nicoleea,repede,dă-mi o foaie de hârtie!

Desenasem cât puteam de repede pentagrama.

-E perfectă,o putem folosi pentru a susține mușchiul inimii.Ai așa ceva?
-Aveam..... spuseși,amintindu-mi de faptul că o lăsasem să cadă pe culoarul liceului.
-Nu!Dacă nu existam eu nu ai fii aruncat-o nu ai fii aruncat-o și nu ai fii fost acum în situația asta! țipase Laria.
-Dacă nu erai tu eu de ce să mai fii existat? o privisem în ochii ei triști.

Nicoleea fugise din cameră,lovind ușa cu forță după ce văzuse desenul.Se întoarse cu pentagrama în mână.

-Asta e?
-Ai găsit-o?
-După ce ai fugit din spital,eu și medicii te-am căutat,te-am găsit pe culoarul liceului,în brațele Lariei.Atunci văzusem asta pe jos.Acum puțin timp ai intrat în local ținând asta în mână.M-am gândit că-ți aparține,și am vrut s-o păstrez ca amintire în caz că mori,nu credeam că te va salva!

Doctorul se mobilizase rapid,aduse o targă,mă duse în sala de operație.În momentul în care-mi dădeau anestezicul le spusei :
-Mai puteți face ceva pentru mine?Luați și asta și puneți-o în inima mea! spusei scoțând medalionul de reniu.
-Ar bloca circulația,ar fii periculos,inima ta nu e un sac pentru a ține obiectele pe care le prețuiești!
-Ba da este,acum sacul e rupt,vreau să-l peticiți ca să-l pot reumple.
-Bine.
-Aia  e o jumătate de medalion  al iubirii? mă întrebase o asistentă care-și potrivea mănușile.
-Da!
-Ce gest drăguț,e mai emoționant decât să-ți tatuezi numele iubitei pe braț.

,,Iubita.....”.

După două doze de anestezic tot eram treaz.

-Imposibil,e aici destul anestezic cât să adormi un elefant!
-Ineficient.
-Oprește-te în a te mai gândii la ea!
-Ce?
-Nu știu cum naiba de faci asta,dar atunci când te gândești la ea poți contracara orice efect al unei acțiuni exterioare sau interioare,cum e  anestezicul.Nu mai sfida logica!
-Bine.

Anestezicul își făcu rapid efectul.În timpul operației dormisem,nu văzusem sau auzisem nimic.

Mă trezisem,dar nu într-un salon de spital,așa cum mă așteptam ,ci în patul meu.Atunci aud o chitară și un vers : ,,Life won”t wait for you,life wont”t wait for you my boyfriend! Chiar atunci se apropiase de mine.

-Nu te preface că dormi,văd că zâmbești! mă ironiză ea.
-Cum aș putea să nu zâmbesc,ținând cont că ați avut timp să mă aduceți acasă,deci au trecut cam 5 zile de la operație în care eu am dormit,și ținând faptul că tocmai m-ai numit ,,iubitul meu”.

Ne sărutasem cum nu o mai făcusem niciodată(ținând cont că am făcut-o doar odată),în mine iar se detona energia aceea minunată.Mai ne îmbrățișasem cam jumătate de oră,apoi îmi puse :

-Hai jos!

O urmasem.

-Atunci văzusem ce adunare îmi pregătise : Proscrișii îmi cântau la chitară,câțiva prieteni din copilărie aplaudau,Nicoleea îmi dăduse un pahar cu suc de pepene yubari (probabil cel mai scump fruct din lume).Mă așezasem la o masă.

-Sigur nu sunt în comă și visez? întrebasem.
-Cine știe?! zise Nicoleea.

Atunci mai auzisem o voce :

-Măi,măi,măi,ți-am spus că acea pentagramă te va ajuta. Era domnul Luciferus.
-De ce am impresia că știați dinainte de asta?
-A fost o pură întâmplare.
-Atunci veniți aici,vom vorbi despre probabilități logice.

Râse.

-Mi-ar plăcea,dar trebuie să ajung la școală,am de predat,voiam doar să-ți urez noroc.
-Mersi.

Plecase.În tot restul zilei mă distrasem,glumisem zâmbisem,a fost extraordinar,până s-a terminat.În acea noapte  nu dormisem de loc.De ce? Ăsta e răspunsul. :Intrasem cu Laria în cameră.

-Acum că inima ta e stabilă va rezista oricât de tare ar bătea,de aceea voi dormi cu tine în această noapte.
-În același pat?
-Nu te rușina!
-Nu mă rușinez!
-Nu te bosumfla!
-Oh!

Dormisem cu ea,cred că de asta nu avusem somn toată noaptea.A fost o insomnie bună.

Teashades & The Axe.Cap 6

Trezirea: Un iad! Nu pot descrie în cuvinte durerea ce-o simțeam,capul îmi bubuia,pieptul mă înțepa,nu puteam respira..... Cu greu mă ridicasem în picioare,dar cu o mare ușurință căzusem ca o cometă.Laria nu era în cameră. ,,La naiba,poate voi murii și nu e lângă mine?”.Nicoleea venise imediat :

-Seriet,ce s-a întâmplat?Ești bine?
-Doar în cazul în care ,,bine” înseamnă aproape mort.

Sună la salvare:

-Alo,am aici un adolescent,nu se simte de loc bine,veniți repede.

După ce le dăduse coordonatele îmi aduse un pahar cu apă.După ce înghițisem apa simțisem un miliard de cuie înghețate înfipte în pieptul meu,nu mai puteam vorbii,dar dacă aș fii putut sunt mai mult ca sigur că aș fii țipat de durere sau după Laria.Din nou mi se întuneca vederea.,,La naiba,rezistă,nu te opri acum....” spuseși leșinând.

Mă trezisem,privirea mi se clarifică,vedeam un tavan alb,aud o ușă care se deschide.Un medic abia intrase în cameră.

-Voi fii sincer,ai probleme grave cu inima.
-Care sunt mai exact?

În acel moment scoase din buzunar o carte :,,Explicații medicale pentru pacienți” care pentru cineva ca mine însemna : ;;Medicina pentru tolomaci”.

-Sunt olimpic la biologie,ce ți se pare că faci? îi rostisem indignat.
-În acest caz uite cum stă treaba : Inima ta e foarte fragilă,singurul motiv pentru care ea nu s-a fisurat până acum e că inima ta bate în mod normal foarte încet,acest lucru cauzând uneori sincope(leșin),amețeli și dureri.În ultimul timp însă inima ta a bătut foarte tare în anumite momente de stres sau suspans,asta provocând hipertensiune și apariția unei fisuri în miocard.În acest moment inima ta bate foarte încet și ne mirăm că mai ești conștient!
-Care sunt șansele de supraviețuire?
-Nu știm!
-E tot ce voiam să știu.....


,,Nu pot murii fără s-o văd pentru ultima dată.Dar inima îmi bate prea încet ca să mă mișc?Ce să fac?Doar dacă.....” .Dintr-o dată pulsul îmi crescu : 50,87,111,157.....Doctorul era șocat de asta și fu mai șocat când mă văzu ridicându-mă și mergând.Dar ce cauza această accelerare a bătăilor inimii : Gândul la Laria,imaginarea momentului în care aproape ne-am sărutat....

-Ce ți se pare că faci?
-Îmi mișc picioarele pe rând în mod repetitiv,cu alte cuvinte : Merg!!!!!!
-Stai,inima ți se va rupe! spuse încercând să mă împingă în pat.
-Mai sfâșiată decât acum nu poate fii! rostisem ocolindu-l și fugind pe hol.

Trecusem pe mod automat,alergam mai rapid decât un camion monstru,trecusem pe lângă Nicoleea(care aștepta îngrijorată în hol_,ieșisem din spital,sărisem peste targa în care era un pacient,ieșisem din spital.Pieptul mă ardea și simțeam că cineva încearcă să mă ucidă ca pe Cezar(numai că eu nu eram obsedat de putere),înjunghiindu-mă,dar durerea nu valora doi bani pentru mine,nu-mi păsa de ea.Motivarea mea era mereu imaginea Lariei,pe care o vedeam în fața mea,după care fugeam ca un cal după un morcov prins de o undiță(numai că aveam intenții mai puțin lacome).Sărisem peste o mașină,lovisem o bancă și o făcusem țăndări,rănindu-mă.Gata,vedeam ușa liceului,mă lovisem de ea ca un rinocer.

Nu cred în noroc,dar cred că a fost noroc faptul că Laria ieșise atunci din clasă,tristă,rece,privind în pământ.

O suliță nevăvută îmi trecuse prin piept: ,,Nu mai am timp,trebuie să-i arăt că am ales-o pe ea!” Luasem pentagrama satanistă și o lăsasem să cadă,lovind pământul cu un sunet metalic și spunând:

-Te aleg pe.... Fără sens,nici să respir nu mai eram capabil,și să vorbesc nici atât.

,,Trebuie s-o fac,dar trebuie să fim singuri” Am considerat mereu că iubirea e un lucru intim,de aceea mă deranja faptul că uneori treceau elevi pe hol.Oare cum ar fii reacționat dacă ar fii știut că sunt pe moarte?Păi mulți mă urau,deci ar fii fost o ușurare pentru ei.,,Ce să fac?” Atunci observasem : În stânga mea era alarma de incendiu,în buzunarul meu era o secure portabilă.

Lovisem atunci alarma cum nu mai lovisem nimic în viața mea și imediat se dezlănțui haosul.În ciuda indicațiilor profesorilor,elevii fugeau dezordonat.Imediat școala se golise.,,Acum e momentul” Fugisem spre ea o îmbrățișasem.Tot ceea ce am precizat mai sus s-a întâmplat într-un interval de 3 minute,dar,se pare,pentru cei aproape morți timpul trece mai încet.Iată-ne,strângându-ne în brațe,îmi umezisem buzele,eram gata.Dar tot ea fu mai rapidă,ea mă sărută prima!

Nu suport aproape de loc limbile pământene!De ce?Sunt prea sărăcăcioase pentru a putea descrie sentimentul unui astfel de sărut.Nu pot descrie altceva decât drept un foc indescifrabil care ardea în mine,un foc ce detona o energie explozivă care mi se detona în cap,umplându-mă de emoții.Cum era ea?Aveam buzele așa amorțite,fața așa palidă,ochii așa de încețoșați,dar tot o vedeam.
La naiba!Limbă idioată! E așa de sărăcăcioasă că ceea ce am descris nu egalează nici o sutime din ce-am simțit atunci!

Ce am mai simțit?Nimic!!!Mă mișcam tot mai greu.

Toată viața am căutat iubirea mea eternă,am visat-o,am fugit de ea.În acest scop purtasem tot timpul la gât un medalion din rășină dură,inscripționat : Spargeți în cazul găsirii iubirii eterne!”.Eram pe moarte,dar îmi permisem să comentez : ,,Asta e alarma de iubire!” .Cu o ultimă lovitură îl sparsem și lăsasem să se vadă surpriza din interior : Un medalion creat din două părți,stilizat,făcut din RENIU.Luasem o jumătate și o dădusem Lariei,cealaltă jumătate o strânsem în pumn.

-Iubire eternă.....mimasem eu cu buzele.

Ea păruse să mă înțeleagă și spuse:

-Acum și pentru totdeauna!

Zâmbisem,închisem ochii și adormisem........